Cine se scoala de dimineata….

Acum vreo doua saptamani citeam articolul Amei, cu o evidenta admiratie pentru ceea ce a reusit sa faca cu trezitul dimineata si mi-am pus in cap sa profit si eu de rasariturile astea de vara pentru a-mi seta un ritm pe care sa il respect a la long. Problema e ca, spre deosebire de Ama, care o are pe Natalia de varsta mezinului meu, eu mai am in plus, in spate, niste ani seriosi de nedormit datorati celorlalti doi copii mai mari, asa ca ma astept oarecumva sa dureze pana ma voi obisnui. Deocamdata sunt infiorator de greu de trezit, trage Radu de mine sisific, si la un moment dat chiar se lasa pagubas si se descurca saracul cu trei copii intre 7 si 8 dimineata. In weekenduri la fel, cand intind coarda si mai tare si dorm pana spre 9-9:30 si cand ma trezesc gasesc copiii mancati, spalati si imbracati. Da, imi crapa obrazul de rusine, la modul cel mai serios, insa este ceva ce pur si simplu este inca dincolo de putinta mea de a controla. Pe de alta parte, imi este dor de diminetile ultra-matinale de vara, in care este inca racoare, liniste (eu ma trezesc acum cu zgomotul baroaselor si a picamerelor de la casa vecina!) si nu se aud decat trilurile vrabiutelor. Vineri am incercat si chiar mi-a reusit o trezire pe la 6:20, le-am pregatit tuturor cafelele si sticlele cu laptele de dimineata, mi-am aruncat echipamentul de alergare pe mine si am si alergat vreo 25 de minute. M-am reintors plina de energie si asa am fost toata ziua, in conditiile in care am...