Cred ca poate concura cu succes la premiul pentru cea mai stupida inventie de care am auzit vreodata. Terapipi, este un device, cu un sezor pe care il bagi in lenjeria copilului, prinzandu-l cu un cleste, si care ii semnalizeaza momentul in care incepe sa faca pipi noaptea.

„Alarma enurezis este un dispozitiv cu alarma folosit pentru tratamentul enurezisului nocturn. In momentul in care detecteaza umezeala din chiloteii copilului incepe sa sune sau sa vibreze.”

Priceless.

Si totusi nu e chiar atat de priceless. Nu costa decat 150 lei, iar pachetul promotional include:

– Alarma Enurezis (aparat + senzor) cu design inteligent (beat this, Jobs!). Aparatul dispune de mai multe tipuri de alarma: melodie, vibratii sau lumina multi-led (bling bling in the middle of the night. trezirea e garantata!), sensibilitate ridicata si precizie; consum redus de energie; usor de utilizat, un singur buton pentru setarea alarmei (dupa cum am mai zis, beat that, Jobs!)

– Calendar Enurezis  – fara calendar sunteti morti

– 2 x baterii AAA 1,5 V – eh, cine va mai da voua si baterii cand luati un device, sa va aud??

– Manual de utilizare in limba romana

Siii….. transport gratuit. Nu e o oferta de nerefuzat?

Ador testimonialul in care se spune ca e un tratament simplu si eficient, si ca nu a durat „decat 5 luni de zile” ca tratamentul sa dea roade. In cinci luni de zile absolut orice dadea roade, inclusiv un pui de baobab plantat intr-un ghiveci langa pat.

Textul de pe pagina „despre” are citate din sfatulmedicului.ro , o alta gradina a Domnului recunoscuta ca avand aceasta calitate unica si incontestabila.

Ce imi place la oameni este ca si-au pus cuvinte cheie pe imagini. Mah, bravo lor, au urmat cu sfintenie niste reguli de urcat prin google.

Serios vorbind acum, iata un articol relevant despre enurezis, pe Totul despre mame. Si va rog, nu picati in plasa unor porcarii de genul Terapipi.  La cinci ani nu se poate spune despre un copil ca sufera de enurezis. Ba mai mult, si asta o stiu de la mai multi psihologi, este cu semne de intrebare dupa varsta de 7 ani, insa nici atunci nu e chiar asa, ci depinde de un context intreg.

Deci haideti sa nu mai cream inca o falsa problema, sa mai inventam inca o boala, doar pentru a avea scuza de a vinde un device idiot.

Mama, cat trafic le trimit…