Arena Platos – Paltinis – locul de care m-am indragostit

Desi au trecut deja mai multe zile, am in minte foarte multe lucruri pe care vreau sa vi le spun. M-am indragostit iremediabil si daca pana acum ne-am tot gandit sa ne mutam la Sibiu, dupa cele 3 zile petrecute in Info Trip-ul de la Arena Platos, totul a devenit mult mai clar si mai serios. Am sa incep prin a multumi public lui Brylu si lui Andy Fazekas pentru ca ne-au invitat sa vizitam cel mai nou resort de schi si snowboard din judetul Sibiu, deschis la doar cativa kilometri de statiunea Paltinis. Bogdana v-a povestit deja “la cald” despre Arena Platos, eu o sa incerc in continuare sa va explic de ce cred ca este locul din Romania care seamana cel mai mult cu statiunle din Tyrol si mai ales de ce cred ca este locul perfect, probabil singurul din Romania, pentru familiile care practica sporturi de iarna (si nu numai). Paltinis este cea mai veche statiune montana din Romania si este statiunea montana situata la cea mai mare altitudine, 1442 metri. Arena Platos este o poveste care a inceput acum sa se concretizeze in 2005 iar primul an de functionare efectiva a fost 2010. Totul a fost posibil datorita unor oameni pasionati si indragostiti de schi, snowboard si de Paltinis, doi campioni – Martin Freinademetz si Andy Fazekas. De la bun inceput totul a fost conceput respectand standardele austriece. Desi partiile nu sunt (momentan) foarte lungi, capacitatea de transport este de peste 4500 persoane/ora si nu exista coada la niciuna din instalatiile de cablu – 4 instalatii de teleschi si un telescaun. Partiile chiar daca sunt scurte...

Ora de aur

7:00 – suna alarma, sar direct pe telefon sa il opresc din bazaiala, sa nu faca prea multa galagie. Imi pun teleghidata pantalonii, sosetele, ochelarii pe nas, intr-o bezna aproape totala. De regula constat la lumina diminetii ca am fie o o soseta, fie pantalonii, fie toate laolalta, puse pe dos. Remediez problema si ma indrept direct spre frigider. Fac laptele pentru cei trei, cafeaua mea, apa cu lamaie pe care o dau rapid pe gat. 7:10 – ma duc sa trezesc copila mare. Ii dau doi pupici, ii soptesc la ureche „Buna dimineata, soare!”, o simt cum incepe sa se foiasca, maraie un pic, ii mai dau cativa pupici, ii ridic jaluzele si ma indrept spre dormitorul cu numarul doi. Reiau suita de pupici la mijlociu, ii soptesc la ureche „Buna dimineata, motanel”, iar motanelul se ridica usurel in picioare in pat si intinde mainile sa il iau in brate. Iau „motanelul” care este ditamai sacul de cartofi si ma tarasc pana in sufragerie unde il plantez in fotoliu, ii pun in brate sticla de lapte, ii pornesc televizorul si ma indrept sa ridic si cel de-al doilea colet, care inca doarme lemn. Il vad, mai mult cu ochii mintii, imi vine sa ma intind si eu langa el si trei secunde mai tarziu asta si fac, iar el ma prinde cu ambele maini pe dupa gat si se lipeste de mine. Ii spun „Hai, pisoias, ca e dimineata”, el ma intreaba unde e David, ii spun ca David deja si-a baut laptele, iar pisoiasul se ridica brusc, in aceeasi pozitie cersetoare, de tipul „du-ma-n brate, ca mi-e lene la ora...

Mielul Shaun sau cum sa tii copiii tintuiti de bunavoie in scaun o ora jumate

In filmul acesta nu se aude nicio replica. Poate doar niste bombaneli, stiti, genul lui Mr. Bean, insa nimic articulat in vreo limba cunoscuta, si cu toate astea nu simti nevoia existentei vreunei replici. Si razi cu pofta de la inceput si pana la final. Si daca nu razi cu pofta, razi in hohote. Noi suntem fani mielul Shaun (si ai lui Timmy), si cand spun „noi”, ma refer la noi cinci. Avem acasa vreo zece dvd-uri cu peripetiile mielului asta, in continuare ne uitam la ele fara sa ne plictisim, iar invitatia sa vedem filmul a venit ca o manusa, mai ales ca in ultima saptamana cam dadusem skip la seri in familie. Well, seara noastra s-a terminat cu o mini tragedie antica, in momentul in care Raducu a realizat ca si-a uitat Spiderman-ul la film, motiv pentru mine sa ma duc azi sa caut un spiderman identic cu ala, fiindca a fost singura varianta prin care am reusit sa il oprim din plansul sfasaietor care il apucase. Nu ma mai lungesc, mergeti sa il vedeti. It’s worth it! Si pe cat puteti, nu faceti ca noi, lasati toate jucariile...

Copiii de la Arena Platos

Noi nu am fost cu copiii weekendul asta, a fost de fapt prima oara din septembrie 2010 cand am plecat fara copii de acasa. Motiv sa ne simtim ca un cuplu in luna de miere (banuiesc ca asa o fi in luna de miere, ca nici de-aia nu am avut pana acum :)). Si, motiv sa cautam cu privirea in toate directiile numai si numai copii, sa ne uitam unul la celalalt si sa ne spunem fara cuvinte „vai, ce le-ar fi placut si alor nostri aici”. Stiu ca le va placea si abia astept sa mergem si cu ei. Am vazut copii de nici trei ani pe schiuri, copii ale caror picioare intrau de tot in clapari, copii care inca mai aveau suzeta in gura. Nu, nu este usor sa mergi cu ei la partie. Te scoate din zona de confort, uneori mai mult decat ti-ai dori, insa merita din toate punctele de vedere. Cand le vezi ochii sclipind de bucurie si obrajii rosii ca bujorii stii ca ai facut alegerea perfecta. Noi ca sa ii ducem la partie avem o procedura intreaga. Sunt trei care trebuie descaltati de incaltarile normale, incaltati cu claparii, dotati cu cagulele, castile si manusile, fiecare maraie in medie de catre doua trei ori la fiecare item, ca e prea stramt sau ca e prea larg, ca il ciupeste/gadila/deranjeaza/mananca/zgarie/strange, dupa care in fiecare dimineata redescopera ca mersul in clapari nu e ca mersul in ghete, si astea-s asa, doar varful icebergului, sa nu aduc vorba de artileria grea care se numeste „mersul-la-pipi”. Dar e funny, jur ca e funny. Noaptea dorm lemn, au...

La cald despre zapada de pe Arena Platos

Daca ar fi sa exprim totul intr-o fraza dupa acest weekend prelungit la Paltinis, aceasta ar suna cam asa: „este primul loc din Romania in care m-am simtit ca in Austria”. Pastrand proportiile, fiindca in Austria vorbim de domenii schiabile uriase si de un mod integrat de a face turism si business din sporturile de iarna ce include un intreg lant, insa pe care il vad, in sfarsit, replicat si aici. Tin sa scriu cat mai repede, fiindca nu mai este mult din acest sezon, si ar fi pacat sa nu profitati de ceea ce Arena Platos are sa va ofere. Asta pentru ca in cele trei zile petrecute acolo am vazut cei mai fericiti copii, cei mai energici si cei mai rosii obraji. Si i-am vazut de la 9 dimineata si pana la zece seara. Copii plesnind de sanatate, cu claparii pana la genunchi, coborand partiile cu o dezinvoltura incredibila. I-am vazut cazand si apoi ridicandu-se singurei, singurei. NU am vazut nici macar un copil plangand, si credeti-ma am senzori speciali pentru acest tip de sunet. La Arena exista si o gradinita de schi, si bineinteles exista scoala de schi, dar si de snowboard, insa despre astea va va povesti Radu mai multe, fiindca el este expertul familiei si l-am delegat pe el sa dezvolte subiectul :) Partiile sunt senzationale, chiar daca sunt scurte si este mai complicat sa tot urci de „n” ori, mai ales daca esti pe placa (si mai esti si incepator, ca mine). Tot ce pot sa sper este ca vor creste in urmatorii ani si ca domeniul se va extinde si mai mult...