De la 6 la 12 ani, copiii au nevoie sa integreze esecul in forma lui constructiva.

Ciudat titlu am pus, nu-i asa? Intriga, fiindca mentalitatea noastra nu vede decat „esecul”. Daca vedem esecul, imediat trebuie aflat responsabilul, vinovatul, nu? Cum poate fi un esec constructiv? Exprimarea din titlu nu imi apartine, ii apartine Oanei Moraru. Putini sunt oamenii pe care i-as citi la orice ora si pe ale caror cuvinte le-as sorbi asa cum fac cu cele ale Oanei Moraru. Pe Oana am intalnit-o pe viu prima oara la o intalnire a Totul despre Mame, de la Humanitas, in care am dezbatut „Mitul temei de acasa”, inclusiv cu un live cu Alfie Kohn. M-am regasit aproape complet in cuvintele ei,  in ideile si viziunea ei fata de ceea ce ar trebui sa fie un sistem de invatamant cu adevarat bun pentru copiii nostri. „Un copil care s-a jucat la timp, a visat la timp, s-a cățărat în copaci la timp, a construit la timp, a exerimentat la timp şi nu a fost forțat să înghită informație sau să îşi formeze deprinderi anacronic – are, probabil, o mie de şanse în plus să crească academic la standarde înalte, dacă este croit pentru ele. De ce? Pentru că nu a fost condiționat să se scindeze de sine însuşi, de ce îi spun inima şi mintea că merită făcut. Orice copil silit într-o direcție, o ia pe acolo eventual, ca să îşi asculte părinții. Asta nu înseamnă că toată identitatea lui s-a înscris pe o traiectorie unică. E aproape sigur că părți fracturate din eul fiecăruia plutesc în abandon, în spate, unde fiecare dintre noi a învățat la un moment dat să nu se mai uite.” Oana Moraru –...