Draga domnule Iohannis,

V-am sustinut din inima (si inca o mai fac). In timpul alegerilor mi-am pus la bataie atat imaginea, site-ul pe care scriu de peste sase ani, si toate cunostintele acumulate de-a lungul anilor de viata astfel incat sa va ajut, pe masura puterilor mele, sa castigati. Nu am facut asta fiindca va consideram raul mai mic. Am facut asta din convingere si cu un elan pe care nu l-am mai avut in cei aproape 20 de ani de cand imi tot pun votul intr-un patratel sau altul. Era atata disperare in saptamana de dinaintea turului doi, incat oamenii din echipa dumneavoastra de campanie au apelat la mine sa ii ajut sa fac tot ceea ce pot pentru a convinge cat mai multi alti oameni sa va voteze. Ne-am intalnit inclusiv cu strategul dumneavoastra pe online, cu oameni din staff sa punem la cale inca o strategie, sa facem „brainstorming”, atat de disperata era situatia in jurul dumneavoastra. Eram dintr-odata importanti. Nu numai eu, ca nu am fost singura. Ati castigat. Dintr-odata apele s-au linistit, noi am disparut complet din peisaj. Fusesem buni pentru echipa dvs doar pana s-a trecut puntea, stiti vorba?  Vreo intrebare din partea celor din staff, care inainte de 2 noiembrie erau calare pe mine, cu mesaje, sms-uri si altele, „bai, stiu ca te-ai data de ceasul mortii in saptamanile alea, haide si tu la Cotroceni sa vezi ce ai realizat, sa simti pe pielea ta ca intr-adevar ai contat”? Mneah, nimic, domnule Iohannis, nimic. Dar nu conteaza, domnule Iohannis, sunt destul de trecuta prin viata ca sa stiu cum merg lucrurile in tara asta si...

Tara din care nu a mai ramas nimic de salvat

Este o vorba care spune „Culegi ce ai semanat”. Vine din vechi stramosi, si permiteti-ne sa plecam de la premiza ca stramosii nostri erau destul de inteligenti, chiar daca nu erau ei foarte educati (in sensul educatiei in care am fost noi educati sa credem).   Ce am cules la 24 de ani de la caderea comunismului? Stim ca poate vi se pare o intrebare cel putin ciudata (in contextul a ceea ce gasiti la noi pe blog) si puerila (in contextul a ceea ce inseamna realitatea pe care o traim) dar totusi, hai sa facem un mic corolar in urma a ceea ce s-a intamplat ieri in Parlament. Ce am semanat? Pai luand-o pe un fir logic, dar aleator, am semanat asa: Indiferenta. A ajuns la rang de virtute nationala, alaturi de pasivitate. Cautam permanent cai si metode de a nu ne interesa decat cum sa ne cream un univers al nostru, cat mai mic, cat mai nealterat de realitatea cotidiana, cat mai putin “intersectat” cu lucrurile ce se desfasoara la un nivel macro. Ne mandrim cand credem ca reusim sa construim un cerc al nostru cat mai mic, ne facem titlu din glorie, la fiecare sesiune de alegeri, chit ca sunt parlamentare, prezidentiale sau locale din sintagma scuipata cu un dispret afisat in mod superior: „Eu nu ma duc sa votez, ca nu am pe cine sa votez”. Nu va duceti, dragii nostri, la vot, dormiti in continuare. Aveti la dispozitie una din cele mai puternice „arme” democratice care va este conferita cu titlu de drept individual, o libertate pentru care unii si-au dat si viata. Si-au...

Despre scoala, dupa Alfie

Scoala fiica-mii, cu nimic diferita de alte scoli, se dovedeste a fi o nuca tare pentru noi. Si cum nu suntem veverite, ne chinuim sa ii dam de cap, si presimt ca va mai trece multa vreme pana o vom dovedi. Ori ea pe noi. De o saptamana Rebecca sta de pe la 1 pana pe la 4-5 dupa amiaza si face teme. Ok, nu in absolut fiecare zi, dar cam asta a devenit norma. Sunt zile in care nu are aproape deloc. Dupa care le da direct in vintre vreo cinci fise la mate si cel putin doua la romana. Ca nu se poate cale de mijloc. In conditiile astea, cititul, care si-asa era scremut pana la Dumnezeu, acum este sursa sigura de trantit cu furie sertare, usi, carti, pixul pe masa, in principiu orice ii mai pica la mana. Si cine o poate invinui? La sapte dimineata se trezeste, isi bea laptele, se spala pe maini, fata, dinti, se imbraca, se incalta, la opt e la scoala, unde sta pana la doisprezece, pana la unu mai socializeaza cu fratii si mananca masa de pranz, dupa care pana spre 4-5 sta din nou la o masa unde face teme. Se face ora cinci, deja este intuneric afara si mai are patru ore in care nu stie ce sa faca mai intai. Sa se joace, sa citeasca, sa isi ia tableta, sa picteze, sa se uite la un film? Mai face o baie, si uite asa s-a facut ora de culcare. Isi face ghiozdanul pentru a doua zi, isi pregateste hainele tot pentru a doua zi, intra la nani....

Cine pune presiune pe mame?

Nu am mai scris de mult o postare pe tema alaptarii, oarecum normal si firesc, fiindca noi am incheiat acest capitol, si avem acum alte provocari, alte prioritati, alte motive sa ne agitam. Cu toate astea copiii mei mai revin din cand in cand asupra amintirilor din perioada alaptarii, imi pun intrebari, ce, cum, cat, vorbesc despre asta, motiv pentru mine sa cad de fiecare data in butoiul cu nostalgie. Mi-a revenit interesul pentru subiectul acesta arzator azi, cand am vazut un mesaj al unei mame pe Facebook, mesaj pe care il voi reda integral mai jos (textul ii apartine Ralucai Alexandru): „Cine pune totusi presiune pe mame? Serios acuma! Hai sa-ti spun ce presiune am simtit eu: inainte sa nasc cunosteam DOAR 2 femei care au alaptat cate 1 an – plus mama mea, care m-a alaptat pe mine 9 luni (la 9 luni a facut o mastita de la alaptatul cu program, si m-a intarcat). Peste tot am auzit sute de femei afirmand: „nu am avut lapte deloc”, „nu aveam lapte bun”, etc etc.  Chiar imi era teama ca nu voi avea lapte, asta era realitatea mea – ca alaptarea e ca o minune, toti vorbesc despre ea, dar nimeni n-a vazut-o. Eram ferm convinsa de asemenea ca un copil trebuie alaptat 1 an, cand am auzit de 3 ani am ramas socata, pur si simplu nu auzisem niciodata asa ceva! (asa dezinformata eram) Cand eram gravida am fost intrebata ironic: „dar tu nu stii ca s-a inventat LP?” sau „Imi pare rau pt voi.. noi NE PERMITEM sa-i dam biberon lui bebe”.  M-am apucat sa citesc despre...

In tara de nicaieri.

Azi o prietena din Anglia imi trimitea o captura a ziarului din orasul ei. O aveti mai jos: Tot azi, in Romania, propunerea catorva parlamentari, de majorare a alocatiei pentru copii cu rata inflatiei, adica o majorare de 1,8-1,9 RON era respinsa inca din start de Guvernul USL pe motiv ca nu sunt bani la buget pentru o asemenea majorare. Atat am avut de...