La scoala baietilor nostri exista un sistem, un fel de organizare a claselor pe modelul din Harry Potter. Practic la inceputul anului scolar, prin tragere la sorti, cei din clasele primare, au fost impartiti in doua “case” – Lancaster si York. Intre cele doua case exista o competitie bazata in principal pe activitatea scolara, pe ceea ce se intampla la scoala zilnic. La finalul anului scolar casa castigatoare va primi un premiu ce consta intr-o iesire la film.
Pe langa aceasta competitie, cumva in paralel, dar avand legatura cu cele doua case, saptamanal se desemneaza tot prin tragere la sorti cate un primar al “oraselului fericit”. Primarul are rolul principal de a gandi si organiza impreuna cu ceilalti copii tot felul de activitati extra scolare, care la finalul saptamanii pot aduce si ele puncte in zestrea caselor din care fac parte copiii. Au avut concursuri sportive, expozitie de pictura, ore de citit, practic fiecare copil care a fost primar a venit cu cate o idee pe care, cu acordul si ajutorul invatatoarelor, a pus-o in practica.
David, baiatul nostru cel mare, s-a tot suparat din cauza faptului ca el nu a nimerit in nicio saptamana la tragerea la sorti pentru a fi primar. Imi tot spunea in fiecare Vineri, atunci cand se alegea primarul ca nici de data asta el nu a fost ales. Asta pana vinerea care tocmai a trecut. Atunci cand i-am luat de la scoala pe David si Radu amandoi erau extrem de incantati de faptul ca David va fi primar. A fost primul lucru pe care mi l-au spus, apoi David mi-a zis ca de fapt el chiar este fericit ca nu a fost primar pana acum. Oarecum surprins am vrut sa-l intreb de ce, dar nu am mai apucat pentru ca el mi-a luat-o inainte spunandu-mi ca va fi cel mai norocos primar pentru ca va prinde in perioada lui sarbatoarea nationala a Romaniei.
Discutia a continuat pe drum, vorbeau intruna amandoi, Radu imi spunea ca el il va ajuta pe fratele lui, iar David ma tot intreba de unde putem sa cumparam niste material rosu. La inceput nu am inteles despre ce e vorba, dar apoi mi-au explicat ca vor sa le propuna celorlalti copii sa faca toti cate un steag al Romaniei din diferite materiale, iar apoi folosind toate steagurile sa faca unul foarte mare :).
In plus le-au intrebat pe invatatoare daca miercuri, pe 29, ultima zi inainte de mini vacanta pot sa adauge la uniforma cate un lucru care sa simbolizeze, sa aduca aminte de Romania. Odata ajunsi acasa, primele lucruri pe care le-au facut dupa ce s-au schimbat au fost, intr-o ordine aleatoare, sa caute toate steagurile pe care le avem in casa, sa isi probeze camasile si sa scotoceasca prin sertare dupa insignele “cu Romania”. Apoi s-au dus la Bogdana si i-au cerut sa ii ajute in cautarea lor prin casa pentru a gasi material din care pot confectiona un steag. Neobtinand materialul dorit s-au multumit cu piesele de lego pe care le-au sortat pe culori si si-au construit apoi un mini steag.
Tot weekend-ul am avut nenumarate interactiuni pe subiectul steag, le-am aratat steagul cu stema taiata al tatalui Bogdanei de la revolutia din 1989 si steagul cu care eu am mers pe stadion la toate meciurile Romaniei incepand cu campionatul european din 2000 din Belgia si Olanda. Le-am aratat si niste poze cu uriasul drapel pe care l-am pregatit de acasa si l-am avut cu mine atunci si le-am povestit istoria acelor zile senzationale de care imi reamintesc cu extrem de multa placere si acum. Una din amintirile cele mai vii este cea cu drumul spre iesirea din Romania si mai apoi prin Ungaria, Austria si Germania catre Namur, localitatea din Belgia in care am stat. Undeva cam dupa Sibiu am inceput sa apara din ce in ce mai multe masini cu steagul Romaniei fie legat de oglinda, fie in luneta din spate. Benzinariile, mai ales cele Petrom aveau amenajate stand-uri speciale in care se vindeau steaguri, fulare, tricouri, tot felul de accesorii in culorile Romaniei. Dupa ce am trecut granita, mai ales in Austria pe autostrada, numarul masinilor cu steagul Romaniei a crescut, ne claxonam si ne salutam inclusiv cu soferii de tir. A fost o atmosfera senzationala pe care partial am retrait-o si in 2008 la europeanul din Elvetia si Austria, dar parca nu la aceeasi intensitate.
Dupa ce am terminat povestile bineinteles ca m-a cuprins nostalgia acelor zile si apoi am inceput sa ma gandesc la faptul ca treptat ideea de culori nationale, mandria de a le purta, au disparut, s-au estompat in timp mai ales la cei din jurul meu, la generatiile ce au venit dupa noi. La inceput am pus asta pe seama varstei si a globalizarii, a schimbarilor dar cred ca e vorba de mult mai mult, cel putin in ceea ce ne priveste pe noi romanii. E un subiect delicat despre care am mai scris si are legatura cu educatia noastra ca popor sau mai zis cu lipsa educatiei civice.
Tocmai de aceea cred ca proiecte precum “steagul meu”, proiectul celor de la Petrom sunt mai mult decat binevenite. Prin initiativa lor cei de la Petrom ne provoaca sa raspundem la intrebarea “cum arata steagul Romaniei tale?” Asa cum spune si manifestul de pe website, fiecare dintre noi vede Romania altfel si steagul nostru trebuie sa ii reflecte toate fatetele. Pana pe 1 Decembrie, intrati pe site-ul www.steagulmeu.ro si veti avea ocazia sa le aratati si voi celorlalti cum arata steagul Romaniei voastre. Bravo Petrom pentru un proiect super inspirat!
