Așa cum am promis, m-am apucat de scris. Alexandru a dat berea și odată cu ea a venit și cu o primă listă de întrebări. După ce am stat de vorbă cu el mi-am dat seama și mai mult de faptul că nu există foarte multă informatie utilă, bazată și pe dovezi științifice, pentru părinți în general și pentru tați în special.
Am descoperit câteva blog-uri de tați și chiar un proiect al unei agenții care se dorește a fi un proiect pentru tati dar, din punctul meu de vedere, aproape peste tot informația oferită este una foarte comercială și nu răspunde clar și simplu întrebărilor pe care și le pun în general părinții și în special tații.
Așadar, voi încerca să scriu o serie de articole în care o să vă vorbesc despre principalele etape de dezvoltare ale copiilor și particularitățile lor, cu focus pe cum ar trebui să reacționeze și ceea ce eu cred că ar trebuie să facă un tată în relația cu copilul lui.
Voi scrie și despre plâns și despre somn și despre mâncat și mâncare. Voi scrie despre grădiniță și școală, despre jucării și jocuri. Voi scrie despre bebeluși, despre todleri și preșcolari, despre preadolescenți și adolescenți. Voi scrie oferindu-vă cât mai multe informații din experiențele noastre în toate etapele de vârstă prin care am trecut noi până acum împreună cu copiii noștrii.
Etapa zero – șase luni
Am întâlnit mulți părinți care nu își dau seama de faptul că pentru nou născuți lumea este complet nouă. Bebelușii nu înțeleg (aproape) nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor, iar cele mai importante lucruri pentru ei sunt căldura și empatia. Nevoile lor primordiale sunt de siguranță și protecție.
Plânsul lor nu reprezintă altceva decât semnalul că au nevoie de ceva. Vor învăța foarte repede dacă și în cine pot avea încredere, cine le răspunde nevoilor. Lucrul pe care trebuie să îl facă toți părinții în această etapă de dezvoltare a copiilor este să descopere ce nevoi are copilul. Pentru mame acest lucru pare mai ușor de realizat, dar el este sila îndemâna fiecărui tată. Este nevoie doar de curiozitate și de răbdare!
Siguranța poate însemna pentru mulți copii să fie ținuți permanent în brațe, legănați sau purtați în brațe. Nu vă speriați dacă copilul vostru plânge atunci când îl așezați pe pat. Este absolut normal! Îmbrățișarea este este extrem de importantă în dezvoltarea creierului bebelușului, iar legănatul și purtatul în brațe hrănesc creierul acestuia și dezvoltă conexiunile cerebrale.
Niciun nou născut nu înțelege sentimentele. Nu le înțelege nici pe ale lui și cu atât mai puțin pe cele ale părinților. Bebelușii nu plâng pentru a îi supăra sau deranja pe tați. Știu că mulți dintre voi au această senzație, dar trebuie să știți că uneori bebelușii se pot speria chiar și de propriul lor plâns!
Așadar, nu va speriați dacă bebelușii plâng atunci când îi luați în brațe, ci încercați să aflați care este nevoia ce generează plânsul.
Tații trebuie să înțeleagă că bebelușii, mai ales cei alăptați, își vor dori să stea mai mult lângă mama lor și vor plânge în anumite momente când un alt adult îi va lua în brațe. Este absolut normal dar asta nu înseamnă însă că tații trebuie să renunțe la a lua copiii în brațe, asta nu înseamnă că tații trebuie să fugă și să pună copilul în brațele mamei atunci când acesta începe să plângă și mai ales asta nu înseamnă că bebelușii voștri nu va iubesc sau o iubesc mai mult pe mama lor! În timp, cu răbdare, bebelușii vor descoperi și plăcerea de a sta în brațele tatălui, iar uneori acest lucru poate deveni chiar o rutină.
În cazul nostru, de exemplu, David a stat foarte mult și la mine în brațe. Bogdana îl alăpta, iar apoi au existat multe momente în care se muta la mine în brațe și acolo adormea. Au fost luni întregi în care rămâneam pe fotoliu în sufragerie cu el în brațe și fie mă uitam la televizor, fie mă jucam Football Manager sau chiar dormeam acolo până la următoarea trezire a lui David.
Nu ezitați să țineți bebelușii în brațe cât mai mult timp. Uneori această activitate poate ține loc și de mersul la sala, bicepsul și tricepsul vostru vă vor fi recunoscători.
Când copilul se simte în siguranță el va dezvolta un atașament puternic față de voi, iar acesta este baza relației voastre cu copilul pentru toți anii ce vor urma! Modelele de atașament sunt consolidate până la vârsta de 1 an, înainte chiar ca copiii să învețe să vorbească sau să meargă.
Tot în această etapă de dezvoltare, nou născuții învață cum să-și folosească mușchii. Ei vor descoperi cum să apuce și cum să mestece, vor apuca și pune în gură aproape orice, vor învăța să își folosească degetele și mâinile. Cu siguranță, pe cei care posedați barbă, mustață sau ochelari, bebelușii vor trage, instinctual, de ele. Nu este întotdeauna o senzație plăcută și de multe ori vor face acest lucru până la o vârstă destul de înaintată, iar puterea lor va crește de la o zi la altă. Lăsăți-i să va tragă, lăsăți-i să descopere, să învețe.
Probabil că lucrul care dă cele mai mari bătăi de cap părinților de bebeluși, mamelor și taților în egală măsură este somnul copilului. La acest capitol, tot ce pot să va spun este că eu cred că nu există reguli, că (nu doar) în privința somnului toți copiii sunt diferiți, iar experiențele noastre cu Rebecca, David și Radu confirmă acest lucru. Rebecca dormea intervale lungi (și o face și acum), David se trezea de 2-3 ori pe noapte, mânca și apoi adormea în general la mine în brațe, iar Radu a avut nopți în care s-a trezit și de mai mult de 10 ori. Nu este deloc ușor mai ales pentru mamele care alăptează, încercați să nu le lăsăți singure, încercați să le ajutați chiar și noaptea, dacă puteți face acest lucru. Toți tații trebuie să fie conștienți de faptul că meseria de a fi mama, mai ales la început, poate fi mai dificilă și mai provocatoare decât orice alt job.
Despre dormitul împreună sau separat iarăși nu vă pot spune că există o regulă generală. Dacă pornim de la ideea de atașament ideal ar fi să nu ezitați în a culca bebelușul în camera sau chiar în pat împreună cu voi. Nu cred că este ceva greșit nici în a culca copilul în altă camera încă din primele zile. Ceea ce cred însă că nu este deloc ok este culcatul bebelușului cu bunica, bona sau oricine altcineva în afară de părinți, în primele lui luni de viață.
Pentru bebeluși în special și în general pentru orice om, orice experiență nouă activează neuroni în creier. Experiențele repetate creează și apoi întăresc conexiunile neuronale care devin mai apoi rețele neuronale și modele de răspuns.
Psihologul britanic John Bowlby a spus că atașamentul este „o reacție adaptivă care îmbunătățește șansele de supraviețuire ale copilului”. Depinde numai de voi, mame și tati în egală măsură, să îi oferiți bebelușului siguranță și astfel să puneți bazele unui atașament puternic față de voi, bazele unei dezvoltări și unei relații sănătoase pentru toți anii ce vor urma!
