Ne apropiem cu pasi rapizi de inceputul scolii (care ar fi fost chiar luni, daca nu decidea altfel Ministerul Educatiei) si ca niste parinti un pic iresponsabili, inca nu ne-am ocupat de gasirea unei variante de afterschool (care pentru noi va fi o alternativa perfecta, pentru ca nu prea vom avea cum sa ne dedicam exclusiv Rebeccai cel putin trei ore pe zi, oricate combinatii si permutari am face). 

Trecand peste partea cu afterschool, lectii, teme si altele de gen, chiar sunt in cautare de o activitate care sa o tina in priza si care sa-i consume un pic din energie (slabe sperante, ca am uneori senzatia ca detine niste rezerve inepuizabile!!)

Partea frumoasa este ca iata, cei de la Baneasa Shopping City s-au gandit la noi si au pregatit o desfasurare de forte. Asa ca, dupa cum zice si comunicatul lor:



„Timp de zece zile, între 7 şi 16 septembrie, copiii se vor
bucura de activităţi interactive desfăşurate în zone dedicate din  Băneasa
Shopping City şi Feeria
, în timp ce părinţii vor putea obţine de la
cluburile participante toate informaţiile necesare dezvoltării unui program
after-school complet şi pe placul copilului lor.
 Una dintre surprizele pregătite pentru copii în perioada
13-16 septembrie este zona de echitaţie,
amenajată în parcarea Băneasa Shopping City în colaborare cu reprezentanţii clubului Equestria (www.equestria.ro). Antrenorii îi vor ghida
în universul de poveste al cailor, dezvăluindu-le pas cu pas experienţa
echitaţiei
 Tot în aer liber se va desfăşura şi prima lecţie de anul
acesta, ţinută în weekendul 8-9 septembrie de Poliţia Română: învăţarea regulilor de circulaţie. Invitat special
va fi cel mai îndragit poliţist, câinele
Zorro
pe care copiii îl vor putea urmări în acţiuni speciale alături de
colegii săi. La final, băieţeii se vor imagina cu siguranţă în misiuni de
apărare alături de simpaticul Zorro!
 În interior, vizitatorii vor descoperi noi zone dedicate activităţilor
extracuriculare
:
 ·      
Zona IQ, dedicată
inteligenţei, va fi găzduită de Cristian Leana, specialistul în cubul
Rubik care a uimit publicul la Românii au Talent, alături de reprezentanţii SpeedCubing (www.speedcubing.ro), singura
comunitate a pasionaţilor de cub Rubik din ţara noastră. Aceştia vor face demonstraţii
uimitoare, asigurând totodata şi îndrumarea micuţilor care vor să afle mai
multe despre tehnicile de rezolvare.
 ·      
Artele marţiale,
recunoscute pentru disciplina pe care o impun, beneficiază de propriul spaţiu de
desfăsurare. Reprezentanţii clubului
Bushido Taekwando
(www.bushido.ro) vor face show-uri demonstrative pentru
cei prezenţi şi vor iniţia doritoritorii în primul curs de arte marţiale.
 ·      
Pictură,
origami si desen sunt activităţile pregătite cu atenţie de clubul Myka Kids în Art Zone.
 ·        În zona de dans, profesioniştii de la Moty Dance School îi aşteaptă pe toţi
cei talentaţi pentru a descoperi stilul care li se potriveşte.  Street dance, vals, latino sunt doar câteva
dintre dansurile ce vor putea fi explorate. 
Pentru week-end Moty Dance School a pregătit show-uri demonstrative şi coregrafii
speciale foarte uşor de învăţat.
Micuţii cu vârste
cuprinse între 3 şi 6 ani sunt aşteptaţi în Feeria în Zona de jocuri
interactive.
X şi 0 şi Bazele Ştiintei sunt doar câteva dintre activităţile
pregătite pentru ei.
Programul special se va desfăşura în timpul săptămânii,
în intervalul 18:00-20:00 şi în weekend între orele 13:00 şi 20:00, în toate zonele
dedicate întoarcerii copiilor la şcoală.” 


Pentru mai multe detalii, va recomand sa ii vizitaţi pe www.baneasashoppingcity.ro dar şi pe pagina dedicata de Facebook: facebook.com/BaneasaShoppingCity.  




Pe mine m-au pus deja la treaba. Mi-au trimis un cub Rubik, iar acum incerc din rasputeri sa imi aduc aminte cum il faceam. Nu mi-a iesit decat prima fata, si T-urile pe fatetele laterale, semn ca memoria incepe sa imi joace feste. Si cand ma gandesc ca pe vremuri, il terminam in mai putin de un minut. Ma apuc acum sa ma uit pe tutoriale, ca deja ma roade ca m-am blocat…


Cat despre Rebecca, cred ca o duc direct la dansuri. Si nu numai pe ea, caci daca mi-l primesc si pe David, va fi in al noualea cer. Poate asa respiram si noi putin si o si recompensam pentru ceea ce va face la scoala…