Cred ca am inceput acest post de peste zece ori. Am scris trei randuri, am sters. Mai intai mental, acum si din tastatura. Nu stiu cum sa incep, si nu stiu cum sa continui si nu stiu cum sa spun in asa fel incat sa nu ajung si eu intr-o pozitie similara. Aceea de a fi aproape linsata „virtual”.
Nu stiu cu ce sa incep acum. Cu textele care vorbesc despre mame bune si mame rele? Cine stie ce e aia mama buna si cine stie ce e aia „mama rea”? Cine are curajul sa judece o alta persoana, prin prisma propriilor experiente. Din punctul meu de vedere, o „mama rea” este cea care si-a lasat fata sa moara de foame si de dor. Insa nici asa, nimeni nu imi da dreptul sa o judec, sa ii judec actiunile, de ce a ales aceasta cale.
Ma doare enorm cand vad cum ne asmutim una pe cealalta, noi, „mame bune”, ne judecam imediat, ne umflam in pene, care este mai dedicata, mai prezenta, mai „mama”, mai atasata, mai purtatoare, mai bio. Incercam sa aratam tuturor cat de minunate, perfecte, extraordinare, fantastice si sfinte suntem noi. Si de ce oare? Cand singurul are dreptul si care ne va judeca peste o perioada de timp este propriul nostru copii/sunt proprii nostri copii. Ce incercam sa dovedim? Ca suntem mai buni decat parintii nostri? Ca suntem parinti acum si pentru copiii nostri si pentru copiii din noi? Compensam? Umplem goluri? Cui incercam sa dovedim?
De unde atata inversunare? De a face lucrurile bine pentru noi, da, mi se pare perfect normal si natural. Dar de a impune acel „bine al nostru” in absolut orice situatie care nu este similara cu cea personala? Oare cat bine face? Oare cineva mai vede acea liniuta fina, fina, aproape invizibila intre a oferi ajutor si a-ti impune propria viziune despre „mai bine”?
Expresia din titlu poate parea usor dramatica, insa garantez ca persoanei careia i s-a intamplat numai exagerata nu i s-a parut. Persoana, care a fost injurata, jignita, amenintata, facuta in toate felurile, pentru simplul motiv ca a impartasit o experienta, si inca una cu care alte persoane nu au fost de acord. Pe blogul ei, propriu si personal. Nu a atacat pe nimeni, nu a spus nici macar „asa sa faceti de acum inainte”. Nu a spus nici o secunda „my way, the only way”. Nu intru in detalii. NU stau sa judec aici ce face persoana respectiva cu propriul copil, cum il creste. Il creste cum crede de cuviinta. O vad, o stiu, este o persoana echilibrata, cu o educatie, cu niste valori, cu un bagaj frumos, si nu ma refer doar la cel emotional, sunt mandra ca am cunoscut-o si ca ma numar printre prietenii ei. Este mama. Mama pentru copilul ei. Nu pentru copilul meu sau al altuia. De aceea, daca mie imi cere ajutorul, eu ii povestesc propria mea experienta si atat. E treaba ei cum foloseste asta mai departe. Dar nu o judec, pentru ca eu fac lucrurile in felul meu, ea in ale ei, iar eu printr-un act demiurgic dar complet inexistent, ii sunt ei superioara, si felul in care fac eu lucrurile este singurul fel viabil si universal valabil.
M-a durut toata fervoarea asta aproape religioasa aparuta prin blogosfera si Facebook, abundenta asta de mesaje rautacioase si acuzatoare, si chiar daca mesajul nu era direct, era atat de bine exprimat, si cu subinteles, incat cu greu m-am abtinut sa nu intervin.
Intervin acum, de aici, din locsorul meu caldut, asa cum am mai facut-o de mai multe ori, si aproape de fiecare data am starnit la randul meu o mica furtuna, si tot aproape de fiecare data am iesit sifonata din punct de vedere emotional. Si spun asa:
NU, nu sunt o fana a modului in care a gestionat prietena mea situatia. Nu cred ca da rezultate. I-am spus si ei personal. Si o spun pentru ca si eu am facut acelasi lucru in urma cu cinci ani. Mi-am lasat copila sa planga. Doua seri la rand. O seara 25 de minute, a doua seara 15. A treia seara am avut liniste. Dupa care am obtinut timp de o saptamana linistea mult dorita. Dupa care am luat-o de la capat, insa nu am mai avut puterea de a mai repeta lucrul respectiv. Pentru ca am realizat ca obtin un rezultat pe termen scurt si in esenta nu rezolv nimic. Haideti, linsati-ma si pe mine, doamnelor care credeti ca stiti mai bine ca oricine cum se creste un copil. Dar faptul ca nu sunt de acord, nu imi da mie nici macar o picatura de autoritate sau dreptul de a o judeca si de a o eticheta in vreun fel. Nu este nici cu 0,0000000000001% mai putin mama, sau mama mai putin buna decat era.
La fel cum eu sunt mama perfecta pentru copiii mei, la fel ea este mama perfecta pentru copilul ei. Si prin generalizare (ca, of Doamne, tare ne place sa generalizam), fiecare mama este perfecta pentru copilul ei. Atentie, nu discut aici despre cazurile extreme, cum a fost cel de saptamana trecuta.
NU, nu sunt de acord cum voi, restul mamelor, voi care va autointitulati cu superioritate „mame bune” si categorisiti din spatele tastaturii cu apelativul de „mama rea” orice persoana nu are exact aceleasi credinte si principii ca si voi in ceea ce priveste cresterea copiilor ati gestionat aceasta situatie. V-ati aruncat ca niste animale de prada, pe cel mai sensibil animal din haita. Si ati sfasiat-o si rupt-o in bucati. Si, nici macar nu imi doresc sa va vad intr-o situatie similara.
NU inteleg cum persoane care propovaduiesc „attachment parentingul” si principii sanatoase, se pot deda la asemenea amenintari, jignirii, injurii. Nu inteleg cum o minte care este antrenata sa gandeasca frumos, poate sa emita atatea cuvinte urate, la adresa unei alte persoane. Nu inteleg de unde spiritul asta de haita, de a te arunca pe prada. Nu inteleg de unde aroganta, superioritatea si infailibilitatea lui „my way, the only way”.
Nu inteleg cum, in loc sa fim unite, maternitatea mai rau ne dezbina. NU inteleg cum ajung si citesc „de cand sunt mama sunt mai buna, mai empatica, mai aproape de cei din jurul meu” dar realitatea este exact invers. Nu inteleg cum reusim sa ne dezbinam pe aproape orice subiect tine de cresterea copiilor nostri in loc sa fim unite si sa ne sustinem una pe cealalta. Nu inteleg cum putem sa declaram din spatele tastaturilor ca o persoana „isi nenoroceste copilul” cand nu am stat nici macar cinci secunde in compania acelei persoane.
In loc sa fim mamele bune care ne credem, suntem niste fiinte rautacioase, acre, lase. Care se cred demiurgi ai tastaturii. E trist, patetic si jalnic. Si ne dam singure foc la valiza. Si zau de nu sunt de acord cu toti misoginii care ne zugravesc in niste culori putin atragatoare. Suntem bune la a da din gura si la a da lectii. Despre care alapteaza mai mult si mai bine, despre care diversifica mai mult si mai bine, despre care mananca mai sanatos, face cosleeping mai bine, attachment parenting mai bine. Dar doar atat. Din pacate.
Si mi-as dori, ca macar 1% din toata fervoarea asta virtuala din ultimele zile sa se duca spre adevaratele cazuri de abuz. Cate dintre voi ati facut asa ceva?
Si mi-as dori ca macar 1% din energia depusa in lapidarea virtuala de saptamana trecuta sa fie pusa in slujba lui Bibi. Mama, mama, cate s-ar mai face!
Hmmm, v-ati pus o secunda problema asta? Sa va canalizati energia asta distructiva spre ceva constructiv? Cate lucruri nu s-ar schimba….
Dar cine sunt eu sa judec? Doar vorbesc si eu din spatele tastaturii….
pe mine una evenimentul respectiv m-a lasat fara cuvinte! si da, mare dreptate ai, as vrea sa le vad pe mamele astea care tipa din toti rarunchii abuz abuz facand cu adevarat ceva atunci cand ESTE vorba de un abuz! dar e mai usor sa arunci pietre – chiar si virtuale – pretinzandu-te atotstiutoare, decat sa faci ceva acolo unde intr-adevar conteaza, nu cautand fantome acolo unde ele nici macar nu exista… trist. trist. trist. si infricosator.
eu sunt prima care o sprijina pe Ana, mai ales pentru ca, nu stiu cum, am ratat startul. am scris si la Ada, spatiu unde stiu ca sunt bine venita. am scris si la alexcreste si la zoozie mami, niste personaje care, si in trecut, si cu ocazia asta vor fi tratate de mine exact cu ce trateaza ele pe toata lumea – rautate, gratuitati, ipocrizie, falsul interes pentru copiii altora. eu nu mai accept astfel de fiinte, care mai de care mai frustrata si mai gresit-superioara. make war, not love!
e greu sa taci… dar daca iti expui parerea, risti sa fi luata drept acuzatoare.. e greu sa scrii din spatele tastaturii. E greu sa exprimi nuantele gandurilor tale… dar tu ai punctat foarte bine… si probabil ca vei fi linsata virtual pentru asta. :)
Nu cred ca maternitatea dezbina… romanii, ca popor, sunt dezbinati! :(
Mah, Oana, le stiu si pe Raluca si pe Ramona, si nu e chiar asa. Ramona de exemplu ofera enorm de mult sprijin in alaptare, este un adevarat dictionar ambulant in materie, as putea spune. Cat despre Raluca, ea depune mult efort (eu una nu gasesc resursele, desi as vrea) in a traduce multe, multe articole pe tema puericulturii.
Nu stiu daca au atacat vreodata cu virulenta, insa stiu ca persoanele care au ajuns pe blogul Anei, au venit de la mine (!) de pe blog, si au dat cu parul si cu sabia in stanga si in dreapta. au amenintat cu Protectia Copilului, si asa mai departe.
intr-o lume perfecta, as vrea un limbaj civilizat, as vrea sa nu mai vad atacuri si judecati de valoare acolo unde nu e cazul si as vrea sustinere si unitate.
Bogdana, unitate nu o sa vezi. Poate nici nu e buna in toate cazurile, e ok sa fim diferiti. degeaba sunt cele doua dictionare ambulante in diverse materii daca le lipseste esentialul – toleranta, putinta de a intelege. Mie nu mi se pare ca ele ajuta pe cineva. Se simt doar ca le-a facut cineva judecatori supremi si nu le mai iese asta din sange.
unde e fetelor blogul acela ca sunt picata din luna aici:D
hai sa dau un exemplu: am fost in vara sa imi iau premiul de la Cristina, de la Hip Hip. Cu fii-mea. Mai erau acolo vreo doua mamici, si o fetita, de vreo noua luni se plimba pe jos in patru labe. Pe mizeria aia de parchet, vechi, vai mama lui, langa picioarele mele, eu incaltata venita de afara, de pe strada, ea cu manutele alea mici si dulci si cu genunchii goi. mi-a stat inima in gat. insa, nu am spus nimic, nu am judecat-o pe mama ei. E treaba ei ce face. Eu nu mi-as lasa copilul pe jos, intr-un spatiu public, sa mearga in patru labe. As fi complet iresponsabila pentru copilul meu. Si atat. Insa, prin extensie nu m-am gandit ca mama fetitei aleia este iresponsabila. Este treaba ei, problema ei, copilul ei.
Despre asta e vorba. Si pana la urma, i-am respectat decizia de a o lasa pe cea mica sa faca ce vrea. Chiar daca asta insemna sa umble cu mainile goale printre picioarele mele incaltate.
LIBERTATEA MEA SE TERMINA ACOLO UNDE INCEPE LIBERTATEA TA.
Asta nu s-a intamplat in cazul Anei.
cu asa asa ceva trebuia sa atragi atentia „haitei” de mame care s-a aciuat pe blogul tau (si nu-i fac niciun serviciu) la cum au reactionat si au pus la zid, acum cateva saptamani, nemamicismul. poate nu se ajungea aici, acum. sincer, n-am inteles atunci de ce nu ai facut-o. poate n-ai avut timp. nu-i nimic. niciodata nu e prea tarziu.
O cunosc pe Ana, te cunosc si pe tine, mai stiu si cateva mame din blogosfera si toate, chiar daca poate avem si opinii diferite, toate putem discuta. Normal. Si asta e ceea ce mi se pare elementar, de bun simt, firesc… Absurdul situatiei actuale ma socheaza teribil. A te repezi sa arunci cu piatra inainte macar sa vezi daca poti/ ai cu cine sa rezonezi, eu nu inteleg, mi se pare si absurd, e clar ca nu vei reusi sa te faci ascultat/ inteles dupa ce iti insulti interlocutorul asa ca nici macar nu vei reusi sa faci ce ti-ai propus, sa schimbi o mentalitate. In fine… am scris deja un comentariu enorm la mine pe blog, zic sa nu fac si la tine la fel, ma opresc aici dar, da, subscriu la ce ai scris.
Raluca, uite am scris pe subiectul respectiv: http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/09/hotcity-si-incultura-urbana-…feminina.html
insa, stiu despre ce ai vrea sa vorbesc, insa aici nu ma prinzi. pentru ca mereu, dar mereu simt eticheta de „mamica” aplicata in toate felurile, si nu placute. insa, de acord cu tine, ca imediat cum ai ceva de spus diferit ti se da la cap. mi s-a dat si mie, si nu o data. culmea pe teme de alaptat, pentru ca propovaduiam, ca si aici, toleranta…
eu habar nu am despre ce caz se discuta sau cine e biata Ana, insa pot evalua principial situatia. ce nu inteleg este de ce mira pe cineva ca oamenii vor fi oameni, adica vor da cu bata in balta si cu mucii in fasole atunci cand li se va atinge o coarda sensibila. pe care toata lumea o are. da, unii oameni sunt mai echilibrati decat altii, dar nu e nimeni, mama sau nemama, atasata, purtatoare, whatever sau nu, care sa nu aiba bazdacii ei. poate ii tine pt ea, dar sigur ii are.
ce pot sa mai zic e ca si eu am observata atitudinea asta superioara a celor care observa greselile altora, pe care ei nu le fac. dar astia sunt oamenii, intotdeauna greseala, pacatul sau gafa altuia va fi mai grava decat cele proprii. si in capul lor asta le da dreptul sa intervina. numa ca exista si aici mai multe cai prin care poti interveni.
sa fii parinte e mare lucru, nu vreau sa reduc la banalitate, dar sa nu dai cu oistea in gard e o responsabilitate si obligatie, nu ceva de care sa te umfli-n pene si sa devii arogant. sunt multe mame care isi construiesc mandria si self esteem-ul pe statutul de mama, iar mie asta mi se pare stupid. repet, e mare lucru sa cresti un copil bine, orice ar insemna asta, dar este o datorie, nu prilej de aroganta.
Bogdana, ti se pare o mare grozavie ca unele mame fac si dreg, dar treci cu vederea ca se doreste initiarea altor mame intr-o practica, care nu ti se pare corecta!
Come on, aici vorbim de niste copilasi care nu vor mai fi tolerati cu bebelusenia lor de catre mamele lor.
Oare e mai important cat de lipsita de toleranta e x sau y? Umplem blogurile de acuze pentru x si y si secta lor, iar esentialul scapa.
Hai sa lasam bebelusii sa fie bebelusi! Sa nu le mai cautam leacuri!
Dupa mine, nu e de incurajat propovaduirea unei astfel de metode.
Dar folosim ORICE discutie de principii, ca sa revenim la mame bune-mame rele. Cine o fi inventat chestia asta? Si de ce o folosim? (eu nu cred in asa ceva, nu folosesc asa expresie si nu o gandesc)
Numai bine! Peace!
din.iubire.pentru.rares,
pai asta spunea si bogdana, ca nu incurajeaza. cred ca a fost clara in privinta asta. dar cuvantul secta mi-a placut :)
Bogdana, citindu-ti postul am avut o stranie senzatie de deja vu care m-a facut sa ma intreb daca nu cumva ai umblat prin capul meu zilele acestea, citindu-mi gandurile.
In ultima vreme mai ca nu-mi venea sa deschid fb, caci stiam ca ma voi lovi de inca o postare/afirmatie menita sa o bage cat mai adanc in noroi pe mama respectiva.
Inca de la inceput m-a intrigat autoproclamarea aceea de „mama buna” si aratatul cu degetul spre cealalalta care-i una „rea”.
Cine-ti da dreptul sa judeci, sa faci tu dreptatea, sa tai si sa spanzuri, vorba aceea…macar daca ar fi un graunte de credinta si poate asa, ne-am aduce aminte cine-i judecatorul.
Mamelor haideti sa asteptam vreo 20 de ani, sa ne trezim ca din vis intr-o sala de decernare a unor premii, iar copilul nostru de pe podium sa ridice audienta-n picioare prin „Mama, Tata, va multumesc!”. Sau daca asta vi se pare prea pompos, sa-l vedem la 20 de ani ca stie sa-si rezolve problemele, ca si-a gasit „drumul” si oamenii potriviti alaturi de care sa mearga.
Atunci avem dreptul sa spunem despre noi ca am fost buni. Pana in acel moment, zic sa ne concentram pe cresterea copiilor…ai nostri.
Nu sustin, nu am practicat plansul controlat al copilului.
Sunt mama de 2 ani de zile, mi-am alaptat fetita un an jumatate, dorm alaturi de ea, o adorm inca la san, o iau in brate de fiecare data cand isi intinde manutele catre mine si mi-o port peste burta de femeie insarcinata in aproape 8 luni…sunt suficient de „buna”? Nu multumesc, prefer sa fiu doar o mama pentru care copilul sau este Viata.
Si-mi vad de treaba mea, privesc in stanga, in dreapta, aprob sau dezaprob in sinea mea, invat de la ceilalti sau invat sa ma feresc de ceea ce fac ceilalti.
Daca este atat de multa dragoste de dat, atat de multa empatie ce se revarsa, de ce nu mergeti oameni buni la o casa de copii? O data pe saptamana, o data pe luna. Sa petreceti o dupa masa intreaga si sa oblojiti sufletelele acelea parasite…care da, plang a deznadejde, plang dupa atentie si niste brate de Mama.
Dana, nu , eu nu am multa dragoste de dat. Eu vorbesc pentru mine si copilul meu, imi aduc aminte de mine, o mamica nesigura pe ea, care era mult mai usor de convins , decat e azi. Nu mi-as fi dorit sa dau peste un asemenea grup de suport si peste atatea persoane tolerante.
Cine a avut suport in familie in prieteni poate nu realizeaza cate prostii poti sa faci la inceput de drum din cauza influentelor din jur.
Be aware! Oare chiar faceti bine ce faceti?
Mama de Rares, zilele trecute cineva fara sa-si dea seama, fara sa vrea neaparat m-a facut sa nu ma simt suficient de buna pentru copilul meu. A fost ca un nor negru peste seninul zilei mele si inca nu m-a atacat direct; ma gandesc, cum s-o fi simtit mama asta? Nu vreau sa stiu.
Ma vei intreba cum s-o fi simtit copilasul acela ce a plans 45 de min…off, Doamne; dar daca vrei sa ajuti un om ii intinzi mana, nu-l afunzi in noroi.
Noi (eu si sotul) nu am avut niciun sprijin din partea familiei cand ni s-a nascut copilul, ca asa a fost situatia, dar nu-mi aduc aminte sa fi ajuns intr-o asa stare de oboseala psihica inca sa ascult de altii, provocand suferinta puiului de om. Poate am avut noroc de copil mai linistit, sau nervi mai tari, nu stiu…
Dana, nu ma refer la suport fizic, ci suport moral in materie de parenting . De ex, daca sotul tau, mama ta,soacra, vecina te incurajeaza sa nu inveti copilul cu narav raspunzandu-i la orice „strigare”, pentru ca , evident, nu e bine pentru el, este greu sa gandesti logic si natural cand societatea te influenteaza in felul asta.
Nu ar trebui sa ne influentam in sensul asta.
B/s Bogdana, ma lasi?!adica ia uite ce frumos cineva e deodata victima pentru ca isi asuma si propavaduieste public o metoda de sleep-training (si e o asumare cand faci declarativ un club, da, nu e o optiune intim individuala!!)
In schimb „proastele”, „habotnicele”, „fanaticele” pot fi linsate (virtual sau nu) zilnic pentru ca fac mamiceala de nisa (ce absurd, ce aberant!!), ca indraznesc sa sustina naturalul, umanul, dincolo de preceptele sociale la moda. Alea sunt nebunele, nepieptanatele, doritoarele de soclu, infatuatele, obsedatele. Aia nu mai e incorectitudine, doar pt ca politica si norma e sa fii de bon-ton, cu me-time si unghiile facute, iar laptele praf este in mod evident a noua minune a lumii.
Deci sa fiu scutita de victimizari. Sa nu aud plansete, ca n-are nimeni motiv. Daca crede ca are, il poftesc la mine sau la tine in cel mai bun caz o saptamana. Sa vada ce inseamna sa fie al dracului de greu sa fii mama si cu toate astea sa nu cedezi la fiecare confort si mai la indemana in virtutea lui „nimeni n-are dreptul sa ma judece” si „alta e definitia abuzului”.
Ti-aduci aminte cum te inflamaseicu alaptarea acum ceva vreme, asta dupa ce imi reprosasei mie in trecut ca sunt inversunata cu lactivismul?
Acum e fix acelasi lucru.
N-are nimeni nimic cu „saraca” Ana (sa nu uitam asumarea retetei, da?) si btw, desi nu o cunosc, mie mi-e draga, deci sa nu rosteasca cineva cuvantul ura ca mananca un mare rahat, n-are nimeni nimic cu pruncuta ei frumoasa. Au fost niste trageri de maneca, unele poate mai acute decat altele. Unele poate nepotrivite ca ton (despre linsaj imi permit sa cred ca am mai multa si mai dureroasa experienta, k?). Dar nu se poate sa nu ai o reactie, din suflet, mai ales cand stii ca vorbesti despre cineva care are urechi de auzit si ochi de vazut, nu de o biata si sarmana femeie simpla si redusa mintal. Nu se poate sa pui political correctnessu inaintea imboldului de a reprima dezgustul conspiratiei „se poate si asa”, „hai sa ne programam copiii sa doarma”, „asta e secretul maternitatii fericite”. Nu ce a scris Ana a deranjat, ci batutul pe umar cu „ce grozav, vreau si eu”, hipnoza asta colectiva a cartilor care vand minuni pe banda de regularizat bebelusul la standarde.
Perversitatea intretinuta in mistourile lui „da, sunt o mama rea, f..k off”. Aia a deranjat, buna dimineata celor care asculta pe alta frecventa emisia noastra.
Eu deja mi-am dat seama ca devin asociala crezand in bunatatea innascuta a oamenilor.
Cand adevarul e ca bunatatea e de nisa. Si facerea de bine numa bun motiv de primit flegme (nu e primul caz la care asist).
Sanatate si-un praz verde zic deci. Am sa incep sa fac curatenie in reader de-acuma. Nu de alta da’ m-am saturat de false victimizari, cand lupul devine brusc scufita rosie. Cine vrea sa se planga, sa vina la mine, sa vada ce inseamna sa ai de ce te plange. Pana atunci, maturizare placuta. Si mai rapida daca se poate, nu de alta dar impartim lumea asta si ar fi frumos daca am reusi sa punem toti umarul, in loc sa chicotim pe la colturi si-apoi sa incepem cu „to’asa profesoaaaaara”, in timp ce dam la gioale alora care ne „supara”.
alina,
ultima parte ar trebui sa ti-o insusesti chiar tu. si nu te supara, sub cuvintele tale (multe si mestesugite), dar mai ales multe (frate, cand aveti timp sa scrieti atat la un simplu comentariu?), se ascunde aceeasi intoleranta, aceeasi malitiozitate, aceeasi victimizare neeeeesfarsita. eu nu cred ca tu nu ai facut nimic iesit din comun cu copiii tai. nu cred ca ai facut totul by the book, nu cred, dar te astepti ca altele sa fie sfinte din calendar. sorry, eu cred ca toate gresim. doar ca exista unele care ne asumam aceasta greseala si voi, care ne certati pentru orice, bun sau rau, daca nu e ca voi nici nu mai discerneti.
Alina, nu e oligatoriu sa trecem toti prin ce ai trecut tu. De asemenea eu ce sa inteleg acum? Ca am tot trei, dar am familia langa mine, deci am ajutor, deci nu am voie sa me plang. Deci, nu am voie sa spun ca sunt extenuata, pe marginea prapastiei.
Pentru ca, conform teoriei tale, mi-ar fi indeajuns sa vin la tine o saptamana si dupa aia, ca prin minune, totul ar fi roz la mine, iar extenuarea mea ar fi history.
Well, nu e chiar asa. La fel cum eu sunt extenuata cu trei, cu ajutor cu tot, la fel poate este si Ada, cu doi, extenuata si la fel de extenuata poate fi si Ana, care nu are decat unul si ala mic. Daca nu indeplinim conditiile, asta ne face cumva mai nevrednice de a ne plange?
Uff, ideea era alta. Eu am iesit din toate grupurile de mame din Facebook, pentru ca ma saturasem de intoleranta asta. Iar tu stii foarte bine ce spun. Simona a iesit din grupul de mame de pe facebook, tot din aceasta cauza. A fost prinsa la mijloc si s-a dat cu rosii in ea, poate cea mai toleranta fiinta pe care o cunosc eu din mediul asta virtual. Imi pare rau, dar mamicia de nisa asa cum este ea acum, este de un extremism incredibil. Si ma dezic de ea.
Bogdana, e drept ca oricine poate sa puna ce vrea la el pe blog. Dar e vorba si de asumarea responsabilitatii a ceea ce publici. Una e sa ma spovedesc eu ce fac in fata lumii -asa cum facem toate- si alta e sa mai caut si sustinatori si impreuna sa facem o echipa in care sa folosim metodele astea. ca doar toate suntem obosite.nu?
Fiecare din noi influenteaza cu ceva pe cei care ne citesc. oare nu trebuie sa filtram ce ajunge la intelegerea celorlati? sa ne bucuram doar ca avem pe cineva care sa ne cante in struna?
Mi-aduc aminte de treaba cu hotcity. la fel a fost. o mare furtuna. si acea fata avea sustinatori in ideile ei. poate avea dreptate sau n-avea.. Important e ca o informatie de genul, ajunge la altii mult mai amplificata decat era la inceput. si atunci? n-ar trebui sa ne asumam raspunderea ptr ceea ce promovam? mai ales noi ca mame.
Nici mie nu-mi plac etichetarile ca nu aduc nimic bun. Si in spatele interesului ptr binele copilului ajungem sa lovim in mame. Si furtuna asta s-a starnit la fel ca furtuna cealalta din niste idei/experiente personale. Insa promovate ca si punct de plecare ptr un grup suport de mame.
Chiar fiecare are dreptul sa faca ce vrea in casa lui…
Ma gandesc oare un grup suport ptr copii nu face nimeni? sau unui copil nu i-ar place sa aiba his very own support group?
Bogdana si Oana, eu nu am vandut retete nimanui, nu am declarat perfectiuni si nici adevaruri absolute. Nu, nu am facut nimic by the book, any book. Am facut ce am putut si cum am putut, punand copilul/iiinainte de orice. Nu pretind asta de la nimeni, asa cum nu pretind ca greu e numai la mine. Dar pretind maturitate si lamentat fara titlu de glorie ca azi uite m-a interesat mai putin … hai sa facem clubul alcolicii anonimi. In loc sa ma felicit singura ce desteapta am fost c-am tipat la copil (degeaba), mi-am tras cateva palme si am incercat sa repar, sa nu mai fac, n-am fost mandra de imperfectiunea zilei!!
Am scris si la Ada, go and read – una e sa nu mai poti (si-am vorbit la mine pe blog suficient de clar ca la fel de greu mi se parea si cu un singur copil, si cu doi), alta e sa trambitezi in cor ca e minunat sa nu mai poti si sa renunti la a te stradui, ca aia e, de fapt, secretul fericirii.
Nisa aia de care te dezici a dat dovada de infinit mai multa empatie si a facut eforturi imense pt binele colectiv, decat aceasta campanie defensivo-agresiva pe care ati pornit-o voi in numele tolerantei.
E cel putin hilar cum ajung eu sa fiu cea agresiva, ca, nu-i asa, ma ascund in spatele nejignirilor cu ditai ura de clasa, vrand sa-mi construiesc statuie cu sfaturi nesolicitate, pe cand Oana lasa comentarii extrem de pertinente si politicoase la „nisa”, ca doar proastele alea habotnice aia merita, pietre si bate.
Shame on you!
Intoleranta e in oglinda, imi pare rau.
alina,
foarte frumos, dar nu-ti merge cu mine. nu incerca sa induci cuiva ideea ca am sugerat eu vreodata ca ar merita cineva bataie. ca nu am facut-o. dar ai demonstrat inca o data cat de subversiva esti sub invelisul tau de factotum bun si cald si intelegator. da, eu sunt intoleranta. acuma te-ai prins? dar macar recunosc asta. nu tolerez rautatea, bagatul nasului peste tot si nici judecata in piata publica de la niste necunoscute. si o sa reactionez mereu la astea
„Si mi-as dori ca macar 1% din energia depusa in lapidarea virtuala de saptamana trecuta sa fie pusa in slujba lui Bibi. Mama, mama, cate s-ar mai face!”
Mesajul e valabil in continuare. Pentru ambele tabere.
Sa fim fericite si recunoscatoare ca avem copii sanatosi. Purtati sau nu, alaptati sau nu, etc, etc… Va rog eu, un neica nimeni.
Kristina, cu asta vroiam eu sa termin ziua de azi. Mi-ai luat-o inainte.
Bogdana, Alina se referea la ce comentarii a lasat Oana pe blogul meu.
Bogdana,relax. Intotdeauna vor exist Pareri diferite. Daca ma intrebi, mie imi plac mai mult bloguri si posturi fara dezbateri. Imi place cind povestesti de voi cei Cinci
Andreea vasilescu
Da, Oana, sunt o ipocrita. Evident, voi, cele care va asumati radicalitatea la pol opus, o faceti pentru ca aveti dreptul. Nuuuu, nu dati cu pietre. Doamne feri. Rostiti sentinte. Care nu-s totuna cu vorbele dulci si mestesugite sub care se ascunde diavolul, cand cineva indrazneste sa ofere un sfat, cu bune intentii. Nu, acolo e conspiratia sectantelor. Las’, ca e bine sa fii mama care isi asuma imperfectiunea. Ce pisici, e chiar titlu de glorie. Restul – boala psihica.
Eu fiind apoteoza. Din toleranta prefacuta, sunt dezvaluita un monstru de minciuna, ipocrizie, aroganta, rautate, in fine, pe culmile sectei si habotniciei.
Stai linistita, mi s-a mai spus. Chiar si mai urat decat ai facut-o tu. Din fix aceleasi motive (pe care daca ai puterea sa o faci, le poti cauta atent in tine insati).
O sa-mi pun in frunte, iaca, si eu, in loc de alt titlu de glorie.
Evident, pentru mine n-o sari nimeni ca sunt linsata virtual.
Ca doar eu nu sunt „saraca”, „victima” (doar inchipuita, cum sa indraznesc, sa cutez sa afirm ca mi-e de o mie de ori mai greu decat majoritatii de pe-aici, mars, la loc in banca!), nu sunt suficient de „vulnerabila” (hei, am copii mari deja, nu mai tine) si in general habar n-am cat e de greu cand esti „sensibil”.
La loc comanda, shame on me, hai, faceti-ma pe mine si pe alealalte „gaini aplaudace” tapul ispasitor. Pentru inventarea motherhoodului de dragul motherhoodului, contra imperfectelor asumate. Suntem niste tute, iar eu sunt proasta sefa, mieroasa cu suflet negru, necuratul in varianta mama „dedicata”.
Mi-e sila. Multumesc pentru lectia de viata. M-a ajutat sa pot lua niste decizii cu folos.
Alina, nu stiu care e razboiul cu Oana, si sincer ma depaseste de ce v-ati ales campul asta de batalie. Nu stiu ce sa mai spun, pentru ca am ramas fara cuvinte. Si da, ai dreptate, si tabara cealalta este la fel de intoleranta. Chestia e ca eu sunt undeva la mijloc. Mereu am fost asa. Poti sa imi zici si mediocra, orice te incalzeste. Mi-am purtat copiii, dar i-am tinut si in carucior. I-am alaptat, dar le-am dat si lapte praf. Fac cosleeping dar i-am culcat si camere separate. Impun reguli dar nu ingradesc. Ma situez undeva intre. Si sincer, am fost facuta sa ma simt prost de tot atatea ori de fiecare tabara. Ca dau prea multe medicamente, ca as mai fi putut trage de mine sa il alaptez pe david cabd eram gravida, ca de ce ii dau LP lui david, ca de ce beau cand alaptez, ca de ce nu incerc scutece textile, ca uite cat poluez, si multe altele. Astea din tabara pe care eu o consider cea buna. Au mai fost si altele, si de fiecare data, tonul nu a fost poate cel mai friendly, insa am cautat dincolo de nuante sau de ton, sau de cuvinte, sa inteleg mesajul. Si de fiecare data am zis ca mesajul este cel bun insa modul de transmitere trebuie perfectionat.
Imi pare rau ca s-a ajuns aici si imi asum vina de a fi cea care a declansat totul. Si nu sunt de acord in momentul asta cu nici una din voi. Nici cu Raluca, nici cu Oana, nici cu tine Alina. Si ca sa rezum inca o data, poate acum intelegeti ce am vrut sa spun de la inceput: nu o sa fiu niciodata de acord cu mesaje de amenintare (vazute de mine!) scrise la adapostul anonimatului, de mame care promoveaza empatia si parentingul empatic cu sabia. Punct.
Nu ceea ce a facut Ana a fost in discutie aici. Ci modul in care a fost taxat. Reactia vehementa si violenta.
Si evident ca fiecare dintre voi ati ales sa intelegeti ce vreti si sa alegeti ce v-a convenit si v-a oferit mai multa munitie. Doar ati schimbat locul de batalie. Aici. Vina mea e ca vi l-am pus pe tava.
Sakura, adevarat ceea ce spui, apropos de asumarea responsabilitatii. Eu una filtrez si ma cenzurez uneori. Nu o fac cu placere, insa sunt teme pe care nu le abordez din spirit de autoconservare. Nu toti insa fac asa. Cu grupul de suport, da sunt de acord cu tine.
Cu hotcity insa tin sa te contrazic. Acolo este un spatiu public, nu unul privat cum este blogul. Este o difetenta uriasa.
Zoozie, le-am citit si eu acum, nu inteleg insa de ce razboiul se duce aici? Oricum apreciez enorm raspunsurile tale de acolo.
Repet, greseala mea a fost ca am oferit munitie.
Andreea, true. Off topic, in dreapta paginii mele este contul lui Bibi. Dupa ce face plata, astept un mail cu adresa ei, sa ii trimit coletul. Adresa mea e mydanii pe gmail.
Ai dreptate Bogdana cu spatiul public si cel privat. Eu insa ma refeream la faptul ca a generat tot asa un conflict cu urmari in inima fiecaruia care a intrat pe acolo.
E trist ca unde intru sa mai citesc despre ce scriu mamicile dau de acelasi conflict amplificat din ce in ce.
Stiu ca pana la urma apele se vor potoli, dar uite, raman in urma inimi ranite si prietenii distruse. Ptr ce? ca avem idei diferite? de fapt nu ideile conteaza ci exprimarea lor. sau conteaza si ideile…
Toate sunteti fete faine si mi-e drag de voi numai ca asa cum ai zis, blogurile parca sunt un camp de lupta. de-abia astept sa va impacati :)
Ok Bogdana, eu ii trimit datele si apoi te contact am dupa plata. Te pup, Andreea