Amintiri

Acum 20 de ani, intr-o dimineata friguroasa de 18 decembrie tatal meu ma ducea la aeroport. Urma sa plec la Cluj la bunica mea, la fel cum faceam in fiecare an, vara si iarna. Avionul cu care am plecat eu a fost ultimul care a decolat de pe Baneasa in ziua aia. Aeroportul s-a inchis. Revolutia incepuse sa isi faca simtita prezenta. Ai mei au crezut ca sunt mai in siguranta acolo, insa s-au inselat ca s-a tras intr-o veselie in Gheorgheni, unde statea bunica mea. Nu la fel ca in Drumul Taberei, dar cam pe acolo. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri, ziua de 25 decembrie, si nu pentru ce s-a intamplat cu cuplul dictatorial, ci pentru ca atunci am vazut prima data „Pe aripile vantului”.Iar mintea mea de copil a asociat filmul cu libertatea. Si m-am indragostit pe vecie de eroina, de film, de tot ce reprezinta el. Imi amintesc cum saream prin camera inalta si racoroasa, cum scartaiau podelele sub picioarele mele si cum strigam „Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e”. Imi amintesc de Loredana si de Ion Caramitru cu al lor „Buna seara iubito”. Imi amintesc cum bunica reusise sa vanda dupa mai bine de jumatate de an casa in care traia de peste 30 de ani. Bunicul murise cu un an in urma, iar ea nu mai reusea sa faca fata la ditamai gradina si casa. Si luase decizia dureroasa de a vinde. Si a vandut-o in ajunul Craciunului, pentru suma de 300.000 de lei. Pe care cumparatorii i-au dat-o in bancnote de 100 de lei. Imi amintesc si acum...