Mandria de mama nu se compara cu nimic. Este cel mai tare sentiment cu putinta. Cel putin cam asa l-am perceput eu. Adica ce poate fi mai tare decat sa simti ca creatura aia care a prins viata, a crescut in tine timp de noua luni iti arunca mai intai cate o privire din aia pierduta care se lumineaza ulterior, semn ca te-a recunoscut ca fiind de a sa, dupa care incepe si baga niste zambete tampe, semn ca te si place, dupa care incet incet, fara sa simti, incepe si face mici lucruri care te uimesc prin banalitatea lor incomensurabil de grea. Apuca un obiect, se tareste pe burta, se intoarce pe burta, se aseaza in fund, se ridica in picioare, pune cubul verde peste cubul albastru, spune mama, spune tata, gaga, papa, spune propozitii, spune fraze, stie culori, zilele saptamanii, lunile anului, stie sa numere pana la cinci, pana la zece, pana la douazeci, incepe si recunoaste cifrele, literele, le scrie, invata povesti intregi cuvant cu cuvant, face fotografii, spala hainutele bebelusilor si papusilor, pune masa pentru trei, face curat, se imbraca, se dezbraca, vorbeste un pic de engleza, canta, danseaza non stop, ajuta la facutul carnatilor, face icre cu mixerul, pune dvd-ul porneste videoproiectorul si boxele, cauta programul pe care il vrea la TV, face bradul, picteaza globuri, spune poezii, se urca pe scena si danseaza. Sunt lucruri mici, pe care noi oamenii mari le facem fara sa ne dam seama. Pentru ei sunt pietre de hotar, pe care zi de zi le trec. Iar mandria mea de mama ma ajuta sa vad eforturile pe care le depun ca sa se autodepaseasca. Zi de zi, clipa de clipa sunt uimita si invat lucruri noi impreuna cu ei. Pentru ca da, dupa ce am devenit mama, am invatat ce inseamna umilinta de a recunoaste ca de fapt nu stiu nimic, sau stiu foarte putin despre viata, am invatat ca uneori trebuie sa ma opresc, sa imi deschid inima, mintea si sufletul ca sa vad cu adevarat,mi-am repozitionat dorintele, aspiratiile si filosofia de viata. Si de patru ani incoace, am invatat sa vad din nou lumea prin ochi de copil. Si pentru asta ii multumesc in primul rand fiicei mele, Rebecca.

La multi ani, mandretea lui mama!