Ieri a fost Talciocul. Eu m-am luptat cu o greata cum de mult nu am mai avut (asta spun in fiecare zi, dar cam asta e senzatia), petrecandu-mi cam jumatate din timp zacand ca o leguma pe o bancuta, cu o privire cred eu cel putin ratacita si nefericita. Am avut ghinion si de multi fumatori prin preajma, in fine era indeajuns si unul, tot aia imi era. Multi participanti, putini vizitatori. Asta partea mai nasoala.

Totusi, o ocazie perfecta de a mai sta la taclale, de a mai cunoaste oameni si de a (re)descoperi cat de mica e lumea. Pai de ce? Pentru ca am ajuns sa stau la povesti cu Cojocarii, cu Roxana, mama Andreei cea cu ochii incredibil de albastri, cu Zu, care Zu si-a redescoperit cu aceasta ocazie o veche colega de scoala, care intamplator era vecina mea de „taraba” impreuna cu sotul ei, si despre care ulterior am aflat ca ei sunt cei cu nunta surpriza in stil british smart casual (pe care ii citisem de muuuult, si pe care ii admiram in secret pentru felul in care au ales sa isi jure dragoste eterna) si mai mult decat atat, ca nasii lor sunt niste prieteni foarte vechi de ai mei, pe care ii stiu de peste zece ani (el coleg de liceu si de facultate cu mine!), dar cu care nu ma mai intalnisem de vreo patru. S-a inteles ceva din toata chestia asta?? Sa fac si un desen? Ca nici mie nu imi vine sa cred cat de incurcate sunt itele astea…

La care mai adaugam prezenta Deliei si a lui Dedi, parintii Talciocului Urban, Badicii si a tizei. Dintre cunoscuti. Restul sa nu le fie cu bai daca nu i-am trecut, da?

David a facut furori, a oferit din proprie initiativa o bratara „furata” de pe taraba mea fetitei Cojocarilor,  a dormit doar in scaunul din masina, prilej pentru tatal sau sa se plimbe timp de doua ore pe centura Bucurestilor, pana la Crevedia, timp in care eu am zacut dupa cum spuneam mai sus.

Cam atat. Abia astept urmatoarea editie.