Acum sase ani pe vremea asta, ceea ce ar fi trebuit sa fie o banala radiografie dentara s-a transformat intr-o vizita rapida la boli infectioase.

Mai clar, m-am dus, trimisa de dentista mea, la ambulatoriul Grigore Alexandrescu de pe Dorobanti sa imi fac o radiografie la o masea. Acolo, asteptand sa intru la radiografie, m-am apropiat de un catel care sedea tolanit in dreptul unui semineu. Cutu, cutu, s-a uitat la mine bland, dupa care, fara nici un avertisment si-a infipt coltii in incheietura mainii mele. Soc maxim, sange din plin. Ironic, faptul ca eram deja intr-un spatiu spitalicesc, a facut ca in cinci minute sa fiu preluata, pansata si intepata pentru antitetanos. Dupa care am fost trimisa rapid direct la Matei Bals pentru antirabice. Ce a urmat? Cinci injectii, la intervale scrise pe hartiuta, facute, slava Domnului, in umar, si nu in burta, cum stiam din folclor. Complet nedureroase.

Am scapat usor. Asta pentru ca potaia si-a infipt coltii la vreo trei milimetri de the artera, aia care garanteaza efecte maxime daca ai ganduri de sinucidere. Dupa care, am scapat usor, pentru ca s-a intamplat la botul calului, exact in dispensar, si am fost tratata instant. Ce ar fi fost daca nu era asa? Nu vreau sa ma gandesc.

Oricum eram la a doua experienta de genul, fiind atacata in urma cu vreo alti zece ani de cateva potai in spatele postei de la Moghioros, potai care pana la urma nu mi-au facut nimic, desi si-au infipt coltii in gamba mea, pentru ca aveam blugi. Blugii m-au salvat atunci, neavand altceva decat niste vanatai vreo saptamana dupa incident.

Eh, astea doua evenimente, mai ales ultimul, m-au facut sa privesc cu alti ochi orice caine care umbla brambura pe strada. Pentru ca sincer, mi se strange inima si incerc din rasputeri sa ascund asta, pentru ca stiu ca ei simt. Simt orice slabiciune si actioneaza in consecinta.

Si da, din aceste doua motive, sunt pro eutanasiere, si o sustin de mult. Multi zic ca e genocid. Eu zic ca este nota de plata pentru toti acesti ani in care am lalait-o la propriu, taraganand un final  care nu poate fi decat unul singur. Unul drastic. Pentru ca altfel episoade de genul celui de acum cateva zile sau de genul celui cu japonezul de anul trecut nu vor mai fi unul pe an, ci unul pe luna, doamne fereste. Si cine isi doreste sa fie in locul celor doi? Eu cred ca nimeni. Deci, intre cutu-cutu ham-ham si persoana mea, sau orice persoana, aleg omul fara nici o ezitare.

Si, de ce nu poate invatam ceva din experienta atenienilor cu pisicile.