Lapte cu gust de vacanta

La ideea Roxanei, prima noastra consultanta acreditata La Leche League, scriu si eu pentru postarea lunii iunie. Tema acestei luni e legata indisolubil de vacanta. Iar eu deja am destule experiente legate de alaptarea in vacanta. Am alaptat peste tot pe unde a fost posibil, de fiecare data cand mi s-a cerut asta, si mai mult, chiar si fara sa mi se ceara. Pe plaja la Neptun, la piscina, in hotel, in masina, in parcari, in benzinarii. In aeroport, doua ore in avion, inca o ora in masina pana la hotel, la plaja, la piscina, la restaurant, la terasa, iar in masina, in aeroport, in avion. Asta a fost David. Am considerat mereu ca o plecare poate fi extrem de traumatizanta pentru un bebelus, si ca suptul la san, in sine o activitate relaxanta si linistitoare, dincolo de rolul de hranire, poate aduce cu sine acceptarea mai rapida la noile coordonate. Si asa a si fost. Am avut un copil linistit, relaxat, care nu si-a schimbat sub nici o forma obieceiurile de acasa, mai ales cele legate de somn (principala noastra grija :)). Si daca anul trecut cand David avea un an, in prima vacanta era inca alaptat, in cea de a doua, la trei luni si ceva distanta, deja il intarcasem, si totul a fost dintr-odata mult mai complicat. In afara de faptul ca am dedicat o mare parte din bagaj laptelui, David nu a vrut sa manance mai nimic de la hotel. Aceeasi locatie, aceleasi conditii, singura schimbare fiind intarcarea. Nici zborul parca nu a mai fost la fel de lin, desi ambii copii au fost niste...

Mere verzi, verzi, verzi

Pentru Bibi… Cresc miza un pic, mai ales ca toate siragurile pe care le-am donat pana acum au fost achizitionate cu 200 de lei desi pretul pe care l-am afisat a fost de 130 de lei. Deci, merele Lolei sunt de vanzare pentru cine le-o vrea la 200 de lei. Contul cred ca il stiti deja, daca nu, va rog eu cautati-l in una din postarile mai vechi sau dati-mi mail la mydanii arond gmail punct com. Sunt pe fuga :) Deci, cine are pofta de niste mere...

Ei, si cum e cu trei?

Cea mai des auzita de mine intrebare in ultimul timp. Cea mai des auzita intrebare de mine in toata viata mea de pana acum. Spusa asa, cu un ton intentionat hazliu, un pic la caterinca, cu o ridicare usoara a vocii la final si de cele mai multe ori urmata de ridicarea sprancenei. A se mentiona insa de la bun inceput ca e o mare diferenta de nuanta fata de sora sa „Cred ca iti e tare greu cu trei, nu-i asa?” Si aici incepe distractia. Pentru ca am auzit-o de atatea ori mi s-a luat de ea. Si mi s-a luat pentru ca pur si simplu oricat as incerca sa iau intrebarea in serios si sa raspund in consecinta la ea, as vorbi cu un perete. Pentru ca a-mi pune intrebarea asta mie este ca si cum ai intreba un cosmonaut “Ei si cum e sa fii cosmonaut?”, tu neavand alte informatii despre el decat ca e blond si, evident, cosmonaut. De multe ori am simtit intrebarea ca fiind cu raspuns stiut deja. Am simtit ca se astepta o confirmare din partea mea ca da, e al nabii de greu, ca nu mai pot, ca m-am saturat. Am simtit de vreo doua ori un usor ton ironic, si am raspuns in consecinta in doi peri. De fiecare data am incercat sa raspund in asa fel incat sa cuprind o esenta si sa satisfac curiozitatea interlocutorului meu. Am esuat de fiecare data, si cred ca am ajuns la saturatie. Asa ca, draga persoana care urmeaza sa mai intrebi pentru  a 5174395-a oara, cum e sa fii cu trei, eu...

Existam pentru ca rezistam

Este titlul sub care Antena 3 si-a aniversat sase ani de emisie. Recunosc ca eu, in ziua de duminica nu prea m-am uitat pe alte canale. Motivele au fost mai multe, plecand de la faptul ca acolo am cateva persoane care mie imi sunt foarte dragi, ca acolo sunt poate cele mai cunoscute nume in materie de jurnalism si poate printre cele mai profesioniste persoane din tara, ca televizoarele noastre sunt in majoritatea timpului cantonate acolo, ca acolo am parte de multe momente de calitate, ca, ca, ca. Dar mai ales pentru ca motto-ul ales de ei m-a pus foarte tare pe ganduri. M-a pus pe ganduri, mai ales in contextul general actual, economic, politic, social, samd., in care senzatia generala este ca ne ducem la vale, ca ne afundam din ce in ce mai tare si ca, da, am ajuns sa rezistam. Si acum va propun o leapsa. Este, cred prima leapsa pe care o initiez de cand e blogul, si nu e o leapsa comoda. Va propun sa stati sa va ganditi la acest motto, „Existam pentru ca rezistam”, sa raspundeti la el, daca este valabil pentru voi sau nu si sa motivati de ce. Trei argumente. Mai apoi, sa va ganditi la trei lucruri care va deranjeaza la contextul actual din tara asta si cum visati voi sa fie in realitate. Stiu, trei este un numar extrem de mic. Voi incepe eu. Chiar cred ca in Romania, in momentul de fata ca sa existi trebuie sa rezisti. Este poate cel mai trist si patetic lucru pe care l-am spus in ultimul timp, dar este mai mult...

Feedback WOW

Ii sunt datoare lui Manafu cu feedback la WOW. E doar o datorie de onoare, pe care eu o consider importanta, si cu atat mai mult am resimtit lipsa timpului in aceasta saptamana. Deci, in urma cu exact o saptamana s-a desfasurat cea de a doua editie a evenimentului WOW – Women on Web. In mare parte totul s-a desfasurat dupa aceleasi reguli ca si prima data. Vreau sa ii multumesc lui Manafu pentru invitatie, conteaza foarte mult pentru self esteem-ul meu. Ce mi-a placut. Organizarea, fara cusur. Chiar nu am ce sa discut, totul a fost de nota zece, chiar daca a fost o mica problema cu muzica de background a Cristinei Bazavan. Eu cred ca am fost singura participanta cu insotitoare. Si inca ce insotitoare! Eh, insotitoarea mea a stat pe tot parcursul primei parti incredibil de cuminte. Cuminte inseamna ca atunci cand a vorbit, a facut-o in soapta, si ca mai mult a stat si a desenat si a scris hieroglife pe blocnotes-ul primit la intrare. E drept, persoana langa care m-am asezat a ridicat o spranceana cand a vazut-o pe fii-mea, dar nu s-a manifestat vizibil sau vocal. Am mai avut parte in pauza de niste priviri mai „kinky”, dar le-am ignorat cu gratie, ca eram setata sa ne simtim super bine si sa ne relaxam si eu si Chiti, in iesirea noastra „ca intre fete”. Ceea ce ne-a reusit. Eu am ascultat un discurs foarte interesant, dar un pic cam dezlanat al Sandrei Pralong, dar din care am extras multe invataminte, deci overall a fost ok. Un al doilea discurs, al Cristinei Bazavan a...