Cu totul diferita fata de prima. Si totusi, deloc mai usoara. Ba chiar dimpotriva.

La momentul nasterii lui David deja aveam cateva atuuri. Primul a fost experienta. Aproape 11 luni de alaptare cu Chiti, multe momente dificile, rezolvate pe sistemul „vazand si facand”. Lectii invatate pe pielea mea (si a fetei mele). Al doilea atu s-a numit blogul. Blogul si comunitatea de mommy blogs, comunitate unita, care m-a primit cu bratele deschise. Am gasit enorm de multe surse primare de informatie. Enorm de multe povesti mai apropiate sau nu de a mea. Enorm de multe mame, care la fel ca si mine impartaseau aceleasi principii sanatoase despre cresterea copiilor. Toate astea au contat enorm. Insa, in cele mai negre momente si cele mai dureroase nu ramai decat tot cu durerea. Iar experientele anterioare te ajuta in masura in care stii ca la un moment dat totul trece. NU te incalzeste asta cu nimic, dar tot e mai bine, decat un mare vid in prognoza pe termen scurt.

Nasterea lui David a fost parca la indigo copiata dupa nasterea lui Chiti. Tot urgenta, tot in maxim doua ore de la intrarea in maternitate. Aceeasi poveste cu caderea dupa nastere, tot branule, tot doua, tot glob, oxigen. Iar nu am putut alapta, iar am luat-o  de la capat cu mulsul. Surpriza nefericita a fost ca am fost la un pas de furia laptelui. Si ca in plus fata de experienta cu Chiti, in care imi petreceam zilele mulgandu-ma si ducand borcanele minuscule cu cate 5-10-15 ml scosi cu chin din sanii umflati si durerosi, inceputul mulsului consta in aplicarea de comprese fierbinti iar finalul de aplicarea de comprese reci din congelator. In a treia zi am inceput sa il pun si pe David la san, dupa ce doctorita Rosca imi daduse unda verde. Insa productia era mult peste capacitatea lui de a suge, asa ca intre orele de alaptat se continuau orele de torturat. Pentru ca ajunsesem sa nu mai fac altceva, decat sterilizat, montat pompa, aplicat compresele, muls, muls, muls, aplicat comprese, spalat pompa si pus la sterilizat. Si iar se facea ora de alaptat.

Dupa doua zile nu a mai functionat treaba, si m-am trezit dimineata ca nu pot scoate nici macar o picatura. Nici una. Iar sanii mei erau la apogeul lor volumetric. Asa ca am inhatat prima asistenta care mi-a picat in fata ochilor si am pus-o sa imi desfunde canalele. Nu vreti sa stiti ce a putut urma si nici acum nu stiu cum de am stat si am rabdat si am indurat. Am reusit sa scoatem cativa stropi lesinati. Am ajuns la salonul lui David, unde doctorita Rosca m-a intrebat zambind daca suntem pregatiti sa plecam acasa. Era duminica dimineata, iar noi eram acolo de miercuri. Eu am zis da, super fericita. Pana cand mi-a vazut sanii, si mi-a zis ca nu imi da drumul acasa pana nu imi vede sanii goliti de lapte. Si mi-a pus in brate pompa spitalului. The ultimate in materie de torturat. Pompa electrica, pe care o bagi in priza si care iti mulge si ultimul strop de putere din tine odata cu laptele. Si laptele a inceput sa se faca roz. Din ce in ce mai roz.  Si ulterior mai rosu. Insa, eu disperata sa ajung acasa, am stat si am indurat. Si mi-am petrecut aproape toata duminica in salonul de prematuri legata la pompa aia diabolica. Sau am facut naveta cu ea la rezerva. Seara eram mai dezumflata, insa plina de rani. Eram toata carne vie, si orice articol de imbracaminte era ca si cum mi-ai fi pus o camasa cu ghimpi pe mine. Cand il puneam pe David la san, nici nu simteam cand tragea, simteam doar o durere crunta si o usturime infioratoare.

A doua zi dimineata, am fentat-o si pe madama asistenta sefa, miss Rodica, am fentat-o si pe Dr. Rosca, mintindu-le pe amandoua ca sunt bine, ca nu am rani si ca sunt mai mult decat apta sa merg acasa si sa alaptez in liniste. Nici Radu nu stie asta, si afla abia acum, insa nu as mai fi putut sta nici macar o zi acolo. In ziua aceea de luni sanii mei aratau la fel de dezastruos ca si cu o zi in urma, in plus avand si ranile agonisite in urma folosirii pompei „minune”. Atunci, pentru prima data mi-a fost teama cu adevarat ca am cam sfeclit-o si ca s-ar putea sa fac o frumusete de mastita sau poate mai rau. Si mi-a fost teama ca toata experienta mea a fost in van, ca am comis-o mai rau decat atunci cand eram tanara si neajutorata.

Din fericire nu a fost vorba de mastita, nici macar de o furie a laptelui cum scrie la carte, insa durerile au continuat multa vreme, iar am strans din dinti si am continuat. La David am alaptat oricand, nu am avut in cap sa imi fac un program. Si David al meu a stat la san cu orele. 14 ore adunate in 24 de ore. Noua, zece, unsprezece, patrusprezece alaptari in 24 de ore. Zile in care nu trecea jumatate de ora de la o masa ca vroia din nou. Zile in care singura varianta de somn ziua era sanul, iar eu stateam nemiscata cate doua-trei ore cu el la san. Nopti in care bifam si cate patru cinci treziri.

Sanul a fost salvarea noastra in cele mai triste momente, cand ne-a lovit pe rand raceala, otita, bronsita si pneumonia. Sanul a fost baza in zilele petrecute in spital. Sanul a fost baza aproape un an si patru luni. Sanul a fost cel mai important lucru.A fost o poveste frumoasa, o poveste de care o sa imi amintesc mereu cu un zambet fericit in coltul gurii. Pentru ca la fel ca si la Chiti, am inceput extrem de greu si dureros, dar am continuat lin si frumos.

As mai fi vrut sa continui. In perioada asta, anul trecut, inca il alaptam pe David. L-am intarcat pe 13 august. Nu am vrut sa il intarc in saptamana mondiala a alaptarii, de fapt nu am vrut sa il intarc deloc. Insa, nu am mai putut. Finalul a fost exact asa cum am inceput. Dureros. In ultimele noastre seri impreuna, David m-a muscat cum nu o facuse in toate lunile anterioare, iar eu,  secatuita de greturile primului trimestru din noua sarcina, slabita, mi-am zis ca e indeajuns, ca alaptarea trebuie sa fie frumoasa, nu chinuita cum devenise la noi. Si ne-am oprit. E dureros. Doare, si pot spune ca imi lipseste si in ziua de azi.

Insa, in prima zi in care l-am luat pe Raducu in brate, cinci luni mai tarziu, si l-am pus la san am simtit ca am reluat povestea exact de unde ma oprisem, doar ca aveam un alt protagonist. Unul despre care vom vorbi maine, in cel de-al treilea episod.

Tips-uri? Am cu zecile. Incerc sa le adun aici, in una din zilele urmatoare. Sfaturi? Garla, cate vreti. Lectii? Si mai multe.

Lectia pe care am invatat-o dupa povestea asta? Ca oricata experienta ai acumulat si oricat de mare ar fi bagajul de cunostinte acumulat din stanga si din dreapta, tot determinarea te tine pe pozitie!