Azi dimineata unul din primele articole citite de mine legate de tragedia de aseara din Boston a fost acesta. Si ma ingretoseaza la maxim, pentru ca m-am saturat sa vad peste tot presupuse dovezi ale sintagmei „asa sunt romanii”, toate cu conotatii negative.
Era chiar atat de greu sa lauzi gesturile impresionante de solidaritate ale americanilor? Si atat? Fara sa pui in opozitie „proverbiala” lipsa de implicarea romaneasca. Care este legatura dintre ele? Sincer, nu o vad. Si nu o vad cu atat mai putin cu cat, am dovezi peste dovezi, doar din ultimii trei ani de implicare personala in campanii umanitare, ca exista solidaritate, exista implicare, exista dorinta de a ajuta.
Sa ma apuc sa dau exemple? Linkuri? Le stiti deja daca ma cititi. Stiti cum s-au strans banii pentru Bibi. Stiti cum s-au strans bani pentru Matei. Pentru Alexandra Bibirig. Pentru Tudor. Pentru Ioana. Si numele copiilor pe care voi i-ati ajutat de-a lungul timpului, in diverse feluri, de la a spune povestea lor mai departe, de a dona bani, produse, de a face voluntariat, etc.
Stiti deja cum se fac campanii pentru Copii Suflete Sperante. Pentru Asociatia pentru Dravet. Sunt doar 2 exemple din cateva zeci.
Stiti cum s-au strans doua masini pline pentru Glodeanu. Cum Nicoleta Tintea a mutat muntii din loc pentru copiii de la Fundeni, pentru multe familii din atatea sate pe care nici nu le mai stiu. Cum se schimba zilnic vieti si destine prin eforturile unor anonimi, voluntari ale caror nume nu stiu daca le vom afla vreodata, prin ONG-uri de a caror existenta poate nici nu stim, dar care isi fac treaba, concentrati pe a face bine.
E usor sa aruncam cu noroi. E usor sa declaram din spatele unui ecran ca „asa sunt romanii”. E mai greu sa vezi, exact cum perfect zice Cristian, partea plina a paharului si sa pui osul la treaba sa il reumpli daca ti se pare ca s-a golit.
Eu nu pot decat sa ma inclin in fata celor care si-au pus vietile proprii on hold si au intins o mana de ajutor la Boston. Si nu pot decat sa incerc sa imi schimb gustul amar lasat de cuvintele lui Alex Mihaileanu si mai ales de faptul ca transformam totul intr-o problema romaneasca.
Si mai ales, nu pot sa sper decat ca nu vom fi vreodata pusi in situatia de a-i demonstra contrariul domnului Mihaileanu, printr-o tragedie similara celei de la Boston.
Draga domnule, termin cu doua citate, pe care le-am mai scris aici, insa care sunt perfecte in contextul de fata.
My life amounts to no more than one drop in a limitless ocean. Yet what is any ocean, but a multitude of drops?
Our lives are not our own. We are bound to others, past and present, and by each crime and every kindness, we birth our future.
Stii ce ii intreb eu mereu pe desteptii astia? Dar tu nu esti roman/romanca? Si atunci e blocaj total. Chiar ieri m-a suparat grozav cineva pe facebook, spunand ca merge in calatorii doar in locuri in care nu-s romani. Dar tu ce esti, femeie, turc?
Eu lucrez cu francezi, si o tot repet, avem noi mai multe prejudecati legate de romani decat avem noi. De multe ori, in discutiile cu ei, mi-am dat seama ca sunt capabili sa ne vada intr-o lumina mai buna decat ne vedem noi. Nu ascultati tot ce spun ziarele romanesti despre cum ne privesc francezii. Nu e chiar asa.
bine punctat, Alina!
*decat au ei, voiam sa spun
exista o vorba romaneasca (aham!): ce are su*a cu prefectura?! toti blogerasii astia care se trezesc si ei sa scrie ca sa nu se plictiseasca. si culmea e ca lumea ii citeste si ii si aplauda in majoritatea cazurilor. iar personajul asta, de care nu stiam pana acum, mi-a fost adus in atentie, i-am dat clic, i-am facut niste trafic. ma rog, nu stiu la ce ii foloseste traficul, nici n-am de gand sa aflu, cum nici n-am de gand sa ii mai deschid vreodata blogul. oricum, total aiurea articolul. inutil.
Nu vreau sa te supar, dar in marea lor majoritatea chiar asa sunt romanii. Nu toti, exista exceptii, insa prea putini pentru a influenta ceva.
Nu ma superi :) insa daca pornim de la abordarea „asa sunt romanii” si ii etichetam la gramada pe toti niste loaze, care ipotetic intr-o situatie similara, garantat nu ar misca nici un deget, apai nu avem sanse ca natiune. Nu ar fi fost mai simplu, ma frumos si mult mai constructiv sa spuna „uitati cat de repede s-au miscat americanii, sunt niste lucruri la care poate noi suntem deficitari, insa este o lectie pe care trebuie sa o tinem minte just in case”. Dar, nu, ce e drept cu pozitivul nu facem trafic…
cotos, tu de unde stii ca majoritatea sunt asa? Majoritatea celor pe care-i cunosti tu, majoritatea celor pe care-i vezi la televizor? Ce inseamna „majoritatea”? Cunosti 20 000 000 de romani, sau cati om mai fi, ai intrat tu cu ei in contact? Te pricepi la anchete socio-demografice(intamplator, e meseria mea)…De unde concluzia asta?
Si, cel mai important, tu te recunosti in descrierea aceea? Sau tu esti exceptia de la regula, la fel ca majoritatea celor care au parerea asta?
buna
te citesc de mult dar abia acum comentez prima data pentru ca sunt foarte de acord cu ce spui. eu deja fac alergie la expresia asta „asa sunt romanii” si cu atat mai mult la atitudinea care e in spatele ei.
foarte interesant mi s-a parut un articol al lui vintila mihailescu din dilema veche exact pe tema asta cum ne vedem pe noi in raport cu cei din jur http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/romanul-altfel-decit-toti-ceilalti-romani
mariana
Bogdana, din pacate, chiar „asa sunt romanii”, suntem un amestec nefericit de sange latin si balcanic pe care ne-au calcat in picioare toate celelalte popoare in drumul lor spre unde aveau treaba, ne sare mustarul, ne aprindem si ne-am nascut comentatori si destepti la orice faza, fie ca ne priveste sau nu. Subsemnata inclusa, nu-mi sariti in cap, tot romanca sunt si eu. Fazele de care povestesti tu sunt doar exceptiile, din pacate. Atunci cand doar cateva sute/mii de oameni fac bine dintr-un total de milioane, in timp ce restul se balacaresc unii pe altii, mie nu mi se pare ca suntem un popor frumos. Americanii sunt prosti gramada, majoritatea lor. Nici canadienii nu sunt cu mult mai breji, desi IQ-ul e mai sus din cauze de emigranti multi. DAR. Niciunde nu am vazut spirit civic ca aici. Aici nu esti „prost” daca voluntariezi, pentru orice, aici nu mi s-a intamplat ca in Romania, dupa ce am fost lovita de masina si am deschis ochii pe caldaram sa vad o gloata intreaga deceptionata spunand „uite ba, n-a murit…”, aici mi-am pierdut toate reflexele de surpavietuire capatate in Romania, pentru ca nu am nevoie de ele, imi las lucrurile aruncate pe trotuar care pe unde ca sa fug sa ajut pe cineva care are nevoie. Si cand ma intorc le gasesc exact acolo, eventual cu vreo babutza de treaba stand „de paza”… Aici, primul lucru cand am iesit supravietuitoare dintr-un „sandvis” de tiruri, am plecat la ceilalti soferi (cei care erau sa ma faca sandvis), sa ma asigur ca sunt ok si ei, aici nu m-a intrebat nimeni vreodata „da’ mie ce-mi iese din asta” daca am rugat vreo favoare pe cineva… Nu spun, exista multe cazuri similare in Romania, dar dupa parerea mea, sunt exceptiile, nu regula. Asta voia baiatul ala sa spuna, pe continentul nord-american asta e regula, nu exceptia. Si sunt total de acord, chiar daca te superi pe mine. Sunt foarte fericita cand realizez cate persoane frumoase cunosc in Romania si ce mult se implica sa faca bine celor din jur, dar pentru fiecare asemenea gest, sunt inundata de alte mii de scarbosenii umane care nu au ce cauta pe pamantul asta. Pe continentul asta inveti cu adevarat masura bunatatii gratuite si a ajutorului intre oameni, zau.
Simona, (si promit ca e ultima data cand comentez pe acest subiect) pe tine nu te uimeste ceva la cei care striga sus si tare ca „romanii sunt rai/hoti etc. …”. De ce sunteti voi mereu exceptiile, romanii „buni”, daca romanii, in general, sunt atat de rai? Nu pot intelege. De ce schimbarea nu poate incepe din ograda proprie, de ce e mereu vina altora pentru imaginea romanilor? Ce rezolvi aruncand cu noroi? Nu ar fi mai constructiv sa vedem ce putem schimba fiecare, individual, la nivelul nostru, pentru ca schimbarea asta sa se produca, totusi? Sau nu are rost oricum, pentru ca romanii sunt rai/hoti…
PS: „Voi” nu inseamna ca te includ neaparat, pur si simplu incerc sa inteleg mentalitatea asta fatalista.
Alina, nu imi place sa ma bag in polemici, si parerea mea e absolut a mea, accept orice argumente. Sincer, am incercat sa schimb lucruri cat am trait in Romania, lucru pe care l-am invatat de la tata care spunea „daca nu-ti convine ceva, in loc sa vii cu critici, vino cu o propunere constructiva”. Din pacate am realizat ca nu voi putea schimba nimic major, si ca nu suntem destui care sa vrem o schimbare. Cand am realizat ca dimpotriva, ma schimba sistemul pe mine si incepe sa mi se „stirbeasca” din bunatatea nativa cu care vine inzestrat orice om, am ales calea mai simpla si am plecat. Acum traiesc in civilizatie si ma poticnesc mai putin in marlania romaneasca de care am fugit, dar chiar si aici la multe mii de kilometri inca ma poticnesc de ea, din care cauza emit parerile de mai sus. De cate ori vin in tzara in vizita, mi se face fizic rau cand vad si aud (nu ma intelege gresit, am vazut si multe lucruri bune si progres, si am multi prieteni inca in Romania care sunt oameni buni si fac cinste tarii in care traiesc, dar pentru fiecare asemenea om, o mie fac umbra pamantului degeaba si exista doar ca sa se lege de viata altora si sa-si bata joc de tot, incepand de la semenii lor si pana la resursele planetei). Mai ales de cativa ani incoace de cand am si copii, totul se vede si mai tragic, am avut parte de niste experiente absolut degradante, serios. Si nu una, doua. Aproape de fiecare data cand fac cunostinta cu o persoana aici si se intampla sa fie roman, dupa ce plec ma trece un fior si ma gandesc ce popor urat putem sa fim. Ma includ si pe mine, nu ma cred buna, dar macar imi dau toata silinta sa ajut, sa fac bine si in urma mea cand n-o sa mai fiu sa ramana lucruri frumoase, de orice natura ar fi ele. Si de cand eram copil, ai mei erau foarte amuzati cand le explicam ca eu simt ca m-am nascut in tzara gresita, intr-o vreme cand nici macar nu puteai discuta deschis despre asa ceva… asa am simtit. Zau, eu nu strig sus si tare ca romanii sunt asa si pe dincolo, ma bucur pentru fiecare lucru bun pe care il vad, dar ma si intristez pentru fiecare lucru rau, de unde si „mentalitatea fatalista” pentru ca mai mult ma intristez decat sa ma bucur…