Despre scoala, dupa Alfie

Despre scoala, dupa Alfie

Scoala fiica-mii, cu nimic diferita de alte scoli, se dovedeste a fi o nuca tare pentru noi. Si cum nu suntem veverite, ne chinuim sa ii dam de cap, si presimt ca va mai trece multa vreme pana o vom dovedi. Ori ea pe noi.

De o saptamana Rebecca sta de pe la 1 pana pe la 4-5 dupa amiaza si face teme. Ok, nu in absolut fiecare zi, dar cam asta a devenit norma. Sunt zile in care nu are aproape deloc. Dupa care le da direct in vintre vreo cinci fise la mate si cel putin doua la romana. Ca nu se poate cale de mijloc. In conditiile astea, cititul, care si-asa era scremut pana la Dumnezeu, acum este sursa sigura de trantit cu furie sertare, usi, carti, pixul pe masa, in principiu orice ii mai pica la mana. Si cine o poate invinui?

La sapte dimineata se trezeste, isi bea laptele, se spala pe maini, fata, dinti, se imbraca, se incalta, la opt e la scoala, unde sta pana la doisprezece, pana la unu mai socializeaza cu fratii si mananca masa de pranz, dupa care pana spre 4-5 sta din nou la o masa unde face teme. Se face ora cinci, deja este intuneric afara si mai are patru ore in care nu stie ce sa faca mai intai. Sa se joace, sa citeasca, sa isi ia tableta, sa picteze, sa se uite la un film? Mai face o baie, si uite asa s-a facut ora de culcare. Isi face ghiozdanul pentru a doua zi, isi pregateste hainele tot pentru a doua zi, intra la nani. Si a doua zi o ia de la capat. Cinci zile pe saptamana. Inca nu a facut opt ani si are un program demn de un corporatist wannabe.

Ieri au avut control, asistenta a venit si i-a puricat pe toti, caci fusese semnalat un caz de paduchi. I s-a spus sa se spele pe cap, desi abia se spalase sambata seara. I s-a spus sa isi desfaca coditele (avea sase codite subtiri impletite) pe motiv ca „ce e asta, la scoala se vine cu parul strans si cu bentita!”(doamna asistenta, niste pampoane ca pe vremea lu’ Raposatu’ nu vreti?), noroc ca a sarit doamna in apararea ei, si i-a spus ca ei ii plac si ca asa e frumos la fete, sa le fluture parul in vant, ca de-aia au parul lung. Nu am spalat-o, am vorbit inclusiv cu doamna, care mi-a zis sub nici o forma sa o spal, ca si ei i se pare aiurea sa speli copilul la doua zile distanta pe cap, si ca le-a zis tuturor copiilor sa se spele doar aceia care nu mai facusera baie pe cap de cel putin patru zile. Logic si de bun simt. Fii-mea a dat-o in bocete, ca o mananca de vie si o cearta doamna asistenta. Intelege-te, daca mai aveai cu cine.

Evident, azi, din nou control, din nou puricati copiii, din nou discutii pe marginea coditelor, din nou imperativ „spala-te pe cap”.

Acum isi face temele si bufneste de nervi de cat de multe are de facut, si imi spune ca a inceput doamna sa le dea mai multe teme de cand s-au plans niste parinti la ea cum ca ai lor copii primesc prea putine teme! Si nu o pot invinui pe doamna, sincer!

Mai devreme a venit la mine si mi-a recitat pe de rost o poezie invatata la scoala iar eu am avut revelatia inutilitatii a (aproape) tot ceea ce face ea.

Si parca-l auzeam din nou pe Alfie vorbind de toate lacunele si hibele sistemului, de cum sunt inregimentati, de cum nu se valorizeaza altceva decat obedienta si memoria pe termen scurt (ok, hai sa nu mai fim fandositi, sa ii spunem pe sleau, tocitul!).

Si parca imi revedeam toti cei aproape 20 de ani petrecuti in scoala, si cum toceam ce a spus criticul X despre opera Alexandru Lapusneanul, care s-au transformat mai tarziu in tocitul teoriilor economice si curbelor de consum si adaugati ce mai vreti voi.

Si la ce mi-a folosit? Ca economie si comert si marketing am invatat din practica si muncind pe branci. Ca nu mai tin minte cum se fac integralele, nu mai tin minte nici care e definitia calorimetriei si nici a curentului alternativ si nici a catenelor. Si ca poate daca le-as fi invatat aplicat, intr-un sistem interactiv, care valoriza implicarea personala si procesul de gandire critica, le-as fi tinut minte mult mai bine. Poate mi-ar fi si placut, dar asta este o alta poveste. Si eu sunt unul din cazurile alea fericite, caci am avut dascali buni, atat in generala cat si in liceu. Ca pe multi dintre ei mi-i amintesc si acum, cu nume si prenume, si mi-i amintesc in primul rand pentru calitatea lor de oameni.

Revenind. Alfie a zis niste lucruri. Cu care, dupa cum am mai spus, rezonez, le simt, le resimt.

Inclusiv la partea cu notele, pe care s-a scandalizat lumea. Cum adica sa nu iti ntrebi copiii ce note au luat?!?

Da, foarte simplu, nu imi intreb copilul ce nota a luat (deocamdata noi suntem la nivelul de calificative) si cred ca nu il voi intreba niciodata „Ce note ai luat azi?”. Vine sa imi spuna din proprie initiativa, perfect.

A venit sa imi spuna ca a luat „Insuficient”? Da, a venit. Si am stat impreuna sa vedem ce ar fi putut sa faca mai bine, pentru ca ea a vrut asta. Evident, absolut peste tot gresise de repezita ce este, pentru ca mereu este pusa pe ei presiunea timpului. Fa testul asta in timpul asta. Parametrii care sunt valorizati sunt timpul si numarul de rezultate corecte. Continutul, substanta sunt vax albina.

In situatia aceasta, eu solutia o vad ca invatand copiii sa fie mai atenti si mai focusati asupra procesului, nu al solutiei. Solutia este in plan secundar, procesul prin care se ajunge acolo este esential. Nu penalizand greselile cu un „insuficient”. Nu invata nimic dintr-un calificativ. Insa invata dintr-un sfat, dintr-un exemplu, dintr-o discutie.

M-au obosit psihic opt ani de scoala in care acasa eram intrebata
„Ce nota ai luat?”
„Zece? Bravo! Nu, nu ma intereseaza ca Daniela a luat noua. Ma intereseaza ce nota iei tu”
si varianta inversa:
„Noua? Dar de ce ai luat noua? Daniela cat a luat? Zece? De ce Daniela poate sa ia zece si tu numai noua?”

La asta se reducea totul, la asta se reduce si acum. Si daca pe vremea noastra, in cretacic, nu contau chiar atat de mult notele, acum conteaza. Conteaza daca vrei sa iti duci copilul la Sava, ca trebuie sa fie de zece pe linie in clasele V-VIII. Conteaza dupa aceea la facultate, ca admiterea se face pe baza rezultatelor din liceu. Se ajunge astfel la o vanatoare absoluta dupa note.

Procesul efectiv de invatare, procesul de gandire, logica, curiozitatea, atribute esentiale ale dezvoltarii umane,  toate sunt puse pe planul doi. Si pana la urma de ce ar fi in prim plan? Ca avem nevoie de executanti, nu de ganditori. Ca dupa 12 ani de scoala si inca patru de facultate, fostul copil deja a deprins la perfectie cum sta treaba cu inregimentarea, a deprins la perfectie ca trebuie sa isi tina ciocul mic, sa raspunda numai cand e intrebat si a invatat de minune ca numai rezultatul conteaza, nu si cum ajungi la el. Si e perfect sa intre in urmatorul sistem, ala al muncii, in care, evident, conteaza rezultatul. KPI-ul.

Ora de ora, semestru de semestru, an de an, materie de materie, copiii mai primesc cate o „caramida” de informatii, si presupunem in mod gresit ca la finalul scolii ar putea avea o casa construita din toate caramizile acelea, insa ceea ce are el in realitate este o gramada de caramizi complet nefolositoare, cu care nu stie ce sa faca.

Well, cam atat.

28 Comments

  1. Well, imi vine sa ma iau cu miinile de cap si fi-mea are abia un an!
    O invatatoare idioata, a nepotului meu, i-a umplut pe copii cu teme de vacanta peste vara (la clasa 1), ca mai apoi sa nici nu le verifice macar, ca cica ele nu sint legale si deci nici obligatorii. Si sa vezi atunci frustrare pe bietul copil care si-a facut temele, cu chiu cu vai, de gura parintilor. Si nu exista pentru el frustrare mai mare si chin decit ala de a merge la scoala. Si totul doar din cauza temelor!

    Reply
    • Da, sa stii ca si eu am auzit ca nu ar fi legale….

      Reply
  2. Eu inca stau si ma minunez…zilele trecute am fost pe-acasa, la ai mei.
    Mergand la ei la munca, unul dintre baietii de acolo ma roaga sa il ajut cu tema la romana a fiicei lui, acum clasa I.
    Se da propozitia: „Ana si Maria ar mai …” urmand ca elevul sa completeze cu un verb.
    Verb pe care trebuia sa il faca prin anagramare din literele: M, N, C, I, T, R, A, U, E.
    Eu cred ca au innebunit complet!!! Cum sa ceri asemenea tema unui copil de 7 ani?!??
    Ok, inteleg, stiu sa foloseasca tableta si telefonul mai bine decat noi, dar daca la 7 ani le cerem sa facem anagrame (chiar si intr-o forma mai simpla, tot anagrama era), la 10-12 ani ce le mai cerem sa faca?! Diferentiale?

    Reply
  3. mă îngrozesc, la propriu. anul viitor, clasa zero, o altă mare tâmpenie, de ce să-i lăsăm pe copii… să fie mai mult copii? Nu știu ce vom face, ne vom lovi de tot ce spui tu și nu văd o soluție clară, instaurată curând. Ne vom lupta cu aceeași monștri, nu vom avea de ales.

    Și nu pot să nu mă întreb ce șansă are ceea ce învață acasă – că ne străduim să le insuflăm altceva – va avea putere în fața unui sistem obosit dar la fel de dur?

    Reply
    • Pai, inclusiv Alfie spunea ca nu are nici o solutie, si ca singurul sfat pe care ni-l da este sa ii imunizam din timp. Adica in „cei sapte ani de acasa” :) si voila, cum acesti sapte ani de acasa capata o cu totul alta valenta si importanta, daca ne gandim din perspectiva asta!

      Reply
  4. Sincer, eu am avut noroc. Fiu-meu e acum la liceu, dar am avut norocul de o invatatoare care nu-i inunda chiar deloc in teme, de profesori in gimnaziu care, la fel, nu-i inecau in teme. Desi stau si ma gandesc acum, retroactiv, alti parinti se plangeau permanent de prea multe teme, si eu nu intelegeam absolut deloc despre ce vorbesc, ca al meu daca avea o ora pe zi teme era mare lucru, de obicei termina asa, in 45 de minute :). Deci nu mai stiu ce sa zic, poate ca al meu pur si simplu asa, instinctiv, a facut minimum posibil la scoala si si-a folosit energia in alt fel, invatand chestii care chiar ii placeau (ca ii plac o gramada de lucruri, e copilul cu zeci de hobbyuri). Oricum, partea buna a fost ca nu ne-am simtit niciodata (nici acum, la liceu) coplesiti de teme, si nici nu a avut probleme in scoala, de genul note mici sau corigent sau repetent etc. Dimpotriva, chiar a intrat la liceul dorit si merge bine in continuare.
    Prin urmare, eu nu am experienta asta trista cu prea multe teme, dar daca tu o ai, cu toata sinceritatea te sfatuiesc sa cenzurezi un pic temele alea, adica daca are 5 fise la mate, si 3 sunt destule, faceti numai 3, etc. Sora mea are un copil in clasa 0, si primea tot soiul de teme din astea absurde pt acasa, de genul scrieti 10 randuri de 0, 10 randuri de 1, 10 randuri de 2 etc., se strangeau, in final copilul avea de scris, pt a doua zi, vreo 3 pagini de caiet special la mate si vreo 2 la romana. Si sora-mea dupa ce s-a enervat vreo luna, a inceput sa-l puna pe copil sa scrie doar 2 randuri la fiecare element grafic, ca destul e. A comentat un pic invatatoarea, sora-mea nu a cedat de pe pozitii, asa ca s-a impacat si aia cu ideea, ce o sa faca pana la urma, sa-l lase repetent?

    Reply
  5. Pericolul e ca nu mai vedem padurea de copaci.
    In Anglia copiii incep scoala la 4 ani si nu mai tipa nimeni ca ‘li se ia copilaria’ (o mare absurditate de altfel). Ok, unele teme sint absurde. Dar invatarea unei poezii dezvolta memoria. O anagrama dezvolta capacitatea de a scrie corect. Raspunderea unei note reflecta nevoia (in viitor) de a lucra la un anumit standard. Lucrurile astea despre care toata lumea stie mai bine, are solutii si opinii sint totusi rezultatul muncii unor oameni care se pricep.
    Hai sa nu le mai stim noi pe toate, de la fotbal la cum si ce sa se predea in scoli.

    Reply
    • Gresit cu nota. Pentru ca nu este setata de la inceput in functie de nivelul si capacitatea fiecarui copil in parte. Este uniforma, iar standardul este zece, cand clar, sunt copii care nu pot performa de zece niciodata, iar pentru ei asta va fi un motiv generator de frustrari. La fel, nu te poti astepta ca un copil sa performeze de zece la absolut toate materiile. Iar profesorii se asteapta ca la propria materie, copiii sa fie perfecti, si iau in considerare doar evolutia copilului de la materia pe care ei o predau, nu si de la celelalte.
      Invatarea unei poezii nu dezvolta memoria pe termen lung, ci memoria pe termen scurt.
      Raspunderea unei note nu reflecta nevoia de a lucra la un anumit standard, ci pune un stres artificial pe copil pe viitor.
      Nu le stim noi pe toate, mi se pare o rautate gratuita ultima propozitie.
      Altceva?

      Reply
    • corect, din pacate generatiile care ies de pe bancile scolilor sunt din ce in ce mai slab pregatite tocmai pentru ca a scazut nivelul de exigenta ; nota e mobilizatoare (calificativul din clasele primare o mare prostie), cand sunt mici diferentele dintre copii nu sunt mari totul tine de pregatirea sistematica- aici un rol mare il au parintii ; cunostintele generale dobandite in scoala sunt necesare indiferent de meserie- ti se deschide un orizont de gandire ; imi pare sa spun dar cei care spun ca scoala nu le-a folosit la nimic nu prea au invatat si apoi cand au ajuns adulti si au dat de greu se plang ca nu le-a folosit la nimic; daca ar fi studiat cand erau tineri le-ar fi fost usor si cand au ajuns maturi

      Reply
    • In postare eu tocmai asta am scris: ca nu mi-a folosit la nimic. si imi pare rau sa o spun, numai ca eu sunt din categoria care nu se plange ca nu stiu sa fac ce se presupune ca ar trebui sa fac… deci?

      Reply
    • Copilul meu invata in Italia. Aici exista calificative, nu note. Care se pun ( si nu mereu) foarte discret in caietul copilului fara sa stie colegii. Nu se striga catalogul, nu se fac comparatii ,nu se stimuleaza nicio forma de competitie, nu se fac discriminari de IQ, rasa, religie, sex sau situatie materiala. ,, Sedintele cu parintii” sunt colocvii individuale, inclusiv la clasele mari la care au care 10-12 profesori. Rezultatele finale se dau direct parintelui de catre invatatoare la sfarsitul anului scolar tot in cadrul unui colocviu individual, nici macar copilul nu le stie. Ramane la latitudinea ta de parinte ce discutii vei avea cu el pe tema asta. Copilul meu, foarte emotiv si refractar la,, metoda comparatiilor”, aici se duce cu drag la scoala.

      Reply
  6. Un profesor bun stie ca un copil nu poate performa egal nu numai la toate materiile dar si la toate tipurile de taskuri in interiorul unei discipline. Exemplul clasic: o limba straina. Exista copii absolut gifted in directia fonologiei (accent, sunete, conexiuni), copii care scriu minunat, copii care au o intelegere analitica a gramaticii. Iata cum la fiecare din aceste teste un alt copil straluceste, dupa cum e si firesc.
    Invatarea unei poezii e primul pas in dezvoltarea memoriei – vor urma alti si alti pasi, de complexitate marita.
    Raspunderea unei note inseamna efort si intelegerea timpurie a idei de evaluare (care conced, se face gresit in multe sisteme dar nu despre asta e vorba).
    Ultima propozitie nu e o rautate, e o reflectie asupra ultimelor zile in blogosfera- a venit un american cu o valiza de constatari personale, hai sa aruncam la gunoi decenii de pedagogie si psihologie scolara (cu defectele si minusurile inerente oricarei intreprinderi intelectuale) ca-mi place cum le zice baiatul asta.

    Reply
    • aceste decenii sunt singulare in istoria omenirii si nu au la baza progresul psihologiei, ci industrializarea societatii cu tot ce decurge de acolo.
      marile genii au fost acei copiii lasati liberi sa isi dezvolte creativitatea, si care au muncit enorm, dar din curiozitate si pasiune.
      astia sunt oamenii care au dus lumea inainte.
      daca studiem un pic macar proicesele memoriei, vom vedea ca retinem ceea ce ne sa i prima afectiv in noi, prim implicare. e f simplu. memorarea poeziilor nu ajuta un om cu o memorie mai slaba. El isi va folosi doar memoria pe teren scurt.
      Du-l intr-o zona interesanta pt el, si informatiile se vor transfera in memoria de lunga durata mult mai repede, pt ca vor fi revizitate afectiv.samd, inchei, ca e tarziu , ca altfel, creativitatea ma duce sa mai scriu 4 pagini :)))

      Reply
    • in fine, Bogdana, intelegi tu boabele, stii ca eu cand scriu repede, pasional si din pat le mai dau pe langa :))

      Reply
    • Ah, cat de bine rezonez cu tine Sabina, si cu ceea ce spui! Cu boabe cu tot! <3

      Reply
  7. :) Stai sa ajunga clasa a V-a! Iti vei da foc la valiza si pleci in lume!

    Reply
    • asta suna exact ca: „face tantrumuri la doi ani, stai sa le vezi pe alea de la patru. sau pe alea de la sase” :( nici nu ma indoiesc de spusele tale… din pacate

      Reply
  8. Eu cred ca americanul asta care a venit ne-a facut sa redeschidem subiecte pe care le simteam cu totii ca deranjante. Ma refer la toti cei care avem copii de scoala si ii vedem ingropati in teme sau nefericiti ca nu pot sta pe scaun atatea ore si nu li se permite sa raspunda la intrebari stand in picioare la 6 ani.
    Cu calificativele nu-mi dau seama cat ii afecteaza pe termen lung cele luate la 1-4, dar stiu sigur ca deocamdata pe copilul meu nu il intereseaza absolut deloc ce „nota” ia. Dar il intereseaza cate cuvinte a reusit sa scrie corect. Si norocul nostru e ca invatatoarea lui le scrie langa calificativ 5/7 adica din 7 cuvnite urmarite, ai scris corect 5 de exemplu. Asta il ajuta deocamdata.
    Sa faci teme pentru mai mult de 20 de minute la 6 ani sunt absolut convinsa ca nu ajuta la nimic in afara ca ii face pe toti sa urasca temele.

    Reply
  9. Eu sunt un pic de foc și pară pe subiectul ăsta, deși Rareș e ultimul an de grădiniță. Și le-am spus educatoarelor să nu-mi lase poezii în dulap, pentru că eu nu am de gând să le repet acasa, nu mă interesează să știe poezii la serbare, peste dosarul cu fișe mă uit fugitiv. Mi se pare mai important să știe să pună întrebări pe care să le gândească, să răspundă astfel încât să surprindă un adult. Memoria și-o exersează învățând toate numele dinozaurilor din colecția pe care o are. Dar acum e la o grădiniță particulară. Ce fac eu de la anul? Nu-l vreau corporatist de la 6 ani, vorba ta Bogdana! Probabil o să mă cert mult cu învățătoarea. eventual și cu părinții, care în majoritate îmi par o haită care aleargă după note, concursuri… Ne-am gândit și la o școală particulară, dar mai vine unu, și nu ne ies calculele pentru amândoi.
    Recunosc mi-e frică de școala de stat!

    Reply
    • Incearca in sistemul waldorf. In ianuarie sunt inscrierile la scoala waldorf care e in sistemul de stat, deci nu e cu plata, ca aceeasi problema o am si eu… Chiar o iau in vedere, inclusiv pentru un posibil transfer al Rebeccai dar mai ales pentru David…

      Reply
  10. M-a intristat teribil programul ei :-(, e absolut inuman pentru un copil. Si sa ma scuteasca cu idei de genul „ii pregateste pentru…” (Standarde, munca, performanta, viata de adult etc.) Si copilaria lor, aia cand o mai traiesc? Sau copilaria e o antecamera a maturitatii si aia e, ne antrenam intens! Are dreptate maica-mea cand spune ca, odata inscris la gradinita, adio copilarie.
    Cand mi-amintesc cat de srresata am fost de scoala si cum mi se parea ca a fi adult e minunat, ca nu trebuie sa te supui vrerii altora, imi dau seama cat de fara sens era tot procesul asta pentru noi. Nu, Bogdana, nu Alfie zice una si alta, toate experientele noastre de scolari bulversati si nefericiti ne spun cat de departe e sistemul de copii…

    Reply
    • Alfie ne mai baga cutitul si mai adanc…

      Reply
  11. Amintirile inca ma dor!! semnez, fost copil de 10 si olimpic la mate:(

    Reply
  12. Buna tuturor,

    Eu una, daca as fi in Romania, as incerca sa ma imprietenesc cu parintii colegilor copilului meu si as organiza niste mici grupuri de dezbateri pe tema note/teme/etc. Apoi as traduce/face copii/cumpara carti (gen ALfie sau altele) si le-as face cadou educatoarei/invatatoarei/profilor. In loc de buchetul de flori de 8 martie sau de alt cadou costisitor de sfarsit de an, as cumpara un teanc de carti. Poate nu se va schimba mare lucru, dar sunt convinsa ca macar o idee, o farama de ceva mic, o frantura de indoiala va ramane in capul profului/invatatoarei… As face copii-xerox pasajelor unde se vorbeste despre aceste teme si le-as imparti la fiecare sedinta cu parintii…As face un grup de discutii virtual dedicat doar clasei unde este copilul meu. Se pot face multe zic eu daca reusim sa trecem peste frica asta ca „oricum e prea greu sa schimbam ceva” , ” nu ne baga nimeni in seama” etc etc…daca schimbarea nu vine de sus in jos, atunci sa vina de jos in sus zic eu!

    Salutari de peste mari si tari :)
    Andra

    Reply
  13. Buna tuturor,

    Eu una, daca as fi in Romania, as incerca sa ma imprietenesc cu parintii colegilor copilului meu si as organiza niste mici grupuri de dezbateri pe tema note/teme/etc. Apoi as traduce/face copii/cumpara carti (gen ALfie sau altele) si le-as face cadou educatoarei/invatatoarei/profilor. In loc de buchetul de flori de 8 martie sau de alt cadou costisitor de sfarsit de an, as cumpara un teanc de carti. Poate nu se va schimba mare lucru, dar sunt convinsa ca macar o idee, o farama de ceva mic, o frantura de indoiala va ramane in capul profului/invatatoarei… As face copii-xerox pasajelor unde se vorbeste despre aceste teme si le-as imparti la fiecare sedinta cu parintii…As face un grup de discutii virtual dedicat doar clasei unde este copilul meu. Se pot face multe zic eu daca reusim sa trecem peste frica asta ca „oricum e prea greu sa schimbam ceva” , ” nu ne baga nimeni in seama” etc etc…daca schimbarea nu vine de sus in jos, atunci sa vina de jos in sus zic eu!

    Salutari de peste mari si tari :)
    Andra

    Reply
  14. am pierdut primul comentariu, asa ca scriu din nou :(

    Buna tuturor,

    Eu daca as fi parinte in Romania, as face cadou cartile lui Alfie si altele pe subiect tuturor profilor de la clasa copilului meu, sau invatatoarei/educatoarei, dupa caz. As face o selctie de pasaje interesante si as face copii xerox pt a le imparti parintilor la sedinta cu parintii. Le-as propune parintilor sa facem un grup de dezbateri virtual sau real pe teme gen note/teme/etc. In loc sa-i iau dirigintei/educatoarei un cadou costisitor la sfarsit de an, i-as lua un teanc de carti pe tema educatiei… Sunt atat de multe lucruri pe care le-am putea face daca ne-am depasi propriile blocaje, limite si frici (de genul „oricum nu schimb nimic”; „dar oare ce va crede profa?” etc etc)….daca sistemul nu se schimba de sus in jos, atunci sa se schimbe de jos in sus zic eu – si asta inseamna sa ne mobilizam noi parintii, sa fim pozitivi si sa luam atitudine (una neagresiva si una care sa nu culpabilizeze, ca la urma urmei profii sunt si ei victime ale ignorantei si ale sistemului ca si noi). Ca poate nu se va schimba nimic imediat…asa o fi…dar sunt convinsa ca o farama de idee noua, o frantura de indoiala, de intrebare tot va ramane in capul celui care citeste cartea/pasajul.

    Cred ca poate a venit vremea sa fim rabdatori si sa ne pregatim de o „lupta” de lunga durata in care beneficiile schimbarilor (ca e vorba de nasteri respectate, de alaptare, sist. educativ, coruptie si alte cele) le vor simti de abia copiii sau nepotii nostri… Nu putem schimba totul peste noapte dar nici nu putem astepta sa se schimbe sistemul. NOI suntem sistemul deci nu putem astepta mobilizare exterioara de la nimeni si nici nu putem continua sa ne plangem in pumni dar ramanand pasivi (nu ma refer la nimeni in particular, ci la noi toti).

    Salutari din departari,
    Andra

    Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*