Lolek si Bolek invata sa inoate.

Tatal meu a fost inotator de performanta, ceea ce s-a tradus in familie in „nu se poate sa nu iasa din Bogdana altceva decat o inotatoare desavarsita”. Am iesit atat de desavarsita, incat prima data cand pot spune ca am inotat doi metri a fost pe la 12 ani si nici acum la 37 de ani nu stiu sa inot decat bras, si pe asta il fac „ca la carte” doar daca am un clips prins de nas. Pentru ca, evident, nu stiu sa respir corect. Eh, nu mi-am dorit asta si pentru copiii mei. In acelasi timp nu mi-am dorit nici sa pun presiune pe ei si cu atat mai putin mi-am dorit sa ii dau pe mana unor instructori care sa fie pe stilul clasic de cazarma. La Rebecca totul a mers foarte lin. A avut si o inclinatie naturala spre balaceala, asa ca acum la cei opt ani ai ei se simte ca un peste in apa, inoata vreo trei stiluri, respira perfect, are rezistenta, ce mai, este impecabila cand vine vorba de inotat. Cu baietii insa am avut insa niste emotii uriase inainte de a-i inscrie la curs, orice curs. Ei insisi erau oarecumva reticenti la primele contacte cu apa, si in vacante eram diplomati de cariera in incercarile noastre de a-i convinge sa mearga la apa mai mare, doar cu aripioare sau colac. Si daca la prima lectie m-am dus cu niste emotii mai mari decat au avut ei, cateva minute mai tarziu, dupa primul contact cu instructorul lor, mi s-au evaporat pe nesimtite. Intre el si baieti a fost chimie instantanee si de...