Am fost o gravida care a fumat. Asa a fost prima mea sarcina, cea cu Rebecca. Un chin cap coada. Initial cand am aflat ca sunt gravida am incercat sa ma las. A fost cumplit pret de o zi-doua, cu strans din dinti, nervi stare de rau irascibilitate, dupa care am cedat. Doctorita mea mi-a spus ca mai mult stresez copilul si ca ea ma roaga sa nu ma las, doar sa le raresc, pana la maxim cinci tigari pe zi. La vremea respectiva fumam Marlboro rosu lung. Chinul cu „maxim cinci tigari pe zi” nu e aproape cu nimic diferit de chinul lasatului brusc prin metoda vointei sau a sentimentului de vina. Nu am reusit deloc sa ajung la alea cinci, fumam in jur de 10-12, insa oficial declaram cinci in fata tatalui Rebeccai, iar restul le fumam pe unde apucam, sa nu fiu vazuta. In tot timpul asta, chiar si cu tigara in mana, ma simteam cea mai de cacat fiinta de pe Pamant. Milioane de sentimente de rusine, de vinovatie, de neputinta, de panica, ca imi distrug copilul, ca il nenorocesc, ca ma distrug pe mine, toate de-a valma si toate in timp ce mai trageam un fum din tigara mea Marlboro rosu. Mi-am dorit sa am o sarcina din aia, cu greturi puternice, m-am bazat enorm pe ideea asta, insa ghinion, caile Domnului sunt necunoscute, iar eu am avut parte de cea mai relaxata sarcina posibila, fara sa trec vreo secunda printr-o stare de greata.

Cu rusinea si autoinvinovatirea am stat cel mai prost. M-am ascuns cat am putut de mult, fiindca simteam mii de ochi atintiti asupra mea de fiecare data cand imi aprindeam o tigara, simteam cum sunt pusa la zid si cu toate astea continuam sa fumez, fiindca rusinea si vinovatia nu mi-au fost nici macar o secunda triggere motivationale indeajuns de puternice sa ma las, ci doar sa ma deprim si mai mult. M-am ascuns si de tatal meu, propovaduitor antifumat de-a dreptul sectant, asta dupa ce el insusi fumase vreo douazeci de ani cate 2-3 pachete pe zi, de care efectiv imi era frica, insa tatal Rebeccai nu mi-a reprosat niciodata nimic, motiv pentru mine sa ma simt de 1000000 de ori mai prost, decat daca ar fi stat cu gura pe mine de fiecare data. Tatal Rebeccai fiind nefumator toata viata lui, sa ne intelegem.

In ziua de 20 ianuarie, pe la sapte seara m-au apucat primele contractii, extrem de dureroase. Tatal Rebeccai dormea, eu ma pregateam de o iesire, urma sa mergem la o petrecere. Am stat pe ganduri, m-am „autoanalizat” un strop sa vad care e treaba cu durerile crunte care apareau la intervale fixe de timp, si-am luat decizia sa ma duc sa il trezesc si sa facem o vizita pe la spital la doctorita mea, desi era vineri seara si aveam impresia ca ma va injura femeia serios de tot daca o aduceam la spital pentru o alarma falsa.

Insa, inainte de toate, am mai fumat o tigara, pe care mi-o amintesc atat de bine si de in detaliu, fiindca aveam un presentiment ca nu voi mai fuma o perioada. Ceea ce s-a adeverit, caci trei ore mai tarziu venea pe lume Rebecca. Copila mea a avut 2,750 la nastere, la 37 de saptamani si subliniez lucrul asta, fiindca si acum ma intreb daca oare greutatea ei mica nu a fost corelata cu fumatul meu. Toate echografiile facute in sarcina aratau trei lucruri (vorbesc de cele facute dupa saptamana 28): placenta imbatranita, indici mari de rezistivitate pe arterele intrauterina si ombilicala si cam doua-trei saptamani diferenta intre DPN-ul normal si DPN-ul oferit de ecograf. Cu alte cuvinte, aveam un DPN calculat pentru 10 februarie, iar ecograful imi estima DPN pentru 20-28 februarie. Ea s-a nascut pe 20 ianuarie.

M-am gandit din nou la o tigara abia dupa ce am ajuns acasa cu fiica-mea, dupa 25 ianuarie, si am simtit-o pe mama, venita de afara, ca fumase. Mi-am alungat gandul, deja imi trecuse sevraj, dorinta si tot, si asta fara sa imi dau seama, focusata fiind pe socul venirii fiica-mii pe lume mult mai devreme decat ma asteptasem. Am fumat din nou o tigara la botezul ei, pe 5 martie. Toata lumea chefuia/bea/fuma (a fost o petrecere de pomina aia!) iar eu m-am ascuns in veceu, impreuna cu nasa fiica-mii si am tras o tigara „de alint”. Inutil sa spun ca a fost oribila, naspa si gretoasa. Asta nu m-a impiedicat sa mai fumez o tigara o saptamana mai tarziu, dupa care inca una, si uite asa, prin vara, fumam din nou, cam 10 tigari pe zi. Pe ascuns evident, caci alaptam si de aceasta data nici macar tatal Rebeccai nu stia. Cu scheme, fumam imediat dupa alaptat, ca sa treaca efectul pana la urmatorul alaptat. Nu vreti sa stiti cat de „inventiv” te poate face dependenta de nicotina.

Anyway, v-am spus toate astea ca sa stiti ca am fost si eu acolo. Ca am trait totul pe pielea mea, ca a fost tortura mentala curata si ca privind in retrospectiva mi-as fi dorit sa am un ajutor, sa am o sustinere care sa nu fie asociata cu vreo presiune asupra mea. Mai exact, mi-as fi dorit sa existe programul de care va voi vorbi in continuare si anume singurul program de terapie anti-fumat pentru gravide. Este condus de Diana Vasiliu, terapeut Allen Carr, femeia careia ii datorez eliberarea mea din lanturile nicotinei, in urma cu o luna si jumatate, despre care voi povesti la un moment dat in detaliu.

Allen Carr Easyway România și Fundația Crucea Albă lansează primul program de terapie anti-fumat, dedicat exclusiv gravidelor. Pe 30 mai, la sediul Fundației Crucea Albă, din strada Parâng, nr. 43, terapeutul Diana Vasiliu va prezenta programul de sesiuni, creat special pentru femeile însărcinate, care fumează.

Iata mai jos cateva motive pentru care da, daca sunteti gravide si fumatoare, ar trebui sa apelati la terapia de grup condusa de Diana:

1. Grupul este alcătuit doar din gravide fumătoare, deci riscul oprobriului public, al întrebărilor retorice tip “dar tu nu te gândești la copilul tău?” este anulat.

2. Terapia Allen Carr nu vorbește despre motivele pentru care nu ar trebui să fumezi, ci ne concentrăm pe acele motive pentru care, totuși, fumăm. Deci eliminăm și autoînvinovățirea din peisaj.

3. Abordarea fiind complet diferită față de terapiile clasice, vom găsi adevăratele motivații, proprii mamei, pentru a scăpa de fumat, fără a mai face apel la argumentul suprem – copilul, care nu reprezintă în acel moment o motivație reală, ci doar o sursă de presiune.

4. Terapeutul care conduce sesiunea este o fostă fumătoare și a trecut și printr-o sarcină, așadar poate înțelege resorturile mentale specifice atât dependenței de nicotină, cât și cele specifice perioadei de sarcină.

5. Programul Allen Carr este singurul care oferă o Garanție tip “Succes sau banii înapoi”, așadar participantele nu au nimic de pierdut dacă aleg să intre în programul terapeutic.

Va spun, nu aveti nimic de pierdut, numai de castigat. Stiu ce spun, e traita si experimentata pe pielea mea si singurul regret este ca nu am avut si eu o Diana terapeuta Allen Carr in anul de gratie 2006.