M-am plictisit, mami!

Dumnezeule, de cate ori nu mi-am auzit asta! Si primul impuls, de fiecare data a fost sa ma gandesc la plictiseala ca la ceva negativ si, in consecinta, sa ii dau ceva de facut fiica-mii, o activitate, orice sa ii umplu timpul cu ceva creativ. Obsesia ultimilor ani: creativitatea. Un alt lucru care mi-a atras atentia, de cateva luni incoace, de cand a inceput in casa noastra frenezia cu Lego, este ca zero creativitate, nene acolo, cand ai cate 50 de pagini cu instructiuni si iti arata in detaliu cum pui piesa cu piesa, cate 300+ de piese. Motiv pentru care cred ca o vom lasa mai usor cu Lego in perioada urmatoare. Stiu, l-am terminat aici pe Radu mare, care ar sta, impreuna cu Radu al batran (aka tata), cu zilele sa mestereasca la cate un Lego. Dar asta cu creativitatea ma omoara. Unu la mana fiindca in toata copilaria mea nu a stat nimeni pe langa mine sa faca, sa imi arate, sa ma ajute. Si nu ca m-as plange, si nici nu compar ce a fost atunci cu ce e acum, ci doar spun ca nu am un exemplu, un tipar invatat in copilarie, pe care sa il reiau odata cu aparitia copiilor mei. Am fost tabula rasa, motiv pentru care in momentul in care copila a mai crescut, m-am apucat sa caut pe net, ca tot poporul. „Idei de activitati”. Ce am gasit a fost un fel de „Shambala” a mamiciei. Mii si mii de idei de art and crafts, toate explicate pas cu pas, evident. Ceea ce e si normal pana la urma. Nu...