Aseara Raducu s-a instalat pe burta mea, exact asa cum o facea cand era mai finut in dimensiuni. M-am trezit blocata, incapabila sa ma misc sub presiunea celor 18 kilograme intinse pe mine de la piept in jos. S-a foit pana si-a gasit pozitia, exact cum isi cauta un catel culcusul. A mai presat intr-o parte, mi-a masat putin burta, mi-a mutat un picior mai la dreapta, pe celalalt mi l-a intors spre exterior si gata, si-a aranjat cuibul, si s-a apucat sa se uite la Ploua cu chiftele 2 (doamne, o serie mai idioata de filme inca nu s-a inventat, iar ei sunt innebuniti dupa sandvisurile alea si dupa dinozaurii de ceapa). Zece minute mai tarziu, simt cum se transforma intr-o gelatina cu totul. Copilul meu atipise. S-a trezit el cateva minute mai tarziu, s-a uitat cu ochii incetosati la mine, si-a tuguiat buzele a „baga un pusi aici si acum” si mi-a venit sa il mananc cu totul.
Pupaciosi mi-am dorit, pupaciosi am primit. Stiu, sunt siropoasa si gretos de dulceaga (va rog, sunteti liberi sa nu ma cititi), insa la fel de bine stiu ca va veni o vreme in care, asa cum zice o vorba, „va trebui sa imi cumpar un caine, ca sa se bucure totusi cineva cand voi ajunge acasa”. Asa ca ma scuzati ca scriu mai putin, am niste copii de pupat, cat e ziulica de lunga. Si, norocul meu, chiar e lunga :)
Esti simpatica!!! la mine a fost taman pe dos: primu a fost baiat, am stat 2 ani acasa cu el, nici o treaba nu are, am plins eu cind l-am lasat la bunici dupa 2 ani, ma lasa si acum sa-l pup doar daca vrea el. Daaaaar au venit fetele (2 la numar, dif de 3 ani inte ele) si la prima ma miram ce am facut eu sa fiu asa iubita (iubita sint si de baiat, dar nu se vede) si plingeam pe strada de plinsul ei cind o lasam la bona (trebuia sa merg la munca). Si ultima e la fel (sint nascute in aceeasi zi, intimplator).
well, eu am primit in tolba niste baieti tare lipiciosi :)) si vai, ca mor de dragul lor, zau!
Ce bine ca va potriviti! Eu am stiut in copilarie ca parintii mei ma iubesc, ne pupam de cate ori plecam la scoala sau seara la culcare, in schimb nu ne imbratisam mai deloc, din cate tin eu minte. De cativa ani am un anturaj in care imbratisarile sunt foarte frecvente si mi-am dat seama ca aveam o adevarata foame de asa ceva, dar nu stiusem, pentru ca nu avusesem parte aproape deloc de imbratisari. E un lucru pe care il regret cu privire la copilaria mea, fiindca mi se pare ca mi-a lasat un fel de gol care nu s-a umplut inca, dar nu spun ca e vina cuiva.
Ma bucur ca la voi se potrivesc „gusturile” in materie de manifestare a iubirii (apropo de limbajele iubirii descrise de Gary Chapman).
Sa va fie de bine!
Pedra
Pedra, sa stii ca nici la mine in familie nu s-a excelat cu imbratisarile si iubirile, cel putin nu imi amintesc eu. Daca s-a intamplat, apai s-a intamplat inainte ca memoria mea sa se activeze :)iar ulterior mi se parea fortat cand mai venea mama sa ma imbratiseze, motiv pentru care o cam respingeam. acum ma incearca regretul, ca sunt si eu mama la randul meu, si m-ar durea cumplit daca as fi respinsa. De aceea ma bucur de toate pupaturile, imbratisarile si lipelile de care am parte :)