Daca luni am avut prima serbare, la David, serbare cu show si fast (au terminat gradinita, deci era logic), azi am bifat si restul de doua serbari, de la 9 dimineata la Rebecca si de la 10 la Raducu. La Raducu a fost prima serbare (de fapt pentru multi din colegii lui a fost prima serbare) motiv sa fie super-ultra-mega emotionati, iar parintii sa nu mai zic. Super dulci altfel, in costumele lor improvizate (noi ne-am dat doctoratul in materie, dupa ce am transformat un tricou de-al lui Radu mare in tunica de Peter Pan), au facut ce au stiut ei mai bine, adica spectacol. Motiv pentru noi sa lesinam de dragul lor.

Gata. De la toamna am oficial doi copii la scoala, unul pe final de ciclu primar si celalalt in prim contact cu sistemul. Al treilea ramane solist in grupa mare la gradinita, iar intrebarea mea este unde se duc anii care se duc? Parca mai ieri veneam acasa cu o zgatie de copila, putin portocalie de la icter, dar foarte foarte minuscula, si iat-o azi, purtandu-mi tricourile si fustele.

Nu va pun poze cu ei de pe la serbare, nu isi au sensul, insa pun una cu mine, facuta de Radu, care Radu si-a facut azi debutul in fotografia de fesan.

11353039_1601711716778116_1273268987_n

Curea, sandale si plic: Musette

Rochie: H&M 2015