Ieri la ceas de seara, pe facebook (unde altundeva?!?) se dezbatea foarte intens pe tema „stilou sau pix”? Cu argumente din toate directiile si chiar inclusiv niste povesti cu invatatori mai emancipati care au interzis stiloul la scoala.

Care e totusi faza cu stiloul? Recunosc ca l-am urat dintotdeauna, chiar daca ai mei s-au zbatut sa faca rost, pe sub mana evident, de stilouri cat mai simpatice. Am avut avantajul unui tata arhitect, care a tinut mortis sa ma invete sa iubesc atat scrisul frumos, dar si instrumentele de scris de calitate (drept care azi sunt extrem de selectiva, nu numai cu pixurile pe care le folosesc, ci si cu hartia pe care scriu). Am crescut cu cultul pentru sculele de la Rotring si dulapul tatei in care isi inchidea trusele si toate acareturile era pazit si divinizat mai ceva ca un templu (am povesti multe cu felul in care fentam ochiul ager si deschideam dulapul ca sa ajung la fructul oprit – despre interdictii si faptul ca NU functioneaza in parenting, altadata!).

Revenind la stilouri, am avut vreo trei din traditionalele stilouri chinezesti, din care favoritul meu de departe a fost unul micut in forma de urs panda pe care l-am adorat si l-am folosit pana l-am facut praf si imi amintesc ca am plans amarnic dupa el. Ulterior am descoperit un stilou, visiniu la culoare care nu mai avea penita clasica, ci una mai micuta si mai usor de manevrat si-am scris cu el pana la finalul clasei a opta.  Cum am ajuns la liceu si-am scapat de corvoada stiolului am inceput sa folosesc pixuri si nu m-am mai atins de stilouri de atunci.

Rebecca a inceput si ea cu stiloul, insa nu mai departe de clasa a 2-a a dat de Frixion si atata ne-a batut la cap sa ii luam si ei, aducandu-ne ca dovezi in sustinerea cauzei zeci si zeci de „purcei”, incat am clacat destul de repede, avand clar in cap si propriii mei pitici foarte activi in lupta anti stilou.

Si totusi, care e treaba cu stiloul asta, dincolo de faptul ca a fost inventat de un roman cu nume de statie de metrou? Se pare ca stiloul este cel care da ulterior scrisul acela frumos, caligrafic, si asta fiindca mai intai copiii invata sa „deseneze” literele, sub forma bastonaselor si a liniutelor. Stiloul te „forteaza” sa oferi o atentie sporita actiunii de a scrie si stimuleaza motricitatea incheieturii mainii.

Mai e scrisul de mana la moda? Well, eu as paria ca da, chiar multa vreme de acum inainte. Chiar daca in anumite state din SUA caligrafia a devenit materie optionala, fiind inlocuita cu lectii despre….. word :)

„Cand ochiul citeste, creierul scrie de mana. Sa citesti inseamna sa scrii”, afirmau in urma cu ceva vreme doi cercetatori de la Centre national de la recherche scientifique (CNRS).

Se pare ca atunci cand citim, anumite portiuni din creier simuleaza actiunea de a scrie de mana, in timp ce atunci cand scriem la tastatura lucrurile nu mai stau la fel, impulsurile fiind diferite, fiindca oricare ar fi litera, gestul este acelasi: apasam un buton.  (sursa).

Estimarile sunt insa ca in aproximativ doua decenii orele de caligrafie vor disparea aproape complet.

Deci, pana la urma cum ramane? Eu as zice clar stilou, mai ales la inceput. Altfel, nu am auzit de nicio circulara venita de la inspectorat care sa interzica folosirea stilourilor in clasele primare.

Cum scrie fata noastra? Frumos, chiar foarte frumos. Scrie citet, ordonat, caligrafic chiar daca uneori face niste purici de litere :) Purcei nu mai sunt, dar resimtim noi la buzunar disparitia purceilor (foloseste donsoara in jur de 20-25 de rezerve intr-un an scolar).

Sursa foto: © Geotrac | Dreamstime Stock Photos