In spatele blocului.

In spatele blocului.

Nu am foarte multe amintiri din spatele blocului, in primul rand fiindca acolo era locul in care se afla ghena, de care imi amintesc cu fiori pe sina spinarii, deoarece indiferent de anotimp mirosul era acelasi, la fel de ingrozitor. Tot acolo se afla batatorul de covoare si mai ales primavara se bateau covoarele, asa ca era locul „adultilor” si uneori si al copiilor pedepsiti de catre parinti sa bata ei covoarele. Nu in cele din urma, era fieful gastilor care stateau in blocul din spatele blocului meu si care in afara de faptul ca erau mai mari ca varsta, erau genul acela de bullies pe care era mai bine sa ii ocolesti. Mai adaug la toate astea si faptul ca toate camerele apartamentului dadeau inspre strada si mama imi spunea mereu sa fiu „in raza vederii”, asa ca nu, nu am amintiri din spatele blocului, insa am cat cuprinde din fata acestuia.

Dincolo de asta, cele mai puternice si minunate aminitiri sunt de la bunica de la Cluj, de pe strada prafuita pe care nu trecea niciodata nicio masina si pe care se invartea toata viata noastra, a copiilor de pe la casele din jur,  de dimineata devreme si pana noaptea tarziu. Imi amintesc cu claritate sute de momente si senzatia care ma invaluie fara exceptie este aceea de libertate totala. Paradoxal, fiindca toate acele momente au fost traite in cea mai lipsita de libertate perioada.

Pana la urma nici nu conteaza locul si fara sa fi citit inca vreun cuvant, ma hazardez sa afirm ca despre aceste amintiri este vorba in cartea Marei Wagner, „In spatele blocului”.

Recunosc, Mara, ca mi-e cumva teama sa iti citesc cartea. Mi-e teama ca voi rascoli destul de multe amintiri, multe din ele evident frumoase, mi-e un pic teama ca ma va cuprinde nostalgia si dupa aia poate si tristetea ca ai mei copii nu au cum sa inteleaga farmecul acelor timpuri si de fapt mi-e teama ca le-am zugravit noi in farmecul acela, ca sa nu vedem realitatea.

O sa o citesc insa, fiindca iubesc stilul Marei de a scrie, usor intepator, direct, cu o doza numai perfecta (pentru mine) de poezie. E printre putinele bloggerite care a reusit sa si publice macar o carte, pe care inca o citesc si despre care stiu ca nu va incerca niciodata sa imi infloreasca povestea peste masura, doar de dragul scriiturii si care va ramane mereu la fel de autentica si de „down to earth”.

Nu stiu daca voi ajunge maine la lansarea cartii, insa va recomand sa va faceti timp si  sa dati o fuga pana la Carturestiul de la Verona, unde incepand cu ora 19:00 are loc lansarea oficiala a cartii. Pagina evenimentului de lansare este aici. Cartea a aparut la Nemira, o puteti comanda aici, aveti si o reducere de 25%.

Mara scrie de vreo noua-zece ani pe blogul ei: Me and my monkeys, blog pe care daca nu il citeati pana acum, ar fi bine sa vi-l adaugati in reader!

 

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *