Articolul asta trebuia sa il scriu de cateva zile, de fapt el trebuia sa fie un fel de ghid si pentru Mos Nicolae si pentru Mos Craciun. Am asteptat insa sa treaca Mos Nicolae pentru a va putea povesti si despre reactia copiilor nostri la vederea cadourilor primite aseara.

Nu luati cele ce urmeaza sa va povestesc ca “litera de lege”, e vorba doar de experientele noastre, de lucruri care la noi au functionat si functioneaza si din care voi puteti alege ceea ce credeti ca ar putea functiona si la voi.

O sa incep prin a va spune ca baietii nostri inca mai cred in Mos Nicolae, Mos Craciun si Zana Maseluta. Sunt mari, David 8 ani si jumatate si Radu 7 ani (ii va implini peste 1 luna), dar magia sarbatorilor de iarna si cea a povestilor cu zane inca nu i-a parasit si noi suntem extrem de fericiti ca ei inca cred.

Acum doua seri, dupa ce i-am luat de la scoala am fost, la fel ca in fiecare final de an din 2011 incoace, pentru a ne fotografia la Portret de Familie. La plecarea de acasa ei au avut grija sa isi lase pantofii si ghetele la intrarea in camera si noi am avut grija sa rugam pe cineva sa vina la noi acasa si sa le puna pungile cu dulciuri si cadouri deja pregatite pe pantofi. La intoarcere, dupa ce am deschis usa, s-au descaltat, si-au aruncat gecile pe jos (nu ca nu si le-ar arunca in mod obisnuit!) si au tasnit efectiv spre camerele lor. In urmatoarele secunde am auzit chiote de-a dreptul asurzitoare (noroc ca nu avem vecini multi si aceia pe care ii avem sunt de gasca) si „a venit, a venit Mosul!”, apoi au inceput fiecare sa desfaca cadourile si sa ni le arate.

Nu stiu daca am facut ceva special sau cat am contribuit noi la faptul ca ei inca asteapta sa gaseasca banuti sub perna, cadouri in pantofi si sub brad, dar chiotele, bucuria si fericirea pe care ei o transmit de fiecare data cand dorintele li se implinesc este ceva ce nu va pot descrie in cuvinte. Este fericire in forma pura, nu stiu cum sa o pot explica. In plus, fericirea lor din momentele imediat de dupa ce gasesc cadourile este lucrul care pe mine ma transfera, ma duce cel mai mult cu gandul inapoi la copilaria mea.

Rebecca e cea care deja a inteles cum “functioneaza” sania lui Mos Craciun, nu ne-a intrebat niciodata nimic, nu a discutat despre acest subiect cu noi, ba chiar ii incurajeaza pe fratii ei sa creada in continuare si uneori, indirect, ne ajuta si pe noi sa ducem mai departe povestea. La fel ca si in ultimii 2-3 ani si anul acesta i-a ajutat pe baieti sa faca scrisorile catre Mos Craciun. Mai exact si-a luat telefonul, a notat tot, ne-a trimis noua cate mesaj pe whatsapp cu lista completa si apoi i-a ajutat pe baieti sa isi scrie fiecare lista pe cate o felicitare pe care si-au ales-o singuri. Lista cu dorintele ei, ne-a trimis-o separat, pe mail, ca sa fie bine pastrata :).

Inainte de a-si exprima dorintele, si eu, si Bogdana si chiar si Rebecca am stat de vorba cu fiecare din ei si am incercat sa aflam cam ce isi doreste fiecare si apoi sa calibram dorientele lor cu realitatea, cu bugetul si cumva sa echilibram dorintele lor in sensul de a primi fiecare cel putin acelasi numar de cadouri :).

Un alt lucru pe care am incercat sa il facem aproape de fiecare data a fost acela de a avea grija ca mosul sa le aduca exact ceea ce si-au dorit de fiecare data. Au fost multe momente in care efectiv ne-am chinuit sa facem asta, nu din perspectiva bugetului, ci mai ales datorita faptului ca a trebuit sa cautam si sa alergam dupa un anumit produs mai mult decat credeam ca o vom face. De exemplu, Radu si-a dorit anul acesta un catel lup de jucarie, dar el de fapt voia o anumita figurina pe care o vazuse intr-o librarie. Dupa ce am tot cautat si nu am gasit nimic, la un moment dat l-am intrebat despre ce catel i-a scris mosului, unde l-a vazut si atunci mi-a explicat exact. Am mers la librarie, dar catelul nu mai era. Noroc cu vanzatoarea care a inteles ce vreau si care mi-a comandat special unul special pentru mine.

David si-a dorit o drona “Idrive”. La inceput nu intelegeam ce vrea pana cand intr-o zi am descoperit fix in rafturile de la Mega drona I-Drive :).

Un lucru pe care am uitat sa vi-l spun este acela ca, pentru a fi pregatiti si a avea timpul necesar pentru pregatiri si pentru cautari ca cele de mai sus, le cerem mereu sa faca scrisorile undeva la inceputul lui Noiembrie si pana la inceputul lui Decembrie, in general finalizam “comenzile”. De fapt, anul acesta, primul draft al scrisorilor pentru Mosu a fost scris pe telefonul Rebeccai, pe drumurile din Thassos :)

Un alt obstacol am intampinat atunci cand unul din ei si-a dorit o jucarie, un lucru care fie nu se mai gaseste, fie efectiv nu exista. Avem si anul acesta un exemplu, David isi doreste un Lego Technic “de petrol”, asa cum a vazut el la Legoland. Am tot cautat si am descoperit ca nu exista asa ceva. Asa ca ne-am reorientat catre o masina de pompieri (el iubeste pompierii) tot de la Lego Technic si David va primi si o scrisoare de la Mos Craciun care ii va explica ca jucaria pe care el si-a dorit-o nu exista/nu a putut fi facuta si ca fiindca lui ii plac pompierii, Mosul i-a adus masina.

Tot anul acesta avem si o problema noua la care inca nu am gasit un raspuns, David isi doreste si un autograf de la Mos Craciun si i-a lasat deja un mesaj sub brad spunandu-i ca doreste semnatura pe spatele mesajului.

Pusul cadourilor in pantofi sau sub brad a fost destul de complicat in fiecare an. Am inceput, atunci cand toti trei erau mici cu vestitele costume de Mos Craciun pe care le-am purtat fie eu, fie bunicii, am trecut apoi la un Mos Craciun “profesionist”, iar in ultimii ani am cautat si inventat tot felul de momente care sa ne permita sa asezam cadourile fara ca ei sa ne vada.

Anul trecut, am coborat la masina noaptea pe la ora zece, in momentul in care ei se pregateau de culcare, pentru a lua cadourile ce erau ascunse in portbagajul masinii. Din viteza, la plecare mi-am inchis portbagajul peste unul din degete, am strans din dinti, am ajuns cu cadourile sus si apoi m-am inchis in baie unde am stat 10 minute cu degetul in apa rece ca sa imi revin.

De cand au crescut si depozitarea cadourilor si ambalarea acestora a devenit o problema. Folosim fie boxa, fie pentru o mai mare siguranta, garajul bunicilor.

Ce sa va mai povestesc, ca sfat general, incercati sa pastrati cat mai mult magia sarbatorilor si a povestilor. Incercati sa le oferiti copiilor pe cat posibil exact ceea ce ei isi doresc. Bucuria, fericirea pe care ei o traiesc atunci cand isi vor primi cadourile, oricat de mici sau de mari ar fi acestea, va rasplati mereu orice efort pe care voi il veti face pentru acele momente!