Gumball sau „Mami, nimic nu stii!”

Rebecca este o (re)sursa inepuizabila. Vinerea trecuta, la reintoarcerea ei acasa, pe birou o astepta o agenda noua venita via Cartoon Network. Cand a dat cu ochii de ea, a scos un chiot de bucurie de m-a speriat de numa: „ah, Gumbaaaaaall, uraaa, ce-mi place de Gumball! De unde mi-ai luat-o mami?”. Ii spun ca am primit-o si eu la randul meu si o intreb cine e totusi Gumball, ca eu nu am mai auzit de el. Imi raspunde pe un ton superior: „Dar ce stii tu mai mami?!?” She did make a point. Nu stiu nimic de Gumball asta, inca sunt in faza de „wondering”, de unde acumuleaza atatea informatii, ca mereu am senzatia ca nu se concentreaza la nimic, si ca trece prin toate ca gasca prin apa. Vazand-o totusi atat de entuziasmata de agenda aceea, de cum facea deja planuri ce va scrie in ea, mi-am readus aminte de mine pe la zece ani, cand asimilam orice noutate cu viteza luminii, cand invatam un cantec nou pe de rost pe nesimtite (pe Glenn Medeiros – Nothing’s gonna change…. l-am invatat intr-o singura ora) si imi notam cu constiinciozitate orice nimic. Si o inteleg privind din perspectiva „eu la varsta ei”, Daca vreti si voi sa aflati mai multe despre Gumball, va spun eu aici: are o gramada de premii la activ, inclusiv BAFTA. Pe Gumball il gasiti aici, si mai e in derulare si un concurs, pe numele lui „O veselie de prietenie”, aici. Cat despre mine, inca nu am gasit formula ideala prin care sa canalizez toate energiile Rebeccai intr-o directie mai constructiva (cel putin...

Only human

Aseara, in decurs de numai zece minute, mezinul familiei m-a facut knock-out. Mai intai, m-a apucat de firele razlete de deasupra tamplelor, si-a infipt bine degetele in ele si a tras, pana a ramas cu vreo cinci din ele in mana iar mie mi s-au umezit ochii de durere. Imediat dupa, mi-a tras una peste fata, mi-au zburat ochelarii, el a reusit sa ii prinda, a fost la un pas sa ii rupa, dupa care, nervos i-a aruncat la doi metri de noi. Eu incercam sa il schimb de hainele de afara, in timpul asta, motiv mare de nefericire pentru el, si continuand pe aceeasi linie, mi-a tras si o pereche de picioare in burta (pentru care isi luase si elan, in prealabil). L-am schimbat si l-am „eliberat”, a dat fuga direct la masinuta cu care face curse prin casa impreuna cu David, s-a urcat pe ea, si a venit cu viteza direct spre mine, oprindu-se fix in picioarele mele. Am avut o fractiune de secunda la dispozitie sa ma feresc, evident ca nu am reusit sa imi salvez picioarele goale, asa ca in urmatoarele doua minute am vazut negru in fata ochilor. Ce vreau de fapt sa transmit cu acest mic intro, este ca nu e totul roz si perfect pe la noi prin casa. Ca de multe ori si ei sunt ultra nervosi, sau obositi, reactioneaza in consecinta (ieri, de exemplu, fusesem plecata toata ziua, am ajuns acasa la fix ca sa o iau pe Rebecca la Atelierul de arhitectura de la Lumea lui Momo, iar toata succesiunea de violente s-a intamplat pe la opt seara, cand...

Super-eroina

Nu pare la prima vedere ca ar dispune de puteri speciale. Insa aparentele inseala. Caci, eroina povestii de azi ascunde multe secrete. Evident ca nu le voi dezvalui pe toate, nici macar nu le stiu pe toate, nici nu vreau sa le stiu. Imi place sa ma surprinda, asa cum o face zi de zi, ceas de ceas de cand a venit pe lume in urma cu aproape opt ani de zile. Are puteri speciale si nu ma indoiesc de asta nici o secunda. Apare si dispare, acum e langa tine si in secunda doi o cauti cu disperare. Reapare trei secunde mai tarziu cu un zambet nevinovat ce iti lumineaza intreaga existenta instantaneu, chiar daca stii ca in mod clar si cert si fara putinta de tagada tocmai a facut o prostioara. Cine mai poate sa faca asa ceva, zau acum!? Reuseste miraculos sa isi tina in frau fratii mai mici si dincolo de asta, face ea ce face (clar ma depaseste fenomenul) si le obtine toata atentia, chiar daca nu face altceva decat sa le citeasca dintr-o banala carte de povesti. Sunt ochi si urechi la ea, ii sorb fiecare cuvant, ii urmaresc fiecare miscare, raman stana de piatra ascultand-o si nu misca nici unul in front. E nevoie, clar de super puteri pentru a face asta cu doi baieti zvarlugi, ce nu stau o secunda locului. Spuneti voi de nu e asa! Asculta o melodie pentru prima data, si trei minute mai tarziu o auzi fredonand-o cap coada prin casa. Iar, si iar si iar, fara oprire, fara greseala. Ok, o sa imi spuneti ca are...

Despre gradinita si scoala

Incepand de anul acesta David merge la o gradinita de stat din cartierul nostru. Gradinita si scoala de care ea apartine, sunt printre cele mai cautate din Bucuresti, copiii vin acolo de peste tot nu doar din Cotroceni, se fac buletine flotant pentru a avea acces mai facil.    Anul trecut David a mers pentru 3 luni la Olga Gudynn la aceasi educatoare pe care a avut-o si Rebecca dar, din motive de imbolnaviri dese (nu doar ale lui ci si ale copiilor din grupa lui) ulterior l-am retras si acum am hotarat sa-l ducem la gradinita de stat. Am luat in calcul aspectele financiare si faptul ca undeva la inceputul lunii Mai am gasit intamplator 3 locuri libere la gradinita mult “vanata” de toti parintii din cartier si nu numai. :) De dusul si luatul lui David de la gradinita ma ocup eu aproape exclusiv si din motive legate de faptul ca David este “baiatul lui tata” si datorita faptului ca de vreo 4 luni timpul (lipsa unui job stabil) imi permit acest lucru.   Impactul cu noul mediu a fost destul de lin si aproape fara probleme pentru David dar pentru mine, cel putin dupa prima saptamana de gradinita, in calitate de tata au aparut destul de multe lucruri care ma surprind (si in bine si in rau) aproape in fiecare zi. Unele din aceste lucruri le-am povestit si Bogdanei, pe altele am incercat sa le ignor si apoi m-am tot gandit daca sa scriu despre ele…asta pana ieri.   Am sa incep cu lucrurile bune: –          In gradinita este curat chiar daca cladirea, dotarile, jucariile, bancile...

Pastila de miercuri

Realizezi ca ti-a crescut copilul atunci cand: intr-o dimineata in care trebuie sa pleci devreme si pe varfuri, sa nu trezesti baietii, iti dai seama ca ai uitat sa iti iei sosete din dormitor. Si cauti prin toata casa o pereche, nu gasesti nici una, apelezi in disperare de cauza la sertarul copilei de aproape opt ani si vezi ca iti sunt perfecte sosetele ei :) in aceeasi zi, mai pe seara, aceeasi copila iti spune suav: „Mami, m-as duce sa imi fac un dus. Pot?” Si o privesti cum isi pregateste hainele, intra la baie si isi vede de treaba ei, iar tu ramai fara...