–> –>
Nu înțeleg de unde atâta răutate adunată într-un corp micuț de trei ani, și ascunsă sub un chip angelic. Și când le spune, le spune cu o mare siguranță, si cu conștiința faptului ca știe ceea ce face. De unde deprinderile astea? Nu pot să cred că există acolo undeva, inscripționate într-o genă, și că pe măsura ce înaintează in vârstă ele se dezvoltă. Atunci toate teoriile comportamentale nu își mai au rostul.
Și a învățat ce mă doare cel mai mult și exact acolo lovește. Iar dacă incerc să îi explic, stă cinci minute cu mine, mă mângâie frumos pe obraz, dă de trei ori din cap, semn că a înțeles, după care încep să-i fugă ochii prin cameră, iar din momentul ăla am pierdut-o. E ca și cum aș vorbi cu niște pereți.
Și eu îmi fac mii de procese de conștiință, și mustrări, si remușcări, când mă mai lasă și pe mine nervii și o fac să plângă, iar ei pur și simplu nu îi pasă. Ei îi pasă dacă nu își mai primește ciocolata, dacă nu îi mai cumpăr o jucărie și cam atât. Restul, ducă-se… Și e abia inceputul…
Nu sunt specialista in teorii comportamentale si nu am nici cine stie ce experienta in crescut copii. Singura mea legatura cu copiii este una indirecta – prin prietenele si verisoarele care au. Cred insa, in mostenirea genetica, in genele scrijelite cu bune si cu rele, asa cum sunt si ale noastre si pe care le transmitem placentar mai departe. Ce pretentii sa ai de la un copil de 3 ani? Cand si eu ma trezesc in fata spuselor mele, parandu-mi rau la 2 minute dupa ce le-am eliberat nefericit? Suntem oameni. Gresim. Spunem prostii. Numai ca un copil invata mai greu sa spuna „imi pare rau”. Sunt unii care ajung la batranete si inca nu stiu sa spuna asa. Sorry seems to be the hardest word?
Bogdana daca te consoleaza cu ceva ieri fi-miu al mare s-a culcat declarand ferm ca sunt cea mai rea mama din lume . S-a sculat dimineata cu aceiasi declaratie pe buze. Asa in loc de buna dimineata.
Si totul a pornit de la faptul ca nu l-am lasat sa vada desenul de la ora 22.00 si l-am trimis la culcare.
Ce sa-i faci daca sunt o scorpie neintelegatoare …
stiu, andreea, mi-o repet obsesiv, ca nu pot sa am pretentii de la un copil de trei ani… dar vreau sa le elimin, pe cat posibil, ca sa nu se transforme intr-un comportament repetitiv si asta cat mai repede, ca vad deja un pattern in reactiile ei
lala, cam la fel de scorpie ma vad si eu uneori, ultima dat aseara, cand tot la 10 seara eu nu am vrut sa-i dau ciocolata, si a plecat bombanind ca „tati ii da la orice ora vrea ea ciocolata”
Aoleu,cat te inteleg…Am trecut prin asta de atatea ori…Asa imi zicea si mie ca sunt o mama rea,cum spunea si Lala,si-mi zicea ca eu numai cu bataia sunt.Am ramas stupefiata ca nu l-am pocnit niciodata,decat asa mai mult sters si numai la fund.Acum a crescut si cu 2 sapatamani inainte mi-a zis ca imi arata el mie cand s-o face mare!Va da-ti seama?Am zis ca mor…N-am vorbit cu el 2 zile decat strictul necesar,nu pupici de noapte buna ,nu de bun venit de la scoala…Cica trebuie sa-l inteleg ca e la pubertate,dar pe mine cine ma intelege ca sunt cu nervii la pamnt si super obosita?
Asa ca,te inteleg…
cred ca sensibilitatea ta la „tati imi da, tati imi face” e mare. copiii sunt manipulatori. ce ai spune sa afli ca daca si lui tati ii spune „mami imi da, mami imi face”? si asa obtine maxim de la amandoi.
andreea, cred ca la mine efectul e mai mare :))))
april, iti spun ceva, cred ca nimeni nu ne intelege… atatea framantari… numai mintile femeilor sunt capabile de asa ceva
Eu sunt convinsa ca fetita ta intelege foarte bine si exact ceea ce ii spui. Chiar si atunci cand nu te baga in seama.Alex al meu se preface ca are cate ceva de facut, exact cand mami ii tine teorie, probabil ca este un moment care il enerveaza maxim. Si imi spune: „da, da da mami, bineee am vrut sa fiu si eu rau putin”???
Cred ca toti copiii au un moment din acesta, si noi(Alex &Ioana) avem momente de rezvratire, si noua ne place sa enervam, sa atingem punctul sensibil al mamei.
Am stat si m-am intrebat daca am gresit pe undeva, daca am oare prea multe pretentii pentru varsta lor. Daca, daca , daca…
Am ajuns la concluzia ca unii dintre ei sunt cu personalitati foarte puternice, este cazul si lui Chiti, si trebuie vorbit foarte mult cu ei; pe de alta parte nu vreau sa il traumatizez in nici un fel… dar nu il pot lasa nici sa sara calul.
Venim cu multe chestii si de la gradi,acolo avem personaje negative care se comporta urat, incercam sa copiem, poate ne merge si noua acasa.
Imi pun in fiecare seara sute de intrebari, normal ca fiecare dintre noi vrem sa ii crestem cat mai bine, dar… la unele nu am raspuns inca.
Incerc sa nu folosesc santajul foarte des, dar cred ca s-au plictisit de trancaneala mea. Aproape non-stop vorbesc cu ei cand sunt acasa, de multe ori seara ma doare maxilarul.
ai incercat sa povestesti in linii mari, adica usor generalizat fara sa dai un exemplu concret din reactiile ei tocmai pt ca probabil te doare prea tare.insa am sa te dezamagesc si sa stii ca da, unele chestii sunt deja inscrise genetic.iar cu temperamentul (coleric, melancolic, sangvin sau flegmatic ) te nashti si asa ramane pe viatza.ce ii potzi tu insa modela si forma Rebeccai este personalitatea.
revin cand revii si tu cu un exemplu concret (ce ti-am spus pana acum e din teoria de psihopedagogia copilului si practica la gradinitza facuta ani de zile dupa liceul pedaogic).
insa cred ca intuitzia ta va fi totusi arma secreta nr. 1 in aceasta „lupta”.succes!
@Bogdana:scrisesem mai devreme un comentariu care s-a dus pe apa sambetei, habar n-am cum. Ideea era ca nu stiu sigur daca ei fac constient treburile astea. Eu la Bia tind sa cred ca nu. Nu stiu ce pretentii trebuie sa avem de la un copil de 3 ani, pentru ca nici la aproape 11 ani nu sunt lucrurile asa cum ar trebui.
De multe ori mi-e ciuda pe parintii ai caror copii asculta si nu le dau batai de cap, dar in clipa urmatoare imi spun imediat:”lasa, sanatoase sa fie”. Alex a avut intre 3 si 4 ani perioada lui „NU”. M-a disperat; orice o rugam sau ii ziceam ea era cu „nu” in gura!
Ca sunt o mama rea, primesc de cateva ori pe zi, in functie de ceea ce le dau sau nu voie sa faca, apoi imediat „sunt cea mai buna mama din lume”.
Bogdana, nu te mai supara…nu cred ca stie inca care este semnificatia adanca a cuvintelor. Pentru a obtine ce vor copii pot fi foarte manipulatori. Chiar si fiul meu care are doar 7 luni a inceput sa aiba smecherii doar ca sa mai fie tinut in brate.
Sunt lucruri pe care nu le poti controla. Eu spre exemplu ma gindesc: daca o sa fie o manelista? :))))))))))))cred ca mor!!!! we are back in business!
FIFIIIIII!!!
bine te-ai intors!!!! am o mie de intrebari, dar ma duc direct la tine pe blog, sa vad despre ce e vorba… acum 2 minute am aterizat acasa, nici nu m-am spalat pe maini… ssssssshht, nu ma spuneti, da?
am avut o zi super nasoala, povestesc in alt post ca asa ceva nu am mai vazut in viata mea profesionala si personala!!!
am primit o felicitare, pe care scria „Mami, iarta-ma”… copilul inca doarme, asa ca mai am de asteptat pana sa-i dau un pusi, ca mor de dorul ei… nu am mai vazut-o de cinci ore :)
in rest, ma duc la fifi pe blog, sa vad pruncul si dupa va raspund la toate pe indelete :)
si da, sunt mai bine, cat de cat…
numai citind ce ati scris voi, si imi vin in minte 1000 de intrebari: cat de bine e sa folosesti recompensele? sau pedepsele? sau cat de bine e daca le tii teorii? cat baga la cap si cat nu?
aici fac o paranteza, fii-mea dupa o teorie din asta, raspunde la intrebarea clasica ” ai inteles” cu „nu, nu am inteles nimic”… ceea ce makes you wonder, what’s the point???
incerc sa respect reguli cum ar fi sa nu ridic tonul la ea, sa ii explic orice rahatel, chit ca fierb de nervi pe interior, incerc sa ii canalizez atentia spre lucruri pozitive, sa fac in asa fel incat sa fie totul bine, si ea, ea ce face?
1. face crize ca nu m-am dus eu in camera la ea sa o iau din pat (desi eu nu mai pot cara 19 kile de copil in brate)
2. urla ca ea nu asculta decat de „Ieie” (nb: bona) si ca ea vrea sa stea la Ieie.
3. Si ne mai spune ca: „Me (bunica ei) ma lasa cu degetul in gura, si mi-a spus sa nu mai spun la nimeni ca ma lasa”. De unde pana unde???
Si toate astea in 5 minute, la 7 jumate dimineata!
Asta e cu dedicatie pentru Luminitza, ca sa discutam pe caz concret :))))
Ce ma uimeste cel mai mult este ca a dus-o mintea sa spuna faza cu bunica-sa. Mi se pare prea mult pt trei ani, sa spuna ca cineva i-a zis sa ascunda de mine un lucru. Ma pune pe ganduri, mai ales ca nu e prima data cand face afirmatia asta!
las loc la comentarii :)))
mooaaa… exact asta ziceam eu cand eram in vreo cateva saptamani gravida: na. acum dau 15 milioane de analizele de inceput. apoi fara numar pe celelalte analize. apoi stau cu ea, o spal, o hranesc, am grija sa o inveselesc si apoi incepe sa vorbeasca. si nici macar atunci nu se atinge apogeul, ca devine adolescenta. si o sa vrea haine, o sa vrea excursii, o sa vrea intelegere si dupa ce i le oferi toate, o sa zic: AAAARGRGHHH, TE URAAAAASCCCC!!!! CU CE AM GRESIT SA TE AM DE MAMA?!?! DE CE NU M-A INTREBAT NIMENI DACA TE RVEAU?!?!? :D
deci ma pregatesc psihic. apoi vin la tine, cunoscatore, si iti cer sfatul. si tu o sa zambesti condescendent :) si n-o sa mai fii suparata
vezi miki, ca te-ai prins cum vine treaba…
niste nerecunoscatori copiii astia…
sau ca la mine, la prima felicitare pe care scrie „mami, iarta-ma” te inmoi toata ca un sufleu si iti trece toata supararea :))))
cred ca este foarte posibil ca rebecca sa fie atat de „parshiva”(inteligenta, deci e semn bun:-) incat sa inventeze ca bunica ii da voie cu degetul in gura.ea defapt doar tatoneaza terenul sa vada care minciunica tine si care nu ca sa-i faci tu defapt pe plac.
asta e , nervii tari si vigilentza ascutzita de-acum!:-))))
crezi tu ca mintea unui copil de trei ani merge chiar atat de departe? ar fi intr-adevar singura explicatie, dar e prea mult de dus pentru mine :)))
si da, ma transform intr-un fel de argus :)
Bogdana, si eu am constatat in ultima vreme cu surprindere ca Maria stie sa minta. Se pare ca e un semn normal de dezvoltare, de cunoastere. Iar razvratirea e specifica varstei. Unii copii o au mai mare, altii in proportii mai mici. Desi tu nu-ti dai seama, in mintea ei venirea lui bebe capata niste dimensiuni inspaimantatoare, incepe sa vada ca nu esti numai si numai a ei. Si incepe in general sa inteleaga ca universul nu se invarte in jurul ei.
De aici razvratirea. Si rautatea, cum spui tu. Care nu e rautate, e doar o modalitate de reactie, de aparare, de adaptare.
Trebuie doar sa ai rabdare si sa vorbesti mult cu ea.
Atunci cand face o criza, oricat de greu ti-ar fi tie, du-te si vorbeste cu ea. Spune-i ca o intelegi ca e suparata ca nu ai luat-o din pat, dar nu se poate pt ca si pt ca.
Si tot asa. La infinit.
Stiu, e cumplit.
Si te inteleg perfect, si la mine e la fel. Chiar mai greu, eu o am si pe Anna!!!
Eu personal cred ca functioneaza si teoriile cu pedepse si recompense.
Si mai cred ca functioneaza sa priceapa ca te raneste, ca nu e bine ce face. Chiar daca pe moment spune ca n-a inteles. Fii sigura ca a ajuns la ea mesajul tau!!!