Cineva a vrut detalii picante, asa ca ma ofer voluntara sa le sharuiesc, ca sunt destule…

Prima zi nu a contat in economia vacantei decat prin simplul fapt ca am ajuns la destinatie. Caci nu am mai avut timp decat sa fugim pe culoare pana la restaurant, dupa care repede inapoi si sa adormim copiii. Care copii de fapt au adormit singuri, atat de obositi erau. Calatoria a fost ok, avand in vedere ca Chiti este fana decolare-zbor-aterizare, si o apuca chiuitul atunci cand avionul tureaza motoarele la maxim. Dependenta de adrenalina, ce sa zic, dar asta o stiam deja, ca nu imi aud decat „Oau, mami, accelereaza mai tare ca imi placeeeee” cand mergem cu masina. David s-a comportat acceptabil si rezonabil, desi intre noi fie vorba nici nu avea cum sa se comporte altfel, avand in vedere ca o ora din zbor a stat mufat, asta dupa ce se mai mufase si in aeroport. S-a mai mufat si pe drumul spre hotel, inca vreo juma de ora, s-a mai mufat si la culcare, si pe timpul primei nopti de inca vreo doua -trei ori iar eu a doua zi dimineata aveam niste rani superbe, care nici pana in ziua de azi nu au trecut complet.

Am avut „onoarea” sa zburam spre Turkyie impreuna cu Bote, insotit Ernest (filmeaza oare un tradati in dragoste cu Bote???) si de un alai luuuung de fetite cu picioare lungi, si fite pe masura picioarelor. La fel, am avut „ocazia” ca in aeroport sa nimerim odata cu 380 de militari americani, rangeri, imbracati in costume de camuflaj de desert, care faceau o escala in drum spre ei stiu unde. Ma jur ca puteai simti testosteronul plutind in aer. Un american uitandu-se luuuung si gales la doua semizane (cred ca erau din alaiul celui amintit mai sus) a oftat catre un altul „uuuuuff, tough competition in here”. Da, my dear, cred si eu ca e tough, ca la tine acolo nu vezi decat +100. Si alea ti se par hot, pana ajungi in tarisoara noastra. Chiar si doar in aeroport…

Hotelul l-am gasit cum l-am lasat acum aproape doi ani, cu ceva imbunatatiri, dar nu notabile. In schimb am dat peste un team building de vreo 80 de italieni, de la Allianz (deci, va e clar unde trebuie sa va angajati, daca vreti sa aveti parte de team buildinguri de cate o saptamana la resorturi de cinci stele!), peste aceiasi rusi necunoscatori decat de limba rusa, galagiosi, tatuati si cu gaturile spanzurate cu cate cinci kile de aur, plini de fite si prost gust.

A doua zi, adica prima zi de plaja, a coincis cu prima parleala pentru mine, deoarece am uitat sa ma dau cu crema pe …. spate. Drept urmare, acum ma cojesc cu succes. Chiti a stat in medie cam cate cinci-sase ore in apa, iar fiecare plecare se solda invariabil cu niste maraieli din partea ei, cum ca nu a stat decat putin, ca mai vrea sa stea, ca ea nici nu apuca sa stea in apa ca trebuie sa plecam (?!!??) samd.

Am reusit performanta de a-i face pe amandoi sa doarma in acelasi timp la pranz, minune care evident ca s-a vaporizat cum am ajuns inapoi in tara. Poze am, peste 1200 la numar, NU le-am descarcat inca, NU stiu cand o s-o fac, dar cum reusesc, pun macar doua trei si aici.

Despre restul vacantei, intr-un episod viitor.