Suntem in mijlocul unei saptamani importante. Saptamana Mondiala a Alaptarii. Si de aceea, avand in vedere ca 11 luni la Rebecca + inca aproape 16 luni la David, ma simt destul de in masura sa vorbesc despre alaptare. Cum? Un pic altfel. Nu sunt genul fanatic, nu sunt din nici o tabara, pentru ca nu imi plac extremele. La noi insa, este o mare durere treaba asta cu alaptatul. Nu mai vorbesc aici de ce se intampla prin maternitati nici prin alte parti. Trebuie schimbate mentalitati. Asta se va face destul de greu si va dura. Speranta mea sta in astea din generatia mea, si imediat dupa mine, care deja au adoptat o cultura, aceea a lucrurilor facute cu cap, cu dragoste, temeinic si durabil. Am speranta, ca noi vom schimba incetul cu incetul mentalitatile.
Eu sunt una din alea care au fost alaptate o luna. Atat a binevoit mama sa imi dea. Motivele insirate cu mare inocenta de catre ea au fost ca a vrut sa slabeasca (desi pusese 10 kilograme toata sarcina!!!!) si teama ca i se vor lasa sanii. Buuuuuun asa! Bravo mami! Cate dintre voi, mamele actuale sunteti in aceeasi categorie cu mine? Mana sus!
Eh, dragele mele, alea care o sa nasteti la un moment dat, sa stiti urmatoarele:
Sanii nu vi se vor lasa! Copilul ala nu trage de ei in toate partile. Nu este instrument de tortura contrar anumitor pareri. Nu face decat sa suga. Si o face extrem de delicat, daca sta in poizitia corecta!
De slabit slabiti doar alaptand, pentru ca de-aia organismul vostru face depozite de grasime in sarcina. Ca sa le transforme in lapte dupa!
Asa, am lamurit asta. Daca nu vreti sa alaptati, macar asigurati-va ca o faceti pentru motivele corecte. NU va ascundeti dupa deget si dupa motive cel putin stupide. In afara de faptul ca il carati noua luni in burta, mai aveti si alte obligatii fata de copil. Ca sa aiba un start bun in viata, asigurati-va ca in afara de a-l adduce pe lume in conditii excelente, il mai si intariti macar o perioada cu ce e mai important, laptele vostru. De-aia corpul vostru il produce, ca sa il dati mai departe. Altfel e ca si cum ati arunca mancare proaspata la gunoi, cand la usa voastra se moare de foame. Sincer, acum!
Va doare? Ei, hai nu zau? Dar ce ati crezut? Ca va curge numai lapte si miere? Aflati dragele mele ca s-ar putea sa doara, ca nu tot timpul prima alaptare este de succes, copilul e pozitionat perfect si totul merge ca pe roate. Aia e teoria. Viata spune ca s-ar putea sa vi se umfle sanii. Sa doara, sa doara ca dracu, sa alaptati si sa plangeti, sau mai rau odata cu lapte sa curga si sange. Been there, done that. Dar stiti ceva, good news! Trece, frate! Trece si nu mai doare! Si totul va fi exact asa cum v-ati imaginat.
Va strica programul de noapte? Ti se da TOT programul peste cap?Nu puteti pleca nicaieri ca e plodul legat de voi? Pai da, scuze acum, ce ati crezut? Gata cu nasterea, pac imediat la party, copilul ramane cu bunica si pisica si voi va faceti de cap ca inainte? Pai atunci de ce ati mai facut un copil? Un copil inseamna un pic de responsabilitate in plus. Inseamna ca o viata depinde de tine de acum inainte pana o da Domnul si pleaca sa isi faca singur un rost. Asa ca adio somn, adio party all night long, ca aveti treaba acasa… Sa hraniti un suflet de trei kile, care nu stie altceva decat mirosul, gustul si vocea voastra. Ca doar nu l-a purtat mama mare in burta.
Si pana la urma, frate ce e atat de greu de fugiti ca de dracu de alaptare? E cea mai tare senzatie. Cea mai tare legatura cu copilul tau. In momentele alea, ca mama, faci minuni. Muti muntii din loc. Esti cel mai important lucru din lume pentru cineva. Pentru chestia aia atarnata de sanul tau.
Ah, faza cu cezariana! Aia e cea mai tare! „Nu mi-a venit lactatia ca am facut cezariana” WTF? How stupid can you be? Adica ma iei drept proasta, iar eu sunt exceptia minunata, care cu cezariana dupa cezariana am avut lapte garla.
Si inca ceva, laptele se produce in organismal vostru pe sistemul cel mai efficient: cerere si oferta. Pui copilul la san, ai lapte. Nu il pui, nu mai ai. Asta ca sa lamurim si aia cu am lapte dar nu indeajuns.
Iar copiii alaptati iau mai greu in greutate decat aia indopati cu lapte praf. Dar normal, ca intr-o societate tembela, in care gras=sanatos, daca plodul nu creste ca Fat frumos doar cu tata, evident ca ii trebuie supliment. Ca asa e la noi. Dar nu-I nimic, lucram sa schimbam si mentalitatea asta…
Pana la urma, dragele mele, totul e sa vrei. Restul sunt scuze. Dar macar, daca nu vrei sa faci asta, daca alegi sa nu iti alaptezi copilul, asigura-te ca motivul tau este real, si mai mult decat atat, asumati-l. S-ar putea peste ani, copilul ala sa faca la fel ca mine, sa te acuze ca nu ti-ai daruit un pic mai mult din tine, atunci cand, chiar daca nu era constient de asta, a avut nevoie de acel plus.
Ah, si grija, doar 5% din cazurile in care nu se alapteaza sunt medicale si justificate. Restul, dupa cum ziceam mai sus, sunt scuze. Asta vreti pentru copiii vostri?
Daca nu, informati-va. Rox este sefa de trib in tara asta pe categoria alaptare, si va poate oferi cele mai pertinente informatii. In lumea de azi, lipsa de informare nu mai e o scuza, e…. prostie.
ignoranta, ignoranta face rau sanatatii, e adevarat dar eu as accentua ignoranta medicilor si a asistentelor in primul rand pt ca acestia sunt cei care daca nu fac atat de rau incat sa incurajeze administrarea formulelor de lapte, atunci cu siguranta fac rau pt ca nu insista cu alaptatul natural. am prietene si cunostinte care desi au alaptat o perioada (destul de scurta dupa parerea mea) au ramas cu impresia de la fiecare intalnire cu medicii lor pediatri ca nu este nici o problema daca completeaza mesele copilului cu lapte praf. ceea ce au si facut. evident ca inevitabilul s a produs cat de repede, copiii au renuntat la san, iarasi prea curand.
concluzia mea: educatia personalului medical este primordiala pt ca o mama noua are nevoie de un sprijin de incredere iar daca medicul pe a carui mana isi lasa pruncul nou-nascut nu e de incredere,atunci cine mai e?
mihaela, da, da si iar da. totusi, dupa cum am spus de la inceput, nu am vrut sa aduc in discutie iar spitalele si medicii, ca acolo e de lupta, si tre lupta de gherila :))) acolo trebuie schimbate multe iar raportul este ca intre david si goliat… din pacate.
eh, totusi, sa recunoastem ca nu numai spitalele sunt bau bau, ci neinformarea. iar pentru asta, chiar nu vad scuza.
ha, si eu tot despre alaptare azi;) gand la gand, cred ca o sa-ti placa!
Intre primul meu nascut si cel de-l treilea sunt 13 ani. Si pot sa-ti spun ca ultima nastere a fost o experienta complet diferita de prima. S-au schimbat multe si radical. Sunt sigura ca se vor mai schimba. Iar in materie de alaptat – ooo este deja o alta lume!! Tonul tau foarte combativ e probabil determinat de informatii sigure, nu? Cazuri concrete cu mame care fug din maternitate pentru petreceri, fac pasiuni pentru forma sanilor lor si nu citesc nimic in timpul sarcinii despre ingrijirea copilului? Eu inca nu am auzit de asa ceva. Pentru ca sunt convinsa de avantajele urmatoare, le scriu si eu ca o mica contributie la saptamana alaptarii la san:
1. sentimente de fericire
2. linistirea tuturor angoaselor legate de dezvoltarea copilului
3. e curat, steril, plin cu ce ii trebuie, exact cat ii trebuie, exact cand ii trebuie
4. ii place si il faci fericit
5. e natural si normal oriunde, oricand
monica, despre ce enumeri tu am mai vorbit, si nu o data, caut linkurile si le pun.
special am folosit tonul asta, pentru ca da, chiar exista cazuri concrete. nu de mame care au fugit din maternitate la party, ca nu sunt aberanta, dar pe aproape. iar daca tu, eu, prietenele si cunostintele noastre citim si ne informam, asta nu inseamna ca e general valabil acest lucru.
stiai ca doar 15% din femeile din romania isi hranesc la san copiii in primele sase luni? pe mine ma sperie cifra asta. pentru ca restul au in lista de motive ce am insirat eu mai sus.
Frumoasa postarea ta iar tonul cred ca este singurul care ar mai da rezultate. Am obosit sa explic si sa prezint informatii cand de fapt motivele sunt foarte bine stiute de fiecare.
Evident ca un procent semnificativ din cele 85% ramase se plang ca nu au avut lapte si cat regreta ca nu au alaptat.
Si tot ele spun cat de usor ar fi fost sa alapteze fata de chinul biberonului la care sunt supuse.
Sincer, eu le apreciez pe cele care au curajul sa spuna verde in fata ca nu vor sa alapteze, fie si din motivele enumerate de tine.
Foarte bun articolul!L-am preluat si eu pe blogul meu.Felicitari!!!
Vai Monica,d ar sunt femei care vor domnule timpul lor, isi iuebsc copilul dar arface bine sa doarma dumnezeului cate 16 ore pe zi si asta la el in pat,s a suga 15 minute si sa schimbe cele 6 scutece regulamentare si pa, pe-aici ti-e drumul.
Bogdana, total de acord cu tine. Statisticile de care vorbeai se refereau la alaptarea la 3 luni, nu la sase deci si mai tragic. Poate lucrurie s-au imbunatatit de cand am citti eu, m-as bucura enorm. Cred ca parenting-ul e putin gresit inteles la noi, copiii sunt vazuti ca o piatra de incercare in loc sa fie priviti ca fiind ceva abolut firesc. Si nu se intelege ca oamenii sunt adaptabili, in sensul ca un parinte isi schimba programul dupa copil, nu invers. De aici atatea drame :)
Esti taaare suparata. :) Dar iti garantez ca n-o sa tina niciodata un asemenea ton la „mamele” de care spuneai. Si special am pus ghilimelele … Eu cred ca totusi marea masa a celor care nu reusesc sa alapteze peste granita aia de 3 luni, 6 luni sau cat o fi nu sunt din cele descrise de tine, clubiste iresponsabile … Sunt convinsa ca sunt din cele pe care nimeni nu le-a ajutat in spital si nici acasa, au avut complicatii si pe nimeni drept suport langa ele, corul celor care au fost anti-alaptare numeros prin preajma, iar moralul si increderea lor in sine slabute rau … Si cu aceste femei degeaba adopti un ton de mustrare, fiindca vina nu este a lor.
Eu cred ca ajutorul cel mai pretios sunt povestile de succes (si fericire in egala masura), sprijinul, in masura in care se poate oferi, concret si … educatia facuta societatii in general.
Te pupacesc si tin pumnii sa va intarcati usor, chiar daca cu regret si nostalgie!
ps Aseara ma gandeam la filmuletul ala cu David mergand (ca tot am zis ca pun si eu unul cu Catrina de nu mai tin minte cand! :( … da’ am avut probleme cu editorul de video si le am pe toate gigantice … acum deja mi se pare tardiv). Si mi se parea ca a trecut timpul asta imposibil de repede, nu-i adevarat, acum astia doi mici ai nostri alearga, sunt copilasi in toata regula, parca mai ieri noi eram burtoase … na, ca acum tu esti iara insarcinata … este pur si simplu greu de crezut ca a trecut un an si!!
sa stiti ca tot mama te numesti si daca ai decis sa nu alaptezi. am explicat cu catva timp in urma motivele mele (daca le pot zice asa, iar eu cred ca le pot zice) pentru care nu am alaptat. a fost un prag psihologic pe care nu l-am putut trece. asta nu inseamna nici ca sunt nebuna, nici rau intentionata fata de propriul copil.
pe de alta parte o admir pe bogdana si pe alte femei care au decis sa alapteze. la maternitatea la care am nascut eu (polizu) iti punea copilul la san. voiai-nu voiai. poate si aici e o greseala. nimeni nu-ti explica nimic. doar ca „polizu sprijina alaptatul”. de ce ar fi bine, de ce ar fi rau, asta nu a stat nimeni sa explice.
v-am mai zis, cu toate astea, nu ma simt nici mai mult, nici mai putin mama decat voi.
va pup!
Felicitari pentru subiect, dar, mai ales pentru structura acestui blog. Am citit cu mare placere aceasta postare si am simtit nevoia sa spun ca si daca ar fi ca sanii sa se lase, copilul merita. Viitoarea sanatate (imunitate) care ii curge in trupusorul firav, odata cu laptele mamei valoreaza mai mult decat orice dauna de imagine.
Acum vreo doua zile am citit un articol despre „laptele etichetat”. Merita vorbit mai mult despre asta:
http://desprecancer.wordpress.com/2010/08/04/cu-capul-la-cutie/
Poate ca daca ar citit putin mai mult despre alaptare, mamele ar putea sa le faca atat de mult bine propriilor copii, platind un pret atat de mic!
eu cred ca trebuie sa te relaxezi un pic, zau….pari foarte tensionata in ultima vreme
Maria, zau ca nu sunt tensionata deloc. Nu stiu de ce ai senzatia. Poate pentru ca imi dau cu parerea mai des si spun ceea ce cred? Asta arata ca imi pasa. Dar tensiune? Departe de mine, zau! :)
Salut! Sa stii ca experienta mea cu alaptatul nu a fost dintre cele mai fericite. In sensul ca laptele mi-a venit dupa mai mult de o saptamana, cu tot tinutul copilului la san, iar apoi debitul a fost mai mult decat modest. Am baut si ceai si alte lichide, dar am fost nevoita, inca de la inceput, sa-i dau lapte praf. Cu toate astea, am pus-o la san pana pe la 6 luni, la fiecare masa, desi, repet, lapte nu prea era. Insa senzatia era minunanta (dupa ce am depasit faza absolut oribila cu ranile), iar pitica se calma instantaneu.
Acum matza e deja maricica si e minunata si foarte bine dezvoltata.
In plus, eu sunt de parere ca indiferent care ar fi motivele pentru care o mama nu alapteaza, nu inseamna ca este mai putin buna decat una care o face.
asa pari, poate nu esti. n-are legatura cu spusul parerii. toti ne spunem parerea, tu pui multe semne de exclamare
Of, chestia cu alaptarea, grea problema pentru unele generatii.
Eu iubesc sa alaptez, o fac cu placere si oriunde, in parc, in vizita la prieteni, si nu-mi pasa de rautatile unora.
cata dreptate ai draga Bogdana…….
nimeni nu e mai important ca tine atunci cand simti gurita aia mica hranindu-se…..
si eu alaptez la cerere- adica oriunde- pt ca e un lucru cat se poate de natural si de normal.
Mi-e groaza cand ma gandesc ca va veni si vremea cand nu voi mai alapta…….
sorry ca am uitat sa precizez cine sunt- gabi negoita, mama lui Dimitrie (Dimi)
Eu mi-am alaptat copilul 7 luni, atat am rezistat cu pompe manuale si electrice. Era imposibil sa-l pun direct la san (nu mai intru in detalii), crede-ti-ma ca am incercat din rasputeri. Sigur ca laptele matern este cel mai bun, dar, argumentati-mi, va rog, sau demonstrati-mi ca un copil hranit cu lapte matern e mai sanatos decat unul hranit cu formula de lapte praf, ca nu sunt convinsa. Cat despre sani, ai mei s-au lasat…dar pun asta pe seama mulsului. In sfarsit, a fost alegerea mea pe care nu o regret, wonderbra sa traiasca! :)
Prietena mea si-a alaptat copilul 2 ani iar micutul e racit non-stop, in timp ce copilul alteia, care nu a beneficiat de laptele matern absolut deloc, e foarte rezistent. Asta ma nedumereste…
Bogdana, eu am fost alaptata 3 luni, pt ca mama a trebuit sa construiasca socialismul, la indicatiile pretioase si impotriva vointei ei. Am fost un copil sanatos (crescut la tara 6 ani), sunt un adult normal (cu deficit de self-confidence/estime), cu o usoara inclinatie catre dulciuri :D. Eu am deja 16 luni de alaptat cu Tudor si eu, una, nu cred ca un copil alaptat are sanse mai bune la sanatate/inteligenta etc. Cred ca efectele astea pe termen lung si extreeem de lung sunt bau-bau-uri emise de medici/persoane fanatici/e cu alaptatul ca sa convinga mamele sa-si alapteze copiii (sa fim seriosi, la cine nu tine aia cu mai frumos, mai destept, mai sanatos?) At the end of the day, sanatatea/inteligenta sunt la marea loterie, sunt circumstantiale, genetice etc.
Pana aici, cred ca te-ai incruntat cam tare.
But then again, eu cred ca acel copil alaptat e FERICIT (nu pot mari fontul, ca l-as pune pe al mai mare!) Cred ca asta e beneficiul al mare al alaptarii: face copiii fericiti. In vietisoara lor, mica, simpla (aparent), in care totul e eroare si incercare, cu multe semne de intrebare, alaptatul ii face fericiti! Fericirea e o notiune abstracta, mult prea abstracta pentru 2-3-6 luni, dar eu sunt sigura ca ei sunt fericiti in momentele alea! Prezenta mamei, mirosul, totul legat de mama e fericirea lor! Si ce inima sa ai sa nu-ti faci copilul fericit, zau?!
Eu n-am observat la Tudor nici ca ar fi sanatos tun (a tot racit asta-iarna, si acum ii sfaraie o nara), nici ca i-ar sclipi IQul in ochi, dar l-am vazut fericit, razand, pur si simplu, il simt agatat de mine si suntem complici amandoi. Da, nu numai copilul e fericit ca mama alapteaza, dar si mama. Poate daca si mamele care nu sunt suficient motivate sa incerce si iar sa incerce ar avea pentru un moment sentimentul ala de plenitudine ca isi vede ghemotocul fericit, n-ar renunta. Din pacate, multe renunta in faza de disperare, inainte de a cunoaste fericirea.
Iar eu sunt din alea care nu-si imagina daca si cum va alapta. Ma uitam la mine si nu ma concepeam alaptand. Si, da, se lasa sanii!! Si ce se mai lasa (ai mei :D). Da’ dupa al doilea/al treilea (daca ma tine), sunt solutii :P.
De acord cu shmeny.
Eu mi-am dorit sa alaptez, stiam beneficiile si am fost convinsa ca o sa fac asta, am crezut ca e f simplu. N-a fost. Mi-a fost greu si nu am reusit sa trec peste asta. M-am simtit vinovata o vreme si poate pe alocuri ma simt si acum dar inclin sa cred ca nu o sa-mi fac procese de constiinta toata viata. E important si stiu asta, dar nu e totul pana la urma, sunt multe alte lucruri care conteaza.
Sarcina usoara!
ok, haideti sa lamurim cateva aspecte:
1. nu am zis ca o mama care si-a alaptat copilul e mai mama decat una care nu si-a alaptat copilul.
2. nu am zis ca un copil alaptat e mai sanatos decat unul nealaptat.
3. nu am zis ca pe termen lung, copiii alaptati sunt mai frumosi, mai sanatosi si mai cu mot decat aia nealaptati.
si acum ca am lamurit ce nu am zis, haideti sa vedem ce am zis:
1. ca sunt multe care nu se informeaza. ca prefera sa asculte de x si de y, care „stiu” mai bine. sursele atotstiutoare sunt extrem de des intalnite. mai ales la noi in tara.
2. ca in spitale trebuie schimbate mentalitati. gasiti asta in primul paragraf.
3. ca nici informarea nu rezolva totul, si ca de multe ori, mama fara sprijin renunta foarte repede.
4. ca e pacat ca ceva care este gratis este aruncat la gunoi, si preferam sa dam sute de lei pe un substitut.
si ca asta fac 85% din femeile din tara asta!!! si aici pun semne de exclamare ca ma infioara cifra asta!
asta am spus. nu altceva. nu judec pe nimeni. daca cineva se simte atacat, nu este problema mea. nu am aratat cu degetul pe nimeni. pentru ca nu vad nimic constructiv in asta.
Nushcu, ai scris minunat!
Bogdana, OK, tu nu ai scris asa, ai scris altceva. Dar, cand vine vorba de alaptat, nu se poate sa nu ne ducem cu gandul un pic si la ce nu ai scris :-). Iar eu imi mentin parerea: daca ar putea cineva sa le informeze pe mamele neinformate cat de fericit de un copil alaptat si ce sentimente te trec cand il alaptezi (da’ informare asa, sa le induca un pic starea respectiva :-)), cred ca procentul ala de 85% ar scadea, totusi.
Nu stiam ca asta e procentul; eu stiu putine mame (yet I’m a mom), din alea putine, unele alapteaza, altele nu stiu ce fac, iar multele sunteti voi, pe care va citesc si faceti „ce trebuie” :-)
eu exact despre asta am ales sa scriu – despre inefabilul, armonia si neinlocuibilul din alaptare. caci in privinta nutritiei, totul e discutabil.
si, da, asa e, pana sa ajunga la fericire, majoritatea celor care esueaza in alaptare, esueaza in disperare. iar acolo nu mai e vorba neaparat despre ignoranta, ci despre sprijin (al celor din jur) si despre putere. iar intr-o tara in care mentalitatea colectiva e „se poate foarte bine si fara”, normal ca e mult mai usor sa cedezi, sa renunti, stii ca nu esti singura, dimpotriva, si ca uite, ceilalti copilasi arata la fel, intr-un grup n-ai putea sa indici care e alaptat si care nu.
mie nu mi s-au lasat sanii. deloc. am sani de o mie de ori mai frumosi decat inainte sa alaptez primul copil. si uite c-am alaptat 3, consecutiv, aproape fara pauza, acusi se fac cinci ani de alaptat.
nu cred ca sunt nici mai grasa si nici mai slaba decat daca nu as fi alaptat.
nu pot sa stiu daca fetele mele ar fi fost mai grasute, mai sanatoase ori mai putin sanatoase, mai inteligente ori mai putin inteligente decat daca nu as fi alaptat.
dar stiu sigur ca au fost mai fericite, iar eu mai fericita la randul meu pe langa ele. asta a fost motivatia suprema. sprijinul l-am avut din plin, caci greu a fost cat cuprinde.
si mai am o chestie, am spus si la Sabina: am cinci ani de zile in care am facut tot ce am putut ca sa-mi reduc sansele de cancer la san (cunosc, of, doamne, din pacate o groaza de femei in jurul meu care au ajuns la boala secolului, toate au renuntat prea devreme ori nu au alaptat deloc!). am facut tot ce am putut mai bine. si pentru asta nu sunt neaparat mandra de mine, dar sunt … fericita si impacata cu drumul pe care am mers. ceea ce le doresc tuturor mamelor, fara exceptie!!!!
nuschu, imi pare rau daca duce cu gandul si la altceva.
cel putin primul punct se contrazice clar si cu propriul copil, care a racit, a facut otita, dupa care a luat pneumococ de la sora-sa si ne-am chinuit cu medicamente si spitalizare aproape trei luni de zile. asta in timp ce era alaptat.
si tocmai, vreau sa insist pe faptul ca mamele, viitoarele mame nu se informeaza de cel mai multe ori, preferand sa asculte de mama, x, asistenta z vecina de palier samd. nu e de vina numai spitalul, da? la fel de vinovate sunt si ele. nu poti sa invinovatesti doar medicii pentru 85% din mame.
hai sa iti spun ceva, eu am citit la chiti dintr-o carte de bebelusi, a lui johnson. cu poze, tare draguta. numai ca acolo nu scria nici ca daca nu pui copilul bine la san faci bube. nu mi-a facut nimeni nici o informare. nici macar eu nu pot sa spun ca m-am informat indeajuns.
nu am avut langa mine decat ambitia de a-mi alapta copilul. care a fost tare utila atunci cand imi curgea sange odata cu laptele. si atunci cand doctorita mea a spus: daca nu mai poti, iti dau pastile si gata, termini cu chinul. si atunci cand mama suiera printre dinti ca laptele meu nu e bun ca de-aia vomita cu jet chiti. si ca ma incapatanez sa ii fac rau, nevrand saii dau si lapte praf.
repet, sunt prea multe cutume si prea multa lipsa de informare. si prea putin ambitie din partea mamelor. si multa comoditate.
alina, in ultimul timp am realizat ca nu prea mai atingi coarde sensibile daca vorbesti despre emotii, armonie si legaturi indestructibile. poate ca am ajuns sa vad the dark side, dar cred ca mai trebuie sa existe si din astia ca mine, care aleg sa traga semne de alarma pe tonul asta. la unele functioneaza.
si da, abia cand am citit ce ai scris tu mi-am amintit si imi pare rau ca nu am scris si despre cancerul la san. pentru ca intr-adevar, scade dramatic riscul de a face cancer daca alaptezi.
iar cu lasatul sanilor, aici cred ca tine exclusiv de tesuturile proprii si de…. marimea lor. chiar nu inteleg cum alaptatul ii poate lasa.
Cu regret pot spune ca este cel mai urat post pe care l-ai scris vreodata. Urat. Urat prin duritatea lui.
Da, ai dreptate intr-o foarte mare masura, dar asta o spun eu care nu ma simt „atinsa” de post, eu si, cred, majoritatea persoanelor care iti citesc blogul. Catre cine exact e adresat postul? Nu cred ca l-ai scris acolo unde trebuie pentru ca nu-mi pare a fi doar un punct de vedere…
Si chiar daca as fi vizata si-as ajunge cumva, in ignoranta mea, sa citesc postul tau, crezi ca mi-as pune cateva semne de intrebare si-as analiza ce-ai spus sau ti-as trage o injuratura si n-as mai intra niciodata pe blogul tau?
Totusi, cred ca sensibilizarea ar merge mai bine.
Licurici, tonul este unul asumat. Nu m-am asteptat sa fie aplaudat in unanimitate. S-ar putea sa ai dreptate legat de locul unde l-am scris. Nu as fi avut unde in alta parte. Intr-un loc „public” cum sunt revistele, chiar si online, tonul adoptat este mereu unul care socheaza prin neutralitatea lui. Cu alte cuvinte „e frumos daca alaptezi dar nu e nici un capat de tara daca nu o faci deloc”
asta este locul meu, imi apartine, la fel cum imi apartine orice cuvant de aici si consecintele de rigoare.
daca respectiva persoana ar sta sa analizeze ce am spus sau mi-ar trage o injuratura, asta las complet la latitudinea respectivei/ului. pana la urma nu toate sufletele pot fi salvate. iar daca chiar si o persoana si-a pus niste semne de intrebare si i-am daramat niste mituri stupide, inseamna ca mi-am atins tinta.
orice ar fi, postul asta asa urat, nu a fost trecut cu vederea.
Bogdana, probabil ca nu se informeaza pentru ca na, „toata lumea creste copii”. Mie informarea „documentara”, din carti, nu mi-a ajutat deloc. N-am priceput nici pana azi ce inseamna sa pui copilul corect la san, de exemplu. Tot ce stiu – invatat de la Sabina, alte fete si propria experienta – e ca nu trebuie sa atarne. Si sunt convinsa ca, oricat de corect l-ai pune, daca ai o piele sensibila, tot faci rani.
Nu stiu, poate e si „trendul” asta de-l traim in fiecare zi, acela de a face cat mai putine eforturi, de a ne creste cat mai mult confortul, de a alege mereu ce e mai putin dureros, de a ne lega cat mai putin la cap. Desi, dupa mine, e INFINIT mai incomod sa te trezesti la 3 noaptea sa faci 3 masuri de lapte, decat sa motai cu copilul la san. Cand, la doua luni ale lui Tudor, am crezut ca am terminat cu alaptatul, imi venea sa plang gandindu-ma ce ma asteapta.
Buna, am citit acum cate ceva din ce ai scris si articolul asta mi se pare fenomenal. De ce? Sa-ti spun; am nascut primul copil acum 4 ani si am inceput sa alaptez (fara sustinere din partea personalului medical) fara pic de experienta. Asa ca au fost de toate, greseli de pozitie, de prindere a mamelonului, sange, ragade, plans si …, asa ca la un momendat pentru ca laptele a scazut am introdus LP. Stiu acum ca a scazut lactatia din cauza stresului si a nesustinerii celorlalti care veneau cu sticla. Ce a fost mai rau a fost ca nu am putut sa-i dau LP ca si complectare la laptele meu pentru ca il varsa pe tot, asa ca am fost nevoita sa introduc alternativ o masa de LP si una de san, iar de aici declinul si finalul undeva pe la 10-11 saptamani. Acum insa sunt la al doilea copil, de doar 5 saptamani, si cu forte noi, un pic mai multa experianta si tot la fel de putina sustinere exterioara, papam doar Lapte de la sanul mamei. De data asta un au mai fost nici lacrimi, nici rani cu sange, ci doar durere si presiune in sani si mult asteptata placere a alptatului.Bebele creste super si e foarte linistit si fericit langa sanul mamei, desi ne chinuie si pe noi colicile si „constipari” de una-doua ziele insa toate trec usor , zic eu din cauza legaturii si sigurantei data de alaptare. Sincer nu sunt deacord cu alaptatul excesiv, adica multi ani, dar nu mi-am fixat un monent al intarcarii. Mi-a facut placere sa-ti cunosc experienta si parerile.