Chiti a recidivat din nou azi dimineata. Ieri ne incumetasem sa iesim afara, la o plimbare pe Cumpatu, mai ales ca soare era din plin si caldura asijderea. Ba chiar seara am plusat, facandu-i saracului copil si un dus, nefiind spalata de joia trecuta. Dimineata am inceput-o cu 39,2. Ceea ce ne-a dus la solutia nedorita, adica antibiotic. Altfel, ca de obicei, figuri si fite de diva, energie cat cuprinde si o agitatie maxima pe ea.
Eu ma minunez in continuare de cate figuri si fite face si organismul meu, durerile de spate nu numai ca persista dar se si intetesc si se permanentizeaza. Mai nou, m-am trezit ieri cu niste butuci in loc de picioare, amintindu-mi fara nici o placere de picioarele pe care le aveam zilnic in ultimele luni cu David. Am pastrat niste fotografii, pe care cred ca daca le-as posta, as lasa blogul fara cititori. Noptile au inceput sa devina din ce in ce mai albe. Adorm mult dupa ce adorm cei doi cu care impart patul, de trezit ma trezesc din te miri ce si nu mai adorm la loc decat dupa sfortari. Scot niste sunete incredibile pe gura, cel putin zece pe minut, fara intrerupere si fara pauza, timp de cateva ore bune cand sunt in pozitia orizontala si mai nou de cand am dat cu nasul de aerul asta curat de munte, nu numai ca ma infund la greu, dar cum suflu nasul, il suflu si cu firisoare de sange. De la durerile de spate am un mers leganat de rata, incet spre foarte incet, toate miscarile facandu-le cu o lentoare de broasca testoasa. Oricum, urcatul unui etaj si raman instantaneu fara suflu. Daca decid sa ma aplec, o fac avand multe semne de intrebare asupra posibilitatii de a mai reveni la pozitia dreapta. Sosetele sunt o provocare fara seaman, si am decis sa apelez la seriviciile unui profesionist pentru pedichiura de acum inainte. Si toate astea se intampla la debutul saptamanii 27. Vorba aia, curaj gaina…..
David s-a prins ca poate sa urce scarile de unul singur, de ne-a inghetat sangele in noi cand l-am vazut. Face curse cu sora-sa prin casa, curse cu niste scaunele de copii, care scot niste sunete criminale la frecarea pe gresie. A invatat sa rada la comanda si isi stramba gurita in grimase super caraghioase. Spune „aide” la haide, bauuuul la balonul, si face misto de tatal lui, atunci cand acesta incearca sa il faca sa spuna „tata” el zice „mama”. Este dulce, dulce, dulce rau si stie exact ce trebuie sa faca, sa ajunga la inima noastra si sa obtina exact ce vrea.
imi pare rau ca ai parte de atatea neplaceri cu sarcina… dar mai e putin si o sa tineti in brate o minune mica si dulce ce va completa perfect tabloul idilic al familiei voastre. :)
… aveam impesia ca prima data e mai greu, insa se pare ca sunt departe de adevar…
Multa sanatate si putere sa rezisti tuturor acestor mici sicane la care te supune organismul tau.
ce pot sa iti spun? ca de fiecare data e din ce in ce mai greu? ca asta vorbeam si cu alina downunder pe mail, ca organismele noastre au fost supuse la niste eforturi destul de mari si ca acum se vad efectele…
dar cu toate astea, ei sunt cea mai mare realizare, si nu exista termen de comparatie pentru asta. unii or fi urcat pe everest, altii or fi descoperit vreun leac revolutionar, eu dau viata. de trei ori, si merita fiecare neplacere, pentru ca rasplata este inmiita… la propriu…
poate suna aiurea, nu stiu. maternitatea pentru mine a fost revelatie.
aiurea? nicidecum! :) si noi ne dorim tare mult sa mai experimentam macar o data. :)