Ne-am intors. Mai repede decat programasem. In parte din cauza faptului ca David a avut o zi cu stare semifebrila o serie de patru nopti semialbe care se continua cu succes si la Bucuresti. Stiu ca trambitasem cu mare mandrie acum doua saptamani iesirea primului canin, insa se pare ca am avut vedenii, sau ca ochii mei au vazut ceva ce ar fi vrut mintea sa vada de fapt, pentru ca acolo, in locul acelui canin este o gingie umflata cu o chestie alba sub ea. Al doilea motiv a fost faptul ca dupa o zi de joi destul de normala altfel, durerile mele de bazin si de noada s-au intetit, pana la limita suportabilului, dupa care au inceput sa se mute spre fata, spre abdomen. Moment in care, recunosc ca m-am panicat un pic in sinea mea, la gandul ca dam fuga de la Sinaia la Bucuresti cu burta la gura si cu doi copii dupa noi. Idee nu prea draguta. Drept urmare, am decis ca e mai cuminte sa ne intoarcem, si sa lasam expeditiile montane sau de orice alta natura pana dupa aparitia si a celui de al treilea mostenitor.

Am nimerit intr-un apartament in plina vanzoleala, pentru ca exilarea noastra la munte a fost cu un motiv foarte serios, crearea unui nou dormitor. De luna viitoare Chiti va beneficia de cea mai frumoasa, cea mai calduroasa si cea mai luminoasa camera, motiv pentru care toti o invidiem. Acum suntem in pline bocaneli, nu auzim nimic prin casa, ca reparam si acoperisul, ca sa nu mai patim ca anul trecut cand am avut tone de gheata adunate. Si placam cu polistiren, ca sa nu mai primim facturi de 1200 de lei de la gaze pe fiecare luna de iarna.

David e un pic mirat de schelele care au inconjurat casa, l-a vazut o data pe bunicul lui cococat pe schele si de atunci se tot uita spre ele in speranta ca il mai vede inca o data. Altfel, noua configuratie a casei l-a lasat indiferent. Pe noi mai putin, pentru ca ne-a lasat fara lumina naturala si acum suntem nevoiti chiar si in zilele astea cu soare puternic sa aprindem lumina in sufragerie.

Abia astept sa terminam si camera micii domnisoare, sa refacem un pic si viitoarea camera a lui David, si sa mai reamenajam un pic si restul casei, chit ca asta nu presupune decat mutarea mobilei din stanga in dreapta sau invers. La mine perioada asta este perfect normala, cica ne este inscrisa in gene si e motivata hormonal. Se numeste amenajarea cuibului, si se intampla de obicei in ultimele luni de sarcina. Deja e a treia oara cand trec prin ea.