Alba ca Zapada din povestea noastra are muuuulti pitici. Piticii au aparut mai ales de cand Alba ca Zapada merge la gradinita. Un pitic ii spune mereu ca nu ii stau coditele cum trebuie. Drept urmare, Alba ca Zapada incearca sa convinga pe cineva sa ii faca coditele. Dupa care sa i le refaca, iar si iar, pentru ca piticul tot nu e multumit. Un alt pitic a invatat-o pe Alba ca Zapada ca dresurile trebuie sa stea la distanta de picioarele ei (eventual sa leviteze in jurul lor), drept urmare, Alba ca Zapada noastra, fetita ascultatoare mai mereu e prinsa in offsaid, incercand sa isi aranjeze dresurile pe sub rochita.
Alti pitici au obisnuit-o sa plescaie in timp ce mananca si sa isi sprijine barbia cu palma, in timp ce cotul se odihneste pe masa. Un alt pitic a invatat-o de ieri sa se adreseze cu „mai” in timp ce altul a invatat-o ca trebuie sa se contrazica oricand si oriunde, ca evident, ea e Alba ca Zapada si numai ea are dreptate mereu. Amai fost un pitic acum ceva vreme, care i-a spus de vreo trei ori „Fac pisu! Fac pisu!”, iar ea s-a executat cuminte si a comis-o in pat (singura abatere de cand nu mai poarta pampers noaptea, dar a trebuit sa aratam puterea de convingere a piticilor). Mai e piticul fixist, care nu e multumit pana ce sosetele nu stau complet fixate pe talpa Albei ca Zapada, piticul care da drumul la barajul de lacrimi cand ne e lumea mai draga si asa mai departe. Sau piticul care sare in sus de doi metri daca noi spunem sa dea volumul mai mic cu o gradatie. Eh, piticii astia sunt multi, cata frunza cata iarba.
Intrebarea noastra este: putem sa ne transformam si noi in pitici in lupta dreapta sa ne luptam si sa-i exterminam?
Ca ceva trebuie facut, pentru ca micul spiridus rosu care sta langa Alba ca Zapada inregistreaza absolut tot, da si el semne, mai timide ce-i drept de personalitate puternica si zau daca mai facem fata la o dublare a efectivului de pitici.
cu pitici sau fara, Alba ca Zapada a voastra este minunata!!! :) … iar spiridusul rusinos este tare dulce.
… mai lipsea din peisaj o burtica acoperita de o caciula dintr-aia specifica piticilor, si reuseati sa surprindeti in imagine toate personajele din poveste. :) .. nu ca voi nu ati fi minunati… dar sunteti autori, nu personaje. :P
alba ca zapada este intocmai ca in poveste, frumoasa cum nu s-a mai vazut, iar spiridusul e de-a dreptul seducator :) povestea cu piticii e un caz greu de rezolvat, dar nu imposibil.
ideea e ca trebuie perseverenta din partea voastre. intr-o prima faza, cum dispare un pitic, apare altul mai pus pe fapte. explicatii ca printesele, fetitele mari, copiii seriosi (ce varianta credeti ca ii convine mai mult) nu fac astfel de fitze decat cand sunt obositi, bolnavi sau au alta problema. cu ioana mea a mers – cum izbucnea in istericale o intrebam calma: te doare ceva, esti obosita, vrei sa dormi, povesteste/mi ce ai patit, ce ti s/a intamplat, ce problema ai? si se oprea din urlete si povestea… intr-un minut uita si incepeam sa batem campii pe diverse teme. apoi ii mai aratam copii care se tavaleau si tipau pe-afara sau prim magazine si ii spuneam: uite cat de speriata e mama lui, nu stie ce sa ii faca, trebuie sa explici calm cand vrei ceva sau ai patit ceva, ca parintii sa inteleaga ce spui. ma bucur atat de mult ca tu ai crescut si acum ne putem intelege, bla, bla… :)
e o varianta de lucru care la noi a functionat inca de la inceput. acum chiar daca are toane, ioana e rezonabila in manifestari :)
succes!
Alba ca Zapada asta nu are pitici, are personalitate :)
O scoateti voi la capat cu piticii in cele din urma, pe unii ii mai pacaliti, pe unul il eliminati, la altii renunta chiar dra. cu timpul, altii se educa. Cert e ca are personalitate puternica, ceea ce in viata s-ar putea sa ii foloseasca, iar dl. spiridus care in foto e extrem de expresiv…vin piticii!! :P
Sa fiti sanatosi cu totii si se rezolva toate. :)
Bogdana, e o reactie normala, a adolescentei de 4 ani+ (prima e aia de la terrible twos), e o reasezare a ei in grupul din care face parte si in lumea din jur. Plus excerbarea anumitor revolte/alinturi de faptul ca … devine tot mai putin tainul ei (asa vede ea) la afectiune si atentie.
Tone de rabdare, calm, cat de multa atentie pentru tot ce face pozitiv, discutii multe multe, implicat/responsabilizat (cu laudele aferente) si totul va fi bine.
Nu exista „copil cu personalitate”, toti copiii au personalitate, fiecare una individuala, iar anumite manifesari ale lor care ni se par deranjate sunt, de fapt, expresia a ceea ce traieste copilul la momentul respectiv.
Dragostea si rabdarea le rezolva pe toate, crede-ma, mai ales la asemenea varste minunate. Tocmai ca sa ne asiguram ca vor fi minunate si varstele viitoare, caci vin unele mult mai complicate … :).
Pupacim. Alba ca Zapada este si ramane o adorabila, iar micul print nu se lasa mai prejos!
mie mi se par niste pitici perfect normali pentru 3-4 ani! ce m-a ingrijorat e postarea Alinei, care categoriseste aceasta varsta tot ca o adolescenta…. mai sunt multe pana la 15 ani ???
si despre strampi, poate o mananca, deranjeaza, stau strambi, stii si tu ce aiurea e, da-i o perioada blugi sau pune-i jambiere, asa are mai mult control si ea cand o incomodeaza ceva.
a propos de accidente in pat : cand eram mica ma visam la wc :) ghici ce urma..
zoozie, pai crede-ma ca este aproape la fel ca o adolescenta in manifestari. are crize in care nu numai ca devine rautacioasa, dar este si lipsita de respect. si asta poate nu as pune-o la inima chiar atat, daca nu s-ar manifesta fata de bunici si fata de alte persoane. chiar aseara s-a desfasurat un moment din asta si drept urmare s-a ruinat complet ziua mamei.
de incercat am incercat toate variantele de discutat, la calm, cu povestiri, cu similitudini, exemple… teoria o stim foarte bine. problema e ce faci cand ea nu se pupa cu realitatea?
zoozie, despre strampi, crede-ma ca e inca un pitic. la fel cum e cu sosetele care trebuie sa stea perfecte (si le aranjeaza si cate un sfert de ora, timp in care scoate toate sunetele posibile de frustrare ca nu e multumita de cum ii ies si fereasca sfantu sa intervii in acele momente ca ti-ai dat foc la valiza). sau cu alte haine care nu stau cum ar trebui sa stea conform propriilor masuri, sau coditele pe care trebuie sa le refacem de zece ori samd. ideea este ca si asta este rezultatul unei prea mari libertati acordate de la bun inceput, pe care nu vreau sa o categorisesc drept lipsa unei discipline mai stricte din partea noastra desi, in final cam asta este.
o scoatem noi la capat, asta e clar, doar ca as vrea sa vad o schimbare, cat de mica pana vine si nr 3, ca altfel scapam si mai tare fraiele din mana…
inteleg ca e greu,, poate ar trebui sa o bag pe mama pe fir ca ea s-a descurcat cu 6. Mi-amintesc cum era cu fratii mei mici si nu te pot incuraja ca o sa treaca, ca degeaba trece, vin altele…
Bogdana, macar la faza cu coditele: las-o sa si le faca singura, cu riscul ca face o varza, vezi apoi daca-i place si daca merge sa le accepte pe cele facute de tine de prima data :-). Noua bunica-mea ne-a tuns parul toata copilaria, ca eram doua, ne trageam de cozi si ea n-avea timp sa faca 4 cozi de n ori pe zi :-).
Zoozie – teoria zice ca astea-s cele doua preadolescente – 2 ani si 4 ani. Pana acum pot spune ca la noi s-a potrivit. :)
Bogdana – of, nu stiu ce sa-ti zic, ca voi o cunoasteti cel mai bine, insa ce m-a izbit, cand ai povestit de sosete … parca am vazut-o pe Maria mea acum 9-10 luni!! Exact asa era si ea, frustrata, nervoasa, se inchisese in ea, incepuse sa minta (rau), sa fie obraznica, sa se prosteasca … Initial am avut o reactie similara, de nervi, cum adica, din copilul meu ingeras si cuminte sa iasa un asemenea monstru?? Si in conditiile in care eu eram cu inca doua mici rau printre picioare … Totul pana cand am inceput sa iau in serios atitudinea asta a ei, ca spunand clar ca e ceva in neregula, sa-mi doresc sa aflu motivul din spatele iesirilor, pentru ca sigur nu sosetele ori coditele o enervau pe ea … Si mi-am dat seama ca era … gradinita, cea noua (pre-school), unde nu avea educatoare la fel de dedicate ca la anul anterior, nu era stimulata suficient, erau prea multi copii (din lipsa de cadre sarisera peste maximul admis legal, de 20, ajunsesera la 28!!!), nu-i placea, nu se acomodase si … suferea.
Inevitabil eu nu eram disponibila 100% pentru ea, ca sa puteam discuta, sa despicam firul in patru, ea nu era capabila sa exprime motivul frustrarilor (la varsta asta nici ei nu stiu sa puna exact degetul pe rana, nu au bagajul verbal corespunzator la nivel abstract!), in fine, a fost un cosmar cateva luni.
Insa singurul remediu care a functionat a fost combinatia de rabdare si calm, si mentinerea liniilor de comunicare deschise larg.
E un salt in dezoltarea lor emotionala, la 4 ani, la care daca mai adaugi sarcina ta, faptul ca e si David care i te rapeste, anumite tensiuni, stressul din jur care se oglindeste asupra copiilor de numa-numa … iata explicatia la crize si toane!
Partea buna este ca trec, te asigur, si desi categoric nu trebuie sa renuntati la reguli si limite, atentie la felul in care comunicati cu ea despre ele.
Pupacim, tinem pumnii sa fie bine!