Chiar in momentul in care ma apuc de postul asta, acum patru saptamani imi luam perfuzia in mana si ma indreptam cu niste emotii uriase spre cea de a treia cezariana si spre intalnirea cu cel de-al treilea copil. Atat de uriase incat de la internare si pana la operatie mi s-a deschis colul. Da, am avut emotii, cu carul, chiar daca eram familiarizata cu absolut totul, de la procedura, la personajele care ma inconjurau.
De atunci, evident ca timpul a zburat, nu stiu cand a trecut aproape o luna, iar eu personal ma simt ca si cum nu as fi nascut deloc. Din imensitatea de burta nu au mai ramas decat niste colacei de grasime in jurul buricului (destul de proeminenti totusi pentru gusturile mele) si singurul lucru care chiar imi aminteste ca, da totusi abia am nascut (in afara de neplacerile post sarcina) este amorteala si senzatia ciudata de furnicaturi din zona cicatricii.
Raducu este poate cel mai linistit dintre toti, normal si evident, mai ales ca este si cel mai obisnuit dintre toti sa stea in brate. Conceptul de alaptare la cerere a fost dus la un alt nivel, ca domnul nici nu trebuie sa inceapa sa ceara, ca deja si are sursa in gura. Si oricum, cere in permanenta pentru ca ciuguleste tot ce ii pica in zona gurii. Cum simte ca i s-a apropiat ceva de obraz: bluza, carpa, alt obraz, o mana, cum isi indreapta gura cascata spre zona respectiva si incepe cautarea.
In sfarsit, am terminat si cu buricul, asta doar dupa ce am facut o sedinta de nitrat de argint, sedinta oferita de doctorita neonatoloaga, ca eu nu as fi avut curaj sa ii pun chestia aia pe piele. Am scapat si de stafilococia capatata in spital, despre care am uitat sa va povestesc ca a fost responsabila pentru transformarea copilului in copilul cu pete mov, de la cat violet de gentiana am plasat pe el. Nu am scapat insa de fornaiala omniprezenta datorita careia uneori parca am un pui de tigru in brate, iar alteori parca hranesc un mic tractor la san.
Daca la aproape zece zile de la nastere, cantarul se incapatana sa ramana pe la 3300, el nascandu-se cu 3420, ulterior si-a dat drumul si aproape ca a dat cantarul si socotelile noastre peste cap, pentru ca acum are 4420. Normal, si natural, deoarece nu face altceva decat sa manance. Si sa doarma. Am deschis de vreo doua zile si sezonul colicilor, ale caror episoade nefericite, happy me, se desfasoara cu precizie elvetiana in fiecare zi incepand cu ora 14:45 (nu radeti, va rog). De regula tin pana mai spre seara, nu inteleg care e figura cu ora fixa de debut, nici nu ma intereseaza, atata timp cat e 3 PM si nu AM.
Avem nopti mai bune si nopti mai proaste, care pentru mine sunt foarte proaste (alea proaste) pentru ca sunt on my own, ca Radu este prezent la celalalt bebelus, care face figuri numai de dragul de a le face, atat cat sa ne arate ca el este inca „ZA bebelus”.
Este super expresiv, superdulce, are inclusiv doua gropite care o sa dea peste cap multe fete la momentul potrivit. Ii tot studiem ochii, pentru care se pare ca va avea niste ochi mai deschisi la culoare, potrivit majoritatii opiniilor.
Este Raducu, cel mai mic pui al nostru. Si tocmai a implinit patru saptamani si…. zece minute.
:)) e buna ora, intr-adevar….
Sa fie sanatos, Bogdana si sa va bucurati de toti trei!Per total , din descrierea ta , vad ca stati foarte bine.Ma bucur ca ati trecut peste episodul cu stafilococul, e destul de urata treaba uneori.Am patit o si noi cu Daria , tot la nastere, la ea a fost deasupra urechii , insa a fost mai urat ca la voi, dar a trecut.Da, mare dreptate ai cu ora de colici :))).Pupici!
Deja o luna?
Ce zboara timpul, puteam sa jur ca n-are mai mult de 2 saptamani..
Pai indopare placuta :D
La multe saptamani fericite inainte si un bebe la fel de cumintel si papacios:)))
ce mare e! si ce expresiv :) la multe luni si la multi ani! :)
Ptii, ce maricel e! Clar se face sef de… ceva! Sa fie sanatos! De fapt, sa fiti toti sanatosi, aveti o familie perfecta acolo!
La multe saptamani, luni, ani….:D! E dulce foc…va doresc sa scapati repede de colici!
sa va traiasca puiul de om si la cat mai multe ravagii cu gropitele…stiu eu ce vorbesc, crede-ma…cat despre david „za bebelusul” nu trebuie sa iti mai spun ca e normal, nu?!…ai mei sunt mai mari si tot se chinuie sa ma rupa in paispe numai ca sa aiba cate o bucata din mine, bantuie noptile prin paturi, in tmp ce mandra care ar avea tot dreptul sa faca „gura” doarme ca un prunc…
PS: scuze…abia acum am vazut postul tau cu intrebarea despre legatul trompelor…pana la urma cum ai facut?!
La cat mai multe saptamani, luni si ani!
Oau ce zboara timpul..Este atit de dragut! Sa va traiasca!
Oho, ne facem mari….Ce sa va doresc….Sanatate muuuuulta si ….moarte colicilor!!!
La multe luni inainte, se pare ca Raducu ii calca pe urme lui David si la greutate, desi in poza de la postarea asta mi se pare ca nu seamana deloc cu el.
cand citesc cat de relaxat povestesti despre problemele lor de sanatate, ma apuca groaza. in sensul ca sunt atat de multe chestii cu care probabil ma voi confrunta si eu cand o sa am copii si nu voi stii ce sa le fac. la tine totul pare asa usor… tot timpul stii cu ce sa tratezi orice. cum ai invatat?
Offf, Andreea, pare usor, dar crede-ma ca nu e. Uneori ma gandesc ca nu scapam de una ca da alta peste noi, alteori ma gandesc ca suntem norocosi, ca sunt sanatosi, totusi, ca nu au probleme serioase, doar probleme uzuale, tipice varstei. Plus, uneori suntem atat de stresati incat vanam nasuri mucioase, analizam secretii, stam intoarcem orice simptom pe toate partile si nu stiu daca asta face bine la sanatatea noastra mentala a la long.
Nu sunt relaxata, doar ca am inceput in majoritatea cazurilor, evident la copiii mari sa recunoastem ce si cum, ce forme fac, cand sunt bolnaviori, ii „simtim”, ii citim. Nu tratam niciodata dupa ureche, desi tentatia e mare.
Am invatat, din pacate, din experienta. acum cinci ani nici macar nu stiam care e diferenta intre virus si bacterie. Daca raceam luam antibiotic, ca asa stiam de la mama. Intre timp, iti impart medicamentele pe grupe farmaceutice, si iti pot da sfaturi despre cum sa tratezi n boli.
Culmea e ca atunci cand zici ca le-a facut copilul tau pe toate, iti tranteste una noua, si uite asa ai mai invatat o lectie.
Nu e usor, e greu, e al naibii de greu si e foarte consumator de resurse,atat fizice, dar mai ales psihice. Eu nu am nevoie de cure de slabire, e indeajuns sa fie un copil bolnav :(
Si nu te mai ingrijora ca nu vei sti ce si cum sa faci. La inceput va fi instinctul, dupa care, cel mai mare aport il are logica.
Ca exemplu, a fost prima data cand am patit asa ceva cu buricul cu granulom (intre timp am aflat ca asa se cheama umflatura care supura la buricul lui Raducu) si a fost prima data cand am patit-o cu stafilococia . Prima data cand am pus mana pe violet de gentiana. Deci, vezi, trei copii si uite cati de „prima data” :))
multi ani inainte, Raducu, cu bucurie si sanatate!
multumim Lumi, asteptam good news din Paris :)