Sunt aproape trei zile de cand nu am deschis laptopul. Nu zic ca am vreun regret, desi imi fac mustrari de constiinta ca proiectul cu Bibi a intrat in pauza. Nu este asa, cercelusi inca sunt, mai putin doua perechi, mai este inca si paturica lui Amy. Incerc sa fac si un total acum la finalul lunii, sa vedeti ce s-a facut intr-o singura luna.

Noi suntem plini, dar plini de muci, deja avem o saptamana batuta in cuie. Chiti, David si Radu. David este campion, parca are izvoare in spatele narilor. Nu inteleg de unde si nu inteleg de unde atatia! Sunt niste cantitati imense, si am senzatia ca nu se mai termina odata. Azi mergem iar la doctor, sa vedem ce mai e de facut.

Am multe de spus. Multe rau. Nu am insa timp. Tot pregatesc „n” posturi in cap, le numerotez mental si le arhivez, la fel de mental. Cel mai mult vreau sa vorbesc despre viata in trei (in trei copii!), despre cum se vede din afara si mai ales despre cum nu se vede din afara. Despre cum maternitatea schimba si despre cum facem fata schimbarilor, mai ales ca pe facebook s-au tot purtat discutii pe tema asta in ultimul timp. Aici vreau sa daram niste mituri si sa o fac mai in stil propriu (ala mai incomod, care iese la iveala din mine din An in Paste). Daaaaar, nu am timp. Mai am niste proiecte in cap, carora nu stiu cum sa le dau de cap, pentru ca, iar, nu e timp.

De cate ori m-am plans de lipsa timpului? De multe. Si stiti ce imi zic mereu cand ma plang ca nu am timp? Imi zic ca e o vreme pentru orice… Iar acum e vremea sa fiu mama