Suntem la Sinaia. Si cum de ceva vreme nu am mai fost pe sus pe platou, am decis ca aceasta vara va fi un moment numai potrivit sa facem cunostinta copiilor cu Babele si Sfinxul. Toate bune si frumoase, am evaluat prognoza meteo si dupa zile intregi in care prognoza meteo nu ne-a fost favorabila, s-au aratat si primele raze de soare puternic, de vara pentru noi. Cu ghinion insa, ca era luni. Si luni dupa cum stie toata suflarea din sudul tarii, si nu numai, mare amatoare de Valea Prahovei, lunea este zi de revizie. Adica toate instalatiile alea care te cara sus pe munte nu merg. Ok, am lasat-o pe marti cand se prefigura o zi similara celei de luni din punct de vedere meteorologic.

Fast forward, marti dimineata, dupa un drum scurt si rapid pana la Busteni. Coada la telecabina inconjura cladirea. Un scurt calcul, si realizai ca aveai sanse sa stai cel putin trei ore la coada ca sa urci. Si eventual inca atatea ca sa cobori. Prima telecabina abia plecase undeva pe la zece jumate. Asta pentru ca revizia de luni s-a prelungit pana Marti la ora 10.20. Ne uitam dezolati la coada cea gigantica, si nu stiam ce sa facem. Am primit oferta tentanta sa urcam cu jeepurile pana sus. Ne-am uitat o secunda la masina, unde pe bancheta din spate stateau cuminti si aliniati cei trei fantastici si am zis pas. Daca am fi fost doar noi doi, tineri (cica) aventurieri, poate-poate. Dar nu cu trei mititei. Asa ca, singura varianta viabila, intoarcerea inapoi in Sinaia. Pentru a doua oara (ca nu eram la primul reject de acest gen)  am plecat cu coada intre picioare de la faimoasa telecabina din Busteni.

Intorsi in Sinaia, deja stresati pentru ca trebuia sa dam explicatii peste explicatii banchetei din spate de ce nu urcam ci ne intoarcem, luam decizia sa mergem la telegondola – mai spectaculoasa si mai interesanta pentru Chitzi si David cel putin din perspectiva privelistii. Ajungem acolo, mai eram noi si inca vreo cinci masini in parcare. Din masini se iteau niste priviri la fel ca ale noastre, gen „matza in calendar” sau „vitelul la poarta noua”. Instalatia era, gondolele nici urma de ele. Totul parea parasit. De fapt nu era parasit ci erau trase obloanele si la propriu si la figurat. Intoarcem masina, injuram, mai mult in gand, si la iesire/intrare, pe un panou minuscul, o foaie A4 (minuscula, pentru ca era la ceva metri buni de drum) pe care scria cu pixul si de mana : „Inchis pentru revizie”. Luam decizia de a urca cu masina pana la 1400 si de a ne continua drumul (daca nu cumva si acolo mai era o revizie) pana la 2000 cu telecabina.

Ajungem la 1400, trecem de hartoapele nenorocite care sunt de zece ani acolo, dar nu e nimeni care sa le repare (BTW, domnu Primar ai de la noi cele mai „calde” ganduri  pentru ca nici drumurile din Cumpatu nu vrei sa le refaci din acelasi motiv – ca acolo nu traiesc sinaieni ci doar bucuresteni, dar mama lor de bucuresteni prosti daca iti mai platesc tie vreodata vreun impozit….!) si nimerim intr-o mare de masini. Hopa, ma apuca groaza ca deja aveam in fata ochilor spectrul negru al cozii din Busteni. Supriza insa, ca masinile erau parcate pe drum, insa parcarea goala. De ce? Pentru ca romanului nostru nu ii sta in fire sa dea bani pentru parcare, asa ca prefera sa parcheze acolo unde e moca, pe marginea drumului, indiferent daca ii incurca sau nu pe ceilalti. Parcam masina, urcam treptele cele sparte, printre miros de mici, porumb copt si vanzatori de mure si zmeura, ajungem la telecabina, ne inghesuim bine de tot cu multi „sosonari”, urcam la 2000, si suntem multumiti. Multumiti ca sunt copiii fericiti. Si uite asa, am mai supravietuit unei zile in frumoasa noastra Romanie, urcand pe frumosii si laudatii (e adevarat ca doar de altii) nostri munti.

Tara unde instalatiile merg nu cand trebuie ci cand vor ele. Unde primarii de statiuni considera ca prostii aia care vin sa investeasca in orasele lor de doi bani nu merita nici sa fie scuipati in fata. Unde tot aceiasi primari folosesc banii din fonduri nerambursabile doar pentru a-si construi si consolida investitiile personale. Tara in care domnul primar din Busteni isi permite sa refuze peste 10 proiecte de modernizare a telecabinei. Tara in care din cauza trecerilor de pietoni din acelasi oras Busteni se blocheaza frecvent intreaga circulatie de pe DN1 de ani buni, dar, solutia pasarelelor a fost respinsa de acelasi primar si de altii ca el.
Tara in care primarul din Sinaia isi permite sa declare public ca pe el nu il intereseaza drumurile din Cumpatu (cartier din Sinaia) pentru ca acolo nu locuiesc sinaieni si el nu strange voturi de acolo. Tara unde primarul din Sinaia refuza sa repare drumul catre cota 1400 de foarte multi ani din motivul ca proprietarii hotelului de la 1400 nu fac parte din cercul lui de apropriati (asta ca sa fiu eleganta, de fapt povestea e una cu iz de DNA).
Unde aia care vin ca si turisti sunt buni doar ca sa fie mulsi si de ultimul leut din buzunar. Unde nu avem instalatii,  insa suntem mai scumpi decat statiunile austriece. Unde nu avem partii, dar avem toate kitsch-urile si chinezariile posibile adunate pe tarabe. Suntem, inca odata, o tara de rahat. Rahat cu frunza verde si blonda care e interesata de investitii de sute de milioane de euro doar la muntele din/de langa orasul bunei prietene ce a fost prinsa masluind licitatii la MTS. Sute de milioane de euro investiti in renumitele statiuni de schi de pe Valea…Jiului,ca deh liderul PDL din acelasi loc este dl. Ridzi sotul doamnei ex ministru MTS…..

Cineva imi spunea zilele trecute ca de ce sa se faca mai multe partii, ca sunt ca niste rani pe munte, ca muntele este pentru urcat nu pentru schiat. Well, mi-a ramas mult in minte, si ma gandesc ca tocmai asta este atitudinea care ne da lovitura de gratie si ne pune cruce peste mormant. Pentru ca asa cum ii spuneam persoanei respective, de-aia noi suntem unde suntem, iar austriecii, elvetienii, francezii, germanii, si toti aia care au munti ca si noi si i-au umplut de „rani” sunt unde sunt. De-aia spitalele noastre arata cum arata, iar noi ajungem sa ne tratam la ei ca ei au spitale mai bune, doctori mai buni si servicii mai bune. Si de-aia, banii acolo se duc, iar pe noi ne ocolesc cu eleganta, dispret si superioritate, asa cum au facut-o si pana acum.