Am fost afara. Ne-am bucurat de (inca) blandele raze de soare, strans imbratisati, in Manduca noastra de culoarea marii adanci (heheheeee, divulg acuma si secretul: testam cu spor o Manduca New Style). Ziua mea a inceput de mult. De fapt nu se termina una ca incepe alta. Trezirile nocturne sunt inca dese, ici si colo, insa rar de tot, presarate de cate o noapte perfecta in care reusesc sa dorm si trei ore legate (lux total), iar eu am ajuns sa stiu cat e ceasul dimineata dupa cantitatea de lumina care se strecoara printre ochiurile jaluzelelor. Nu-i bai, m-am obisnuit. Am trecut de momentele de deznadejde, de momentele de denial, de revolta, de cadere, si acum sunt undeva dincolo de resemnare, pe drumul cel bun spre acceptare :). Mult a fost putin a ramas, si intr-un an poate reintram si noi in randul oamenilor care dorm toata noaptea (sau macar parti din ea).
La ceas de dimineata, deci am dus-o pe Big Sis la gradi, mi-am luat portia de aer matinal, rece ca gheata, si uite asa s-a dus tot somnul meu. Intoarsa rapid acasa am luat in primire mijlociul, care s-a cuibarit in mine pe canapea, caci deh, asa e el mai lipicios din fire, si tare, tare lenes si miorlait dimineata. Langa mine a aparut imediat si mezinul, care s-a pornit sa ii traga fratelui mai mare niste palme peste cap.
Imi plac la nebunie diminetile astea.
LE: La Dana Nalbaru puteti citi despre Bibi. Cutremurator de induiosator. Si acum e oficial, o pot spune in gura mare, Dana este alaturi de noi si ne sprijina in ceea ce vom intreprinde in perioada urmatoare in campania pentru Bibi. Multumesc Dana, esti un inger!
