La fel ca alte persoane dragi, declar ca acest post este ultimul post legat de orice fel de polemica aparuta virtual sau nevirtual pe teme legate de copii, alaptare, cresterea copiilor, educatia copiilor si asa mai departe.

Voi continua sa promovez alaptarea, atat prin prisma experientelor personale cat si prin publicarea de materiale de informare. Este minimul de bun simt pe care pot sa il fac, avand in vedere ca nu pot si nu am efectiv cum sa ma implic si in alte demersuri, desi, recunosc cu mana pe inima, ca daca nu ar fi sa fiu nevoita sa muncesc ca sa imi castig painea, nu as face decat voluntariat, iar una din directii ar fi promovarea alaptarii si a drepturilor mamelor si copiilor. Inchei paranteza. Deci, voi publica materiale informative despre alaptare ori de cate ori voi avea ocazia. Ca si reguli de lucru, postarile respective nu vor avea posibilitatea la comentarii. Punct. Insa, pentru probleme/sugestii/intrebari/etc punctuale, voi publica adresa de mail, si oricine va vrea imi va scrie.

Vreau ca acele materiale sa ramana exact asa cum le-am postat si nu vreau sa fie transformate in campul de batalie al cuiva sau al altcuiva, doar pentru ca o litera sau un cuvant a lezat sentimentele lui x sau lui y.

Unul din motivele pentru care ati putea spune ca ma incapatanez sa fac lucrul asta este feedback-ul pe care il primesc din diverse directii. O postare de a mea ajunge in medie la cel putin 500 de oameni, din care aproape o treime sunt oameni care ajung pentru prima data pe blog. Cautarile nu sunt deloc aiuristice, sunt foarte targetate, si sunt legate in mare masura de cresterea copiilor, de alaptare si asa mai departe. Daca eu, prin postarile mele despre alaptare reusesc sa transmit informatia catre acele persoane care chiar asta cauta, apai mi-am atins scopul. Daca o persoana, in urma postarilor mele a reusit sa alapteze, apai mi-am atins scopul. Daca reusesc sa schimb conceptiile unei persoane vis-a-vis de cat si cum se lasa sanii in urma alaptatului prelungit sau de cat „trebuie” sa manance un bebelus la o masa, apai mi-am atins scopul. Iar restul, restul care se simt atacate de postarile mele, in motivele lor proprii si personale, nu ma intereseaza. Pentru ca eu nu voi vorbi niciodata de copilul uneia sau alteia, de experienta uneia sau a alteia, de esecul/reusita uneia sau alteia, de frustrarile/bucuriile uneia sau alteia. Voi vorbi exclusiv de experientele MELE si ale COPIILOR MEI sau voi distribui materiale cu caracter general. Punct.

Cine, iar se va simti lezat de cat de multe postari sau materiale distribui eu, este liber sa nu le citeasca. Este spatiul meu public, si daca maine consider ca ar trebui sa ma apuc sa vand portocale verzi pe blog, este problema mea. Plus de asta, consider ca acele situatii de nemultumire sunt punctuale si imi asum riscul de a-mi pierde poate niste cititori, atata timp cat beneficiile sunt clare. Si credeti-ma ca imi bazez spusele pe realitati.

Nu ma voi mai implica de acum inainte, dupa cum spuneam, in nici un fel de polemica, si as dori sa nu imi implicati numele in nici o polemica. Ma bazez foarte mult aici pe vorba „Ce tie nu iti place nici altuia nu ii face”.

Materialul tiparit sambata pe blogul meu a starnit vii reactii, cu toate ca nu aici, din fericire. Nefericirea a fost ca a picat intr-un moment cum nu se poate mai prost, in care toate spiritele erau inflamate in alte zone si se dadeau batalii crunte verbale. Nu stau sa ma justific, sa explic coincidenta, pentru ca mi se pare un pic degradant sa fac asta, inclusiv faptul ca am fost banuita ca am postat in mod intentionat materialul.

Materialul va fi tradus in limba romana, va fi adaptat realitatii din Romania (fie prin adaugarea unor argumente-contraargumente fie prin modificarea unora in concordanta cu perceptele si uzantele din tara noastra). Va fi promovat, si nu prin exprimarea americana „How to win”, pentru ca diferentele culturale apar inca din titlu.

Daca in Statele Unite, cultura este bazata pe sustinere si recunoastere, pe un sistem de valori „win-win”, iar sintagma „how to win” are conotatii pozitive, in Romania situatia este cu totul alta. In Romania, principiul de baza este „win-lose” iar in momentul in care s-a citit „how to win”, automat s-a inteles ca cineva castiga si altcineva pierde.

Pentru ca, atat la nivel individual cat si la nivel de grupuri si mai departe la nivel de organizatii, noi suntem un popor caracterizat in principal si dominat de hipercompetitivitate. O spune un studiu de cultura organizationala, poate cel mai reprezentativ, realizat in Romania. Iar cultura dintr-o organizatie reflecta indeaproape situatia noastra din punct de vedere temporal, cultural samd ca si popor.

De curiozitate, cati dintre voi nu regasiti descrierea de mai jos ca fiind reprezentativa pentru ceea ce s-a intampla in mediul virtual in ultima perioada?

Cultura existentă în organizațiile noastre, din păcate, se apropie arareori de cultura ideală dorită de membri. Per ansamblu, profilul rezultat din cercetare arată organizații puternic defensive, dominate de agresivitate, de hiper-competitivitate, în care membrii cred că trebuie să se câștige în fața celorlalți pentru a se face remarcați, conduse prin forță și presiune.

Pe cale de consecință acest fel de a conduce generează rezistență, fie ea activă, de tip opozițional, fie pasivă de tip complezență, conformism, lipsă de inițiativă, delegare în sus și ne-asumarea responsabilității. Stilurile constructive sunt în general slab reprezentate, cu precădere cele orientate spre oameni. Organizațiile noastre nu sunt umaniste iar pe alocuri sunt chiar anti-umaniste.

Cel mai bine reprezentat stil constructiv este, în România, stilul de Autodezvoltare. El este o consecință a dorinței noastre sincere de mai bine, o reprezentare a faptului că organizațiile pun accent pe calitate, creativitate și schimbare în bine. Aceasta este o veste foarte bună și e principala cauză de optimism rezultată din cercetare. Problema e că nu știm să obținem binele pe care-l dorim, dar asta se poate învăța.

Stilul principal este CompetitivDe la oameni se așteaptă: să fie învingători, să depășească performanțele colegilor, să fie văzuți și remarcați

Stilul secundar este OpozițieDe la oameni se așteaptă: să rămână distanți și perfect obiectivi, să scoată în evidență greșelile, să critice pentru „binele organizației”

Alt stil predominant este AutodezvoltareDe la oameni se așteaptă: să facă bine chiar și sarcinile simple, să își mențină integritatea, să le placă ceea ce fac

Alt stil predominant este ConvenționalDe la oameni se așteaptă: să urmeze întotdeauna politicile și regulile, să facă impresie bună, să se conformeze

Sursa: Human Synergistics

Ca sa revin la ceea ce discutam, materialul, atunci cand va fi terminat, va fi promovat ca si material care va oferi raspunsuri si argumente la multe mituri si conceptii gresite care au dominat si domina in continuare teoriile locale privind alaptarea. Materialul va oferi in masura in care se va putea solutii la diverse probleme, si totul va fi facut intr-un mod pozitiv si constructiv.

Acestea fiind spuse, inchei aici un capitol si deschid unul nou. Va multumesc pentru rabdarea avuta citind postarea