Nici nu stiu cu ce sa incep. Totusi sa imi motivez absenta din online in aceste zile mai intai si dupa va povestesc si despre Social Media for Parents.

De ce am lipsit? Pai pentru ca am avut parte de trei zile un pic halucinante. Zilele ca zilele insa noptile au fost ceva cu iz de horror. Am avut parte de doi copii febrili, pricopsiti cu un virus care le-a dat peste cap atat gaturile cat si stomacurile. Am bifat prima febra adevarata a lui Raducu, care s-a manifestat atat de urat, incat nu ne venea sa credem ca se poate asa o transformare. Deci, vedeti, premiere avem si noi, astia „experimentati”. Radu cel mic a avut o noapte de varf, in care febra nu numai ca nu i-a scazut dupa o doza de paracetamol si una de novocalmin, insa chiar i-a crescut. A urlat cum nu l-am mai auzit urland pana acum, a vomat, a tremurat din toate incheieturile (si a fost cumplit sa il vad cu frisoane, tremurand tot in bratele mele), m-a strigat in mod obsesiv, si la fel de obsesiv mi-a repetat „daaaadaaaa” (adica „gataaaaa”), a avut scaune peste scaune, in continuare a urlat si nimic din tot ceea ce am incercat ca tehnici de scadere a febrei nu a functionat. Nici antitermicele nici dusul, nici sosetele cu spirt nu au fost de folos, decat in masura in care temperatura doar nu a mai crescut, ca de scazut nici nu a fost vorba. A dormit printre picaturi, respirand sacadat, oftand, gemand, vrand mereu sa suga, chiar daca uneori suptul era un chin in sine.

Duminica a fost ceva mai bine, mult mai bine, am vazut si cateva zambete pe moaca lui chinuita, insa perioadele de supt au fost cel putin la fel de insistent cerute. A si dormit, trei ore si jumatate de somn linistit (cat a stat la san, pentru ca toate tentativele mele de a-l pune in pat langa mine au esuat una dupa alta). Spre dupa amiaza dupa somnul cel lung chiar a devenit vioi si la fel de agitat cum il stiam noi de obicei.

David a reactionat cu totul altfel. La David aproape ca nici nu s-a simtit boala, desi si el a urcat spre 39, insa singura noapte mai agitata (cea din vineri spre sambata) a fost un fel de adiere pe langa uraganul starnit de Raducu.

Rebecca a scapat. Nu stiu cum, pentru ca imi era groaza ca o iau iar de la capat cu ea cu boala, asta dupa ce nici macar nu si-a terminat inca tratamentul pentru „distractia” de lunea trecuta. Insa de data asta a scapat neatinsa de viroza asta ciudata care i-a lovit pe fratii ei. Saraca, atat i-ar mai fi trebuit, in conditiile in care azi a iesit pentru prima data din casa de mai bine de o saptamana si cred ca s-a saturat ca de mere padurete de pictat, desenat, modelat plastilina si alte activitati din astea casnice pe care le faci cand afara bate crivatul nu cand sunt 30 de grade la umbra.

Suntem deja in iulie, iar noi numaram pe degete zilele in care am stat zi lumina afara, ca sa nu mai zic ca inca nu am prins vreo zi de balaceala, dezamagire imesa pentru mine, eu care, in spirit de „razbunare” am copt multe planuri pe tema asta in toate lunile alea ploioase si urate.

Asta a fost acum a trecut furtuna, vreau doar sa lasam in urma boli, medicamente, si altele similare. Si ca sa parafrazez o vorba devenita istorie, „sa fim lasati sa ne pregatim in liniste pentru Grecia”

Later update: Vorbeam de planuri date peste cap? Habar nu aveam ieri ce mi se pregateste. Asta pentru ca Radu, pe la sase dupa amiaza a inceput sa urle. De durere. Din senin, fara nici o avertizare prealabila, fara nici un simptom, nimic. Dupa o ora in care am incercat fara succes sa il calmez, ajungand inclusiv pana la a iesi in strada in hainele de casa, cu el in Manduca, de ne-a auzit si tot cartierul, ne-am decis sa mergem la spital la Medlife. Acolo haos, insa am reusit sa intram cu copilul inca urlacios, mai intai la ORL, unde am descoperit niste amigdale gigantice si pline de pustule si mai apoi la dr. Bidiga. De la dr Bidiga, care l-a consultat in amanunt am plecat spre analize de urgenta cu un diagnostic preliminar de herpangina si recomandarea sa ramanem peste noapte in spital. Analizele nu au iesit nici dezastruoase, insa CRP-ul mare a aratat clar suprainfectarea. Deja era undeva spre zece seara, Radu nu reusea sa se calmeze decat cu greu la san, cand ne-am internat. Dupa, au urmat alte proceduri: iar control in amanunt, i s-a luat temperatura, i s-a instituit tratamentul initial si intr-un final, bomboana pe coliva pe la 12 noaptea, branula, reusita din a doua incercare, si antibioticul administrat pe vena. De fiecare data Radu a urlat ca din gura de sarpe, de fiecare data am reusit sa il calmez cu greu, la san, nu a vrut sa imi dea drumul de nici o culoare, de fiecare data am avut parte de suspine dupa si de un copil adormit cu mare greutate. Dupa tot stresul asta, noaptea a venit iar cu febra 39,5, scazuta cu greu, verificari din ora in ora din partea asistentei de garda.

Azi suntem mai bine, cat de cat, l-am externat acum doua ore pe proprie raspundere, pentru ca fiecare moment acolo pentru el era din ce in ce mai traumatizant, plangea dupa fratii lui si mi se rupa efectiv sufletul. Tineti-ne pumnii sa scapam de febra, sa isi faca efectul antibioticul si sa ne tina vena pe care e montata branula pana la finalul tratamentului, ca nu mai suport urletele lui si stresul ca spargem iar vene.