…si ajungi de fapt sa discuti despre orice altceva.

Cam asa s-a intamplat la intalnirea bloggeritelor cu Pampers. M-am dus inspre intalnire asteptandu-ma sa fie o discutie putin sterila (cu toate ca stiam din primavara ca lucrurile nu se intampla asa!), despre beneficiile produsului cu pricina, lucruri pe care le stiam deja de mult pe de rost, ca doar nu imi invart viata degeaba in jurul scutecelor de opt ani incoace. Ma asteptam sa povestim despre ingrijirea micilor purtatori de scutece, dar in sensul de bunastarea lor fizica, de rutina care ii ajuta sa ramana proaspeti, cu pielea curata si lipsita de iritatii.

Au fost acoperite si subiectele acestea, insa doar tangential, si atunci cand am ajuns la ele, accentul s-a pus tot pe experientele noastre personale si nu pe produsul in sine.

In schimb, mai mult de jumatate din intalnire a fost dedicata laturii emotionale a relatiei cu copiii nostri. Am primit la pachet o explicatie ce s-a intins pe durata unei ore intregi, despre importanta stimularii senzoriale, mai exact spus a atingerilor, mangaierilor, masajului, gadilatului asupra dezvoltarii emotionale ulterioare a copiilor. Cu procese si reactii chimice, felul in care incep sa se elibereze anumiti hormoni si cum se activeaza in organismul lor, ce efecte au pe termen scurt, mediu sau lung. A fost o pledoarie in favoarea atingerilor, una care ne-a lasat pe noi, cele prezente acolo, cu ochii umezi de duiosie la final si cu un zambet larg intiparit pe chip.

Am trecut ulterior spre o alta zona, mai delicata nitel, ce tine de implicarea tatilor in acest proces de stimulare senzoriala, care nu numai ca intareste legatura tata-copil, insa, se pare ca le creste barbatilor atasamentul fata de ideea de „cuib”, cimenteaza relatia cu mama copilului, creste loialitatea fata de ea si il face sa fie mult mai putin predispus la „cautari” in exterior :) puteti sa radeti, insa se pare ca asa este. Si copiii? Pai copiii, pe termen scurt ajung sa fie mai linistiti, sa planga mai putin, sa doarma mai bine noaptea, iar pe termen lung ajung sa isi construiasca o stima de sine pe o fundatie extrem de puternica.

Dupa cum spunea doamna psiholog, asta nu inseamna ca atunci cand vor fi adulti vor fi niste Dalai Lama, insa vor fi mult mai putin predispusi la depresii, la reactii pasiv-agresive, distructive in fata problemelor si vor infrunta totul cu mult mai multa usurinta, pentru ca vor avea acea baza de atasament, de incredere in sine, construita inca din prima zi de viata.

A fost o experienta in sine sa urmaresc demonstratia teoriei atasamentului din perspectiva unui psiholog, prin explicarea reactiilor chimice ce au loc in corp si am plecat de acolo cu un dor mistuitor fata de copiii mei :).

In rest, am discutat despre cate-n luna si-n stele, de la diversificare, alaptare, lapte praf, intarcare, nastere naturala, cezariana, adaptare in sistemul de invatamant, tantrumuri, bonding si instinct matern, diferente intre copii, dezvatarea de scutec si varsta la care ar trebui sa se intample, somnul de noapte, alergii, alimentatie etc. Si cred ca am mai fi discutat mult si bine.

Mie imi prind bine intalniri ca aceasta. E latura aceea de socializare face to face, cu oameni frumosi, care pe mine ma incarca de fiecare data cu energie si voie buna, si mai este latura educativa, caci din fiecare intalnire de acest gen am plecat cu invataminte multe.

Multumesc Pampers, multumesc Bogdana pentru invitatie, multumesc Luminita, Mara, Andreea, Ana si Ana pentru placerea de a sta la povesti din nou cu voi si, last but not least, multumesc specialistelor care ne-au stat la dispozitie, la fel ca la inceputul anului, si ne-au raspuns la toate intrebarile: Roxana Pusca, Alina Cascaval si Cristiana Haica.