Later update: am facut pagina de Facebook, am facut si blog, in zilele ce vor urma vom aduce si multe actualizari, pana luni avem si cont bancar si cont de paypal, informatii noi si o lista de necesitati urgente. 

Socul zilei de azi. In timp ce imi scriam postarea cu aniversarea blogului, primesc mesaj de la Nadina. Nadina care incepe sa imi povesteasca de trei copii ramasi fara mama in urma cu sase luni, care a decedat la nasterea celui mai mic dintre ei. Instantaneu mi s-a pus acelasi nod in gat pe care l-am avut cand am citit prima oara in urma cu doua saptamani despre familia Closca. Atunci cand citesc asa ceva, eu raman fara respiratie, mintea mi se blocheaza si nu mai aud decat inima care incepe sa bata intr-un ritm ametitor. Nu mai aud decat bum, bum in cap si intru in vrie. La propriu, va rog sa ma credeti. Daca asta este atac de panica, apai am din astea cu fiecare caz cu care ma intersectez. Si nu mai pot sa vad si sa aud. Ma apuca nebunia, efectiv, ma apuca un sentiment de revolta si de neputinta imposibil de descris.

Deci, copiii astia sunt trei. Au cinci ani, trei ani si sase luni. Nu mai au mama, s-a stins nascand, la nici 27 de ani. Locuiesc undeva la 30 de kilometri de Targu Mures. Tatal castiga 500 de lei pe luna si aproape toti se duc pe cele necesare mezinului, care, apropos, s-a nascut prematur, insa acum este ok.

Este nevoie de multe, insa nu este loc unde sa le tina. Stau intr-o casa, vai mama ei, de aceea Nadina si-a pus in cap sa le facem noi o casa. In zona aia o casa costa undeva pe la 15000 de euro. Vrem sa strangem banii astia si peste banii astia vrem sa mai strangem, ca sa ii ajutam pe termen lung.

Eu imi pun la bataie blogul, vreau sa fac pagina de licitatii pe Facebook, vreau sa facem in asa fel incat copiii astia sa simta ca au in tara asta mii de mame care au grija de ei de acum inainte.

Voi reveni pe masura ce avem si date mai concrete, v-am spus asa, pe repede inainte ca sa stiti ca veti avea parte de niste batai de cap din partea mea in perioada urmatoare.

Parintii Nadinei ii ajuta deja, Nadina i-a si vazut de trei ori pana acum (pozele sunt facute de ea, in casa parintilor ei), sunt alaturi de ea cu tot sufletul si cu tot ce pot da mai bun din mine, va rog doar sa fiti si voi. Cu cat puteti, cu cat va permiteti. Stiti, am mai facut miracole. Voi le-ati facut de fapt. Picatura cu picatura, nimic nu e prea putin.

Mesajul Nadinei de pe facebook este urmatorul:

Pentru Mădălina şi Dorin urmează primul Crăciun fără mama lor. S-a stins din viaţă acum şase luni, când l-a adus pe lume pe fratele lor, Emanuel. Inima i-a cedat la numai 27 de ani. În schimb, bebeluşul pe care l-a născut la numai şapte luni s-a luptat şi a supravieţuit deşi nimeni nu-i dădea vreo şansă.


Cei trei sunt crescuţi acum de tatăl lor care câştigă cinci milioane în fiecare lună, bani care se duc, în mare parte, pe medicamentele şi scutecele bebeluşului. Tatăl îi iubeşte, îi îngrijeşte cum poate mai bine şi le vorbeşte în fiecare zi de mama lor. Cât el este la muncă, sunt îngrijiţi de mătuşa lor de numai 23 de ani. Locuiesc la 37 de km de Târgu Mureş, într-o căsuţă cu o singură cameră, ce nu are mai mult de 16 metri pătraţi. Acolo au înghesuit două paturi mici, o masă şi un aragaz. Atât. De leagăn nu e loc, de un dulap sau jucării nici nu poate fi vorba. Emanuel ar trebui să înceapă să folosească un premergător acum, dar nu are unde.


Mădălina (3 ani) şi Dorin (5 ani) merg în fiecare zi la grădiniţă. Este „evadarea” lor, locul în care au jucării şi nu se simt pedepsiţi să stea aproape imobilizaţi. Râd şi se joacă împreună cu ceilalţi, se bucură de copilărie fără să-şi amintească greutăţile prin care trece familia lor. Sunt probabil singurele momente în care nu se vede tristeţea în ochii lor. În plus, sunt feriţi de răutatea oamenilor care văd sărăcia ca pe o boală. În schimb, tatăl îndură umilinţa medicilor, care de multe ori refuză să trateze bebeluşul pentru că se vede imediat sărăcia. Au stat zile întregi pe holurile spitalului, cu un bebeluş care ardea de febră, fără ca cineva să-i bage în seamă. După o săptămână şi-au dat seama că avea pneumonie şi putea muri în orice moment.


Dacă-i întrebi ce-şi doresc de Crăciun, îţi spun că ar vrea ca mama lor să se întoarcă acasă. Nici măcar Mos Crăciun nu poate face asta. Dar îi poate ajuta să se bucure de copilărie, să se dezvolte normal într-o casă decentă. Nu-şi doresc decât un spaţiu în care să poată pune un leagăn pentru Emanuel, un dulap în care să-şi ţină hainele primite şi unde să se poată juca. I-au scris lui Moş Crăciun şi speră să primească vestea cea mare.


Ştiu că sunt mulţi oameni care au nevoie de ajutor. Îndrăznesc să spun povestea acestor copii şi să sper că-i putem ajuta să-şi împlinească visul pentru că suma nu este una fabuloasă. Ar trebui să strângem în jur de 15 mii de euro pentru ca viaţa lor să fie una normală.


Revin cu un cont cat de repede!

Va multumesc de pe acum pentru orice share, orice donatie, orice idee.

Incep cu o propunere: compania care va oferi cel putin 1000 de euro pentru acesti copii, va avea la mine pe blog un banner mare, orizontal, exact sub header, pe toata lungimea lui (nu stiu exact dimensiunile, voi reveni cu ele, ca sunt atehnica la capitolul de web design), timp de un an de zile. Timp de un an de zile, toata lumea care va intra aici va sti ca acea companie a facut un gest mai mult decat uman pentru a ajuta niste copii in nevoie.