Tocmai ce a inceput una din cele mai asteptate conferinte, cel putin din punctul meu de vedere :)

Warm-up-ul a fost asigurat de catre copiii voluntari de la Fundatia Tineri pentru Tineri, Ximena si Mitru, doi adolescenti fantastici, pe care am avut onoarea sa ii cunosc inca dinaintea acestei zile, care ne-au transmis cateva mesaje referitoare la importanta noastra ca parinti in ghidarea copiilor nostri catre independenta si responsabilitate.

In ceea ce o priveste pe Jody, a inceput prin a povesti pe scurt care a fost drumul care a adus-o in acest punct. Parintii lui Jody au fost printre primele 50 de persoane din SUA care au devenit consilieri  de parenting, motiv pentru care ea s-a simtit mereu extrem de norocoasa, si a realizat inca de cand avea numai opt ani ca acesta este drumul pe care isi doreste si ea sa mearga mai departe. Si asta face de mai bine de 30 de ani. Jody este consilier parental, in acelasi timp este asistent social, a lucrat ani de zile cu mii de copii proveniti din familii despartite, copii abuzati, copii neglijati.

Ce se intampla atunci cand copiii refuza sa coopereze? Si asta se intampla destul de des, mai ales in situatiile in care noi ne dorim ceva, iar ei isi doresc altceva.

In general, noi ca parinti, apelam la diverse metode ca sa ne impunem punctul de vedere in fata lor: argumente „logice”, negociere, mita, amenintari, uzul fortei, ridicatul brusc in brate sau pur si simplu cedam. Si din cele mai multe ori regretam, fiindca in nici una din situatiile de mai sus nu este vorba de cooperare autentica intre noi si copiii nostri, si nici pe termen lung nu ne putem astepta la rezultate pozitive, ci la o adancire a problemelor.

Rolul nu este ca Jody sa ne invete cum sa ne crestem copiii, rolul este sa ne faca „aware” de anumite convingeri pe care le avem in ceea ce priveste cresterea copiilor, si sa intelegem cum le putem imbunatati.

Ce este cooperarea? Cum este diferita sintagma „Cum pot copiii coopera” de sintagma „sa ii facem pe copii sa ne asculte”? Ambele situatii pot fi eficiente, diferenta vine din: „just because it works NOW, it doesn’t mean I should do it”. este sanatos, este respectuos fata de copil, este eficient pe termen lung, daca intr-un moment de tantrum, eu ca parinte calmez copilul folosind forta sau amenintarea? NU.

Diferenta vine si din „iluzia” controlului. Copilului nu ii sunt oferite alternative, toate deciziile sunt la noi.

Noi nu putem sa fortam pe cineva sa isi schimbe comportamentul. Noi nu putem decat sa convingem, sa influentam si sa ne schimbam pe NOI.

Copiii nu sunt incapatanati – Urania spune ca este una din cele mai dese replici pe care o aude atunci cand ii roaga pe parinti sa isi descrie copiii.

Copiii nu ne apartin – adeseori ne folosim de „superioritatea” noastra, falsa, pentru a-i transmite copilului, de exemplu, „esti in casa mea, eu fac regulile, cand vei fi tu mare, la casa ta, vei face ceea ce vrei”, de parca „casa” aceea nu este si a copilului.

Sa ne iubim copiii neconditionat. Indiferent de situatie, nu trebuie sa asociem „iubirea” cu o fapta: „daca nu vii cu mine acum din parc, te las aici”

Sa ne intoarcem putin si sa ne gandim cum arata copilaria noastra. Mult timp liber, timp petrecut „de capul nostru”, in care noi eram „in control”. Realitatea este ca pentru copiii nostri lucrurile s-au schimbat, de cele mai multe ori petrec timpul in spatii inchise, urmand un program strict, atat acasa cat si la gradinita, scoala.

Astfel, copilul ajunge sa refuze cooperarea in zonele in care simte cu adevarat ca nu are absolut nici un control, zone care il afecteaza in mod direct: mancare, ora de culcare, imbracat, spalat, teme si asa mai departe

Copiii nostri au nevoie de autonomie si control exact la fel ca noi!

Si totusi, cum obtinem cooperarea? Care sunt aceste metode cu adevarat eficiente pe termen lung? In primul rand sa vedem ce metode nu functioneaza:

Motivatiile externe

Mita – este mita atunci cand parintele vine cu ideea „premiului” iar motivul din spate este manipularea copilului. este mita si atunci cand parintele subliniaza valoarea premiului ca motiv principal pentru care copilul ar trebui sa se conformeze. Atata timp cat mesajul transmis este de forma: „Daca tu……., atunci eu voi……” este vorba de mita!

Luptele pentru putere – apar de cele mai multe in zonele in care copilului nu i se ofera variante de a alege, astfel incat sa isi poata exercita controlul si puterea de a lua decizii. Ideea cea mai importanta, in orice aspect al vietii de familie este sa va definiti extrem de clar limitele „rosii” acele reguli legate de siguranta, igiena, alimentatie, valori, principii, si sa le oferiti copiilor posibilitatea de a alege in cadrul acelor limite.

Unii copii pot avea o personalitate care sa ii faca atunci cand sunt pusi in fata unor alegeri, de exemplu alimentare, sa vina cu o alta propunere. este ok si este de preferat sa isi exercite dreptul de a face alta alegere decat cele prezentate de parinte, atata timp cat se incadreaza alegerea cu pricina in cadrul limitelor stabilite dinainte – de exemplu in cazul mancarii „sanatoase”. Este ok sa lasam copilul sa aleaga altceva de mancare la cina, atata timp cat mancarea cu pricina este sanatoasa.

Alti copii prefera sa isi lase parintii sa ia deciziile pentru ei, putand fi coplesiti uneori, daca sunt pusi in fata unor alegeri pe care ar trebui sa le faca. Ideea este sa ii ajutam sa invete sa ia singuri decizii in timp, fara a pune presiune in aceasta directie.

Unelte de cooperare.

Mintea functioneaza pe baza imaginilor. Imaginile vizualizate cu mintea te directioneaza in acea directie. Mintea nu functioneaza pe baza mesajelor negative.

Nu alerga
Nu mai tipa
Nu iti mai lovi fratele

Mintea copiilor nu proceseaza „nu”-ul si vizualizeaza doar partea a doua a mesajului. Si o executa.

De aceea noi trebuie sa cream o imagine a lucrurilor pe care sa le faca nu a lucrurilor pe care sa NU le faca.

Mergi mai incet, plimba-te
Vorbeste mai incet


Exista patru tipuri de tantrumuri:

De frustrare  – „incerc sa fac un catel din plastilina si nu imi iese si ma enervez” – sfatul e sa le recunoastem frustrarea, sa incercam sa vorbim cu ei si sa ii ajutam

Suprastimulare – mai ales in mediile foarte aglomerate si zgomotoase.

De atragere a atentiei – „nu imi dai atentie, asa ca voi face ceva atat de nasol incat sa imi dai atentie” – sa le spunem ce pot face astfel incat sa ne atraga atentia intr-un mod pozitiv (acum eu vorbesc la telefon, ia-ti o carte si stai la mine in brate si uita-te pe carte pana termin eu de vorbit la telefon)

Tantrum de putere – nu imi dai ce vreau, iti voi face viata un calvar pana imi dai. Mai ales in public, vor escalada aceasta situatie pana vor obtine ceea ce isi vor dori. Problema este ca daca te abtii si la un moment dat cedezi, copilul nu va invata altceva decat unde este limita la care cedezi si va repeta acest comportament de fiecare data cand isi va dori ceva.

Ideea principala este ca in cazul oricarui tip de tantrum, cel mai important este sa calmezi mai intai copilul si abia atunci va fi pregatit sa asculte.

Responsabilitatea poate fi invatata la orice varsta, insa cel mai bine poate fi invatata de la bun inceput, inca de cand copiii merg de-a busilea. Atata timp cat noi facem totul pentru ei, cum pot invata sa fie responsabili, sa isi asume responsabilitatea propriilor decizii si asa mai departe