In stransa legatura dar din pura coincidenta cu articolul precedent, diseara are loc lansarea cartii lui Alfie Kohn, Pedepsiti prin recompense.

Va fi un eveniment special, fiindca de la 19:00 va intra in direct prin skype insusi Alfie Kohn si veti avea ocazia sa il ascultati live pret de cateva minute, intr-un fel de warmup la conferinta din 22 noiembrie.

Daca aveti timp, dati fuga pana la libraria Humanitas Cismigiu, in seara asta incepand cu ora 18:30. Va merita fara doar si poate, nu am nicio urma de indoiala.

„Pedepsele și recompensele sunt două fațete ale aceleiași monede, spune KOHN, ambele având efect pe termen scurt. Se impune, susține autorul, găsirea unei alternative la aceste două moduri de a controla și de a manipula oamenii.”

Cartea se poate constitui intr-o excelenta lectura pana la momentul zero din 22 noiembrie si intalnirea virtuala de diseara cu Alfie Kohn va poate convinge sa veniti sa il ascultati live, daca inca nu v-ati decis in directia asta (inca!).

Mai aveti ocazia sa va reintalniti cu Monica Reu de la ACNV (care, in parteneriat cu Totul despre Mame sunt artizanii aducerii lui Alfie in Romania), cu Simina Badica si cu Ina Elena Irimia, cea care a si tradus cartea, Ina mai cunoscuta voua drept almighty Karioka, care cred ca este si cea mai in masura sa va convinga de ce ar trebui sa cumparati cartea:

„Am pornit la tradus foarte, foarte sceptica si cu setul meu de etichete si stampile minutios pregatite. Il categorisisem deja pe Kohn si ma asteptam la vreo 500 de pagini de utopie pura. Ma bucur sa recunosc ca m-am inselat.

Ma bucur mult ca am citit cartea asta, pagina cu pagina, rand cu rand, de vreo trei ori. Nu pot spune ca m-am trezit iluminata in vreun fel – si nu acesta pare a fi scopul ei. M-am bucurat sa vad ca indemnul principal desprins din ea e si esenta felului in care imi traiesc eu viata – anume semnul intrebarii. Alfie Kohn te indeamna sa te indoiesti, sa cugeti, sa existi. Sa iei toate dogmele pe care poate le consideri un fapt firesc si sa le rasucesti minutios (si daca nu stii cum, iti arata el, oh, ce-ti mai arata … ) si sa contesti asa zise adevaruri absolute. Si prin asta m-a castigat, pentru ca rareori ma zburlesc mai suspicios decat atunci cand mi se ofera un asa-zis adevar absolut.
Nu cred ca este doar o carte pentru parinti. Nici doar pentru manageri, nicidoar pentru angajati. Suntem cu totii afectati de ideile si mecanismele (artificiale) pe care Kohn le contesta, deci cartea ni se adreseaza tuturor, in proportii variabile. Nu ofera retete, nu are cinspe pasi simpli in care sa faci nu stiu ce.”

Ina, pentru cei care nu au ajuns sa o cunoasca, se numara printre cele mai circumspecte persoane intalnite vreodata. Nu este negativista, nu contesta nimic fara sa se informeze mai intai, pur si simplu, pana nu simte ea ca e stapana pe subiect isi pastreaza o mina de distantare si nu emite opinii, nu trage concluzii decat atunci cand considera ca s-a documentat, informat asa cum trebuie. Pentru mine este un exemplu si ii pretuiesc opinia enorm, chiar daca uneori nu se potriveste cu a mea. Ma face sa imi doresc sa aprofundez si mai mult problema/subiectul.

Da, deci va puteti intalni cu acesti oameni diseara. Intrarea este libera, pagina evenimentului e aici, ca de obicei va fi cineva care se va ocupa de kinderii vostri, astfel incat voi sa va concentrati numai pe ceea ce vor spune speakerii, toate premisele sunt create pentru a fi o lansare de succes. Fiindca merita.