Vreau sa spun cateva lucruri, acum, inainte de a se sti incotro ne indreptam.

Dincolo de cine va fi sau nu presedintele de luni incolo, eu, Bogdana Dobre, de 37 de ani, mama a trei copii, am gasit un om in care putem sa credem, un om pe care il putem sprijini neconditionat, liberi si neconstransi. Nu cred ca este singurul din tara asta, cred ca sunt mult mai multi ca el, si cred ca cel mai mare castig al acestei campanii este ca vor incepe sa prinda curaj si sa iasa in fata, pentru ca deja au vazut ca exista o masa critica ce poate schimba lucrurile.

Idealista? Nu cred ca mai exista un om in tara asta de varsta mea care sa mai fie idealist. Imi pare rau, dar ne-au calcat in picioare prea multi, ca sa ne mai permitem un lux ca idealismul. Platita? Nu ma cunoasteti, oameni buni, daca va puneti intrebarea asta. Pacalita? Well, mana in foc o pot baga doar pentru cateva persoane din viata mea, asa ca, da, imi pastrez o anumita doza mica de prudenta. Permiteti-mi, va rog, tocmai mi-a provocat o dezamagire crunta Raed, zilele trecute.

Dincolo de toate astea ramane speranta. E prima oara dupa atatia ani cand o simt, acolo, vie, aproape palpabila. E prima oara cand vad acolo sus un om care ma reprezinta pe mine si valorile mele, si nu numai ca le reprezinta, insa le si impartaseste. E prima oara, si oricat ar parea de descurajant ca am ajuns la varsta asta, eu ma bucur ca totusi mi-a reinviat speranta.

Un om care spera poate muta muntii din loc.

Si lasand la o parte poezia, fiecare vot conteaza, jur. Ultimul sondaj care nici macar nu a fost dat publicitatii spune de o diferenta de 2 procente, mai mica decat marja de eroare. Fiecare vot conteaza.