Ieri dimineata, baietii in parc cu Reta, bona. Eu fugisem sa iau fata + cativa colegi de-ai ei de la Muzeul de Istorie, primul lor pitstop in Saptamana Altfel.

David se duce pe alee cu bicicleta, astalatu mic, in greva. Se intoarce David cu coada intre picioare, suparat nevoie mare.

„Ce s-a intamplat, David?” il intreaba bona.

„Baietii aia de la bancuta au ras de mine, mi-au zis: „Tu ai baut pizza de pe jos?”

Auzind faza, asta micu se ridica de langa Reta, isi infoaie penele si zice „Ia ca ma duc eu la ei!” si o ia la trap spre capatul aleii unde isi faceau veacul baietii sicanatori.

David o ia si el inainte cu bicicleta, ajunge si Raducu intr-un final la locul faptei, isi propteste furios mainile in solduri si isi ia cel mai amenintator aer cu putinta pentru cei cinci ani ai lui si cu cea mai plina de dojana voce, spune:

„E fumos ce ai zis tu lui fiatele meu?!? Sa bia pizza de pe jos?”

E reprezentativa intamplarea pentru felul in care sunt conectati cei doi. Dincolo de faptul ca se incaiera de 16428794 ori pe zi, ca mereu unul trebuie sa fie mai „smecher” decat celalalt, ca dau dovada de un simt iesit din comun al posesiunii, motivul cel mai comun al tuturor incaierarilor, cand vine vorba de lumea dezlantuita de afara, astia doi sunt trup si suflet unul pentru celalalt si amandoi pentru sora lor. Nu vreti sa stiti cum plesnesc de mandrie cand le povestesc altor persoane ca ei mai au inca un frate si inca o sora, si cati ani au fiecare si cum ii cheama si locul exact unde sunt ei daca nu sunt prezenti. Si mie, copil unic la parinti, mi se pare absolut incredibila aceasta relatie, intensitatea ei si nu incetez sa ma minunez de sapte ani incoace de cat de puternica si vizibila este.

In alta ordine de idei, baietii sunt plecati azi in prima lor excursie de o zi, asa ca daca aveti rezerve de distonocalme, extraverale, valeriane si emocalm-uri, va rog frumos, trimiteti-mi-le mie.

Le-am facut 1000 de instructaje, lui David sa aiba grija de fratiorul lui, lui Radu sa tina aproape de miss, la care Radu m-a linistit complet, spunandu-mi „Lasa, mami, ca am ghija de mine. Oricum, eu i-am pomis lui Petru ca am ghija si de el” de acum trebuie sa ma stresez dublu, le-am repetat de 100 de ori ce au in ghiozdanele, ce si unde gasesc, i-am bordat cu pachete de servetele.

Da, stiu nu mai sunt mici, unul are cinci, unul face maine-poimaine sapte. Sunt baieti din ce in ce mai vanjosi si mai alerti, presimt ca o sa am nevoie din ce in ce mai des de suplimente alimentare pentru a le face fata. Duminica, de exemplu, desi au fost si au alergat prin toata gradina Botanica, cat am alergat noi la Crosul Padurii, copilul mic a mai avut si ora de pedalat, la o ora la care 90% din copiii de varsta lui dorm, iar mijlociul s-a dat cu trotineta prin tot parcul Carol cat asta mic a dat la pedale in mod organizat (iar eu si Radu ne-am tarat in urma lui David pe aleile alea). Si totul s-a incununat cu mersul seara la meciul de baschet dintre Steaua si Dinamo, unde astia doi s-au simtit la pestii in apa. Au tipat si s-au agitat incontinuu si jur daca pricep de unde atata energie. Recunosc, ca intre cele trei iesiri, acasa au mancat aproape non stop, dar totusi, parca le-as fi dat jar, asa s-au manifestat. Chiar si in masina au reusit sa ne zapaceasca de cap si exista o posibilitate ca toate hiperactivitatea asta sa ni se fi parut noua mai cu mot decat in alte zile din cauza ca ne batuse soarele in cap cat am alergat la cros.

Dar astia mi-s. Baietii lui mama :)