Ne-am sculat cu noaptea-n cap, am hranit si imbracat copiii, care altfel au fost tare cooperanti si extrem de nerabdatori sa ajungem la Ianis si la Marina, iar pe la sase dimineata, pe o ceata deasa ne-am facut exitul din Bucuresti. Am ajuns la 7:00 in vama bulgara, dupa ce am respirat extrem de usurati ca nu am stat deloc la pod. Am „recuperat” la vama bulgara, unde pasapoartele noastre impreuna cu talonul masinii au fost cercetate minutios si in amanuntime. Nu am fost mai speciali, atat a durat la toti cei din fata noastra. Evident, poporul prieten vecin nu avea decat o singura ghereta deschisa si aia populata de un functionar cu o pofta nebuna de munca.

La 13:00 am scapat dupa alte 40 de minute si de trecerea frontierei grecesti si ne-am cocotat fericiti pe Egnatia Odos.

La 14:15 prindeam pe ultimul metru si ferry-ul (am fost penultima masina), iar 15:00 faceam poza asta.

Traditionala prima poza de pe insula

La 15:40 ne dezmorteam oasele la Ianis si Marina in gradina.

In jurul orei 16:00 aveam sa pierdem primul lucru dintr-un sir lung de obiecte pierdute (unele din ele si regasite, dar despre asta povestim alta data): o mingiuta minuscula a lui Raducu, luata de pe ferry (stiti automatele alea cu mingiute mai mici si mai mari?).

Imediat, Raducu al nostru a gasit solutia perfecta (pentru el): ne-a trimis inapoi pe ferry sa ii cumparam alta. I-am calmat avantul, explicandu-i ca ii vom lua alta la intoarcere. A mai bagat niste reinforcement, cam de 20 de ori in ziua respectiva, pana s-a luat cu altele, plaja, mare, alea-alea si a uitat de minge.

Din restul de highlights: am dat peste cele mai putin aratoase pisici, dar copiii s-au lipit de ele (sufleteste, ca nu i-as fi lasat sa se lipeasca altfel, la cum aratau saracele pisici) si le-au dat cu darnicie din mancarea lor, desi erau lihniti de foame (nu, nu i-am tinut nemancati pe drum, dimpotriva, am avut de la sandvisuri, pana la quesadilla, gujoane din muschi de vita, iaurturi, oua fierte, ardei, rosii cherry – mai aveam putin si luam frigiderul cu mine in masina, si nu s-a mancat nici jumatate din mancare).

Pe la noua jumate au picat lati la datorie si noi de asemenea.

Despre drum: ok-ish, destul de liber, au inceput sa imi placa peisajele Bulgariei, mai ales ultima bucata de 40 de kilometri dinainte de Makaza, unde e un pod peste un rau care e mai mereu secat si sunt niste copaci crescuti in albie, atat de ciudati, dar extrem de frumosi. Plin de maci, toate cuiburile de prin sate cu berzele la post. Despre maci, intr-o postare viitoare.

Copiii. Am cei mai misto copii la drum lung. Chiar daca ni s-au strepezit dintii (mie si lui Radu) de la cate tampenii si prostii am auzit si a trebuit sa ii temperam de mai multe ori din cauza asta, sunt mai mereu super veseli si rezista la drumul asta care nu e chiar cel mai light cu brio.

In tot intervalul 6:00 – 15:30 au dormit fix 45 de minute. In rest, au cantat, s-au hlizit, s-au incaierat, s-au jucat intre ei si mai rar, foarte rar, au tacut si au admirat peisajul.

Continuarea intr-un alt episod. Deocamdata niste poze.