Eu am avut probleme cu dintii de cand ma stiu, in copilarie am refuzat sa port aparatul corectiv, iar ai mei m-au lasat sa imi fac damblaua, spunandu-mi doar „vei vedea tu mai incolo si vei regreta”. La un copil treaba cu „vei vedea mai incolo” este fix apa de ploaie, fiindca un copil nu poate cuprinde cu mintea niste predictii legate de un viitor indepartat si nici nu poate intelege termenul de „consecinte”. Am aflat asta tarziu, dupa ce am devenit mama si am studiat intens despre cu ce se mananca „parentingul”.
Evident ca „am vazut eu mai incolo si am regretat”. De regretat am regretat cam jumatate de viata, pe care mi-am petrecut-o zambind putin si spre deloc. De vazut, am vazut pe la 30+, cand am ajuns la unul din cei mai renumiti chirugi bucuresteni de maxilo-facial, care mi-a zis ca am o frumusete de malocluzie de tip II, foarte accentuata, mostenita ereditar. Care la varsta mea s-ar fi putut corecta doar chirugical, insemnand spargerea mandibulei in cele doua laterale, inserarea unor placute fixate cu suruburi. Moment in care am intrebat: este de viata si de moarte? Pot trai pana la adanci batraneti cu treaba asta sau nu? Mi s-a spus ca da, deci in concluzie, am zis pas la placutele metalice. Insa, mi-am corectat dintii de jos, i-am ordonat cat de cat, cu aparat clasic cu bracketi, pe care l-am purtat vreo doi ani de zile, despre care am mai povestit aici la vremea respectiva.
Distractia adevarata a inceput cu Rebecca, caci malocluzia asta ereditara este ereditara si mai departe, deci am transmis-o cu „darnicie” si copiilor mei. Pe Rebecca am dus-o la un prieten, specialist in ortodontie, pe care il stiu de pe vremea cand era proaspat student la stomatologie, si pe care l-am admirat mereu pentru pasiunea lui pentru aceasta meserie. Este tanar, cu vreo trei sau patru ani mai mic ca mine, si ati putea spune ca am riscat oarecumva, in loc sa ma duc la cineva cu nume si renume, agenda ultra aglomerata (ce vorbesc, ca si a lui este la fel!).
Noi am mers cu Rebecca cu totul si cu totul intamplator, nu as fi crezut ca are vreo problema. Eh, de la vizita aceea am intrat intr-un carusel si nu ne vom opri prea curand. Asta fiindca la o prima strigare, fiica-mea are urmatoarele diagnostice:
In prima faza i-am montat un
disjunctor prevazut cu scut lingual (daca dati click pe link, aparatul Rebeccai a fost un mix intre imaginile b) si c) de la punctul 2), aparat fix, pentru a corecta
deglutitia infantila si pentru a forta arcada superioara sa se extinda. Din cauza arcadei superioare care era prea ingusta (ingusta din cauza deglutitiei infantile si a respiratiei orale) caninii superiori blocau caninii inferiori si astfel blocau cresterea arcadei inferioare. Cerc vicios in toata regula. Aparatul i l-am pus pe 15 august anul trecut, undeva prin decembrie am renuntat la bucata cu scutul lingual, disjunctorul ramanand pe loc inca cateva luni de acum inainte.
In faza a doua, urmare fireasca a modificarii pozitiei limbii combinata cu malocluzia, buza de jos a inceput sa stea mai mult sub incisivii frontali superiori, ceea ce in timp a dus la mutarea incisivilor frontali si laterali inferiori spre interior. Moment in care am trecut la faza a doua, faza in care suntem in prezent: cel de-al doilea aparat, un
lip bumper, aparat mobil, care sa ii readuca buza inferioara in pozitia normala.
In timp ce povestesc toate astea fiica mea are un aparat fix in partea de sus, care ii imbraca bolta palatina si un aparat mobil jos, toate prinse in niste inele metalice care sunt fixate pe cele patru masele (sus si jos, dreapta si stanga).
In faza a treia, urmeaza sa reparam alta belea, caci toate astea nu erau indeajuns, si anume asa zis-ul fren labial, care mai pe romaneste este acea fasie de piele care tine buza superioara prinsa de gingie. La fiica-mea, acest fren este fix pana la nivelul dintilor, motiv pentru care intre incisivii ei frontali s-a dezvoltat o frumusete de strungareata, care a creat un hau intre cei doi frontali si i-a impins pe cei doi incisivi laterali atat de mult incat sunt aproape perpendiculari fata de pozitia lor normala. Frenul asta trebuie taiat, deci ne-am facut si cu o mica operatie, numita
frenectomie, dupa care trecem la montarea catorva bracketi, ca sa reparam diastema (strungareata) si sa castige un strop de spatiu suplimentar si restul dintilor.
Abia DUPA toate astea, ajungem si la faza a patra in care se va corecta problema majora, si anume malocluzia. Cu un aparat ce poarta numele de: aparat functional Frankel tip II si care arata cam asa:
Eh, va intrebati daca am terminat, nu-i asa? Raspunsul este: NU inca.
Dupa toate astea, Rebecca va fi re-evaluata, si se va lua decizia daca se impune si faza a cincea, adica daca se vor monta si aparate cu brackets, ceea ce, mai mult ca sigur se va si intampla, la ce haos si deranjament este in aliniamentul dintilor iesiti pana acum. Sa nu mai zic ca vin si ceilalti puternic din urma si daca e sa ma iau dupa ce se vede pe radiografia panoramica, haosul va fi si mai mare. Mai mult, Rebecca are parte de niste dinti definitivi carnosi si zdraveni, pe care ii suspectez ca sunt mai mari chiar si decat ai mei, deci va puteti imagina ce balamuc si inghesuiala e acolo in gura ei.
La un moment dat, intr-un viitor mai indepartat vom intra si intr-o ultima faza, a sasea, de contentie si mentinere, cu retainer.
Eh, va intrebati poate cum Dumnezeului s-au nimerit toate la ea in gura, nu-i asa? Habar nu am, este o aglomerare de diagnostice, insa nici unul nu este insurmontabil si nici grav.
Eh, si cred ca va mai intrebati cum primeste Rebecca toate aceste suplicii, nu-i asa? Ca va asigur, ca nu e usor sa porti doua aparate in acelasi timp, nici sa treci prin o gramada de luari de mulaje, fixari de inele pe masele si vizite din trei in trei saptamani la ortodont, pentru controlul regulat.
Rebecca ia totul cu o lejeritate si un curaj incredibile si admirabile pentru varsta ei. Ea m-a insotit la multe din controalele pe care le-am facut eu cat am purtat aparatul si a capatat suficienta incredere in noi (parinti si stomatologi/ortodonti) incat sa mearga pe mana noastra. Mereu i s-a vorbit cu calm, i s-a explicat in detaliu si cu sinceritate ce i se va intampla la fiecare vizita in cabinet, i s-au oferit la final mici atentii (l-a tapat de-a lungul timpului pe saracul Alex de o multime de manusi de unica folosinta, si seturi de gumite pentru brackets si nu il vad bine nici in viitorul apropiat).
Si chiar daca primele zile au fost intr-adevar mai grele, si nu a putut manca decat mancare pasata sau in stare lichida, chiar daca a stalcit si a „mancat” in mod nevoit litere intregi din cuvinte, toate astea au trecut pe nesimtite. Da dovada de o maturitate in gandire pe acest subiect care pe mine ma impresioneaza si ma face extrem de mandra de ea. Nu ca as fi avut nevoie de asa ceva pentru a fi mandra, dar totusi.
Eh, si poate va mai intrebati cat va dura toata „distractia”, nu-i asa? Vreo trei ani de acum inainte, asta in cel mai bun caz, fara fazele cinci si sase. Nu mai stau sa ii iau in considerare si pe cei doi frati, care vin si ei puternic din urma, ca ma ia durerea de cap.
Ma scuzati pentru lungimea obscena a articolului, dar la asa diagnostic, asa articol. Mno, si acum sunt deschisa la orice fel de intrebari, nedumeriri, nelamuriri, ca deja am capatat o experienta pe subiect, mai mult decat mi-as fi dorit vreodata.
multumesc pentru articol! ma bucur tare ca ai rabdare (si talent) sa ne scrii toate astea intrucat sunt foarte, foarte utile pentru noi, parintii de azi. Si eu am avut parte de aceeasi replica de „vei vedea mai incolo si vei regreta” si nu doar la chestii legate de dinti. Si, of, ce mai regret acum. De aceea, vreau si eu sa-mi duc copilul din timp la dr stomatolog. Ai detaliat foarte bine situatia voastra, doar o intrebare ma „roade”: fac imprumut la banca pentru astfel de situatii?…mersic
cam pe acolo ajungi, sa stii….
Mi-ai trezit amintiri cu articolul asta… Am purtat si eu aparat dentar, acum vreo 20 ani (WTF, cum suna asta! Cati ani am??? :))) )…. La inceputurile ortodontiei, cand in Romania nu existau bracketi si alte nebunii.
In fine…dintii mei sunt relativ ok acum (cei de sus sunt bine, pentru cei de jos nu am purtat aparat)…dar probabil daca merg la un ortodont (e corect termenul??), imi gaseste bube! :)
Daca stomatologul meu nu spune nimic, inseamna ca nu-s chiar praf!
PS: tare mi-e ca si fiu-miu imi calca pe urme, avand in vedere ca isi suge degetul in somn…
odata ce face cinci ani, te poti duce cu el la niste vizite, de doua ori pe an. supraveghere si atat, nimic mai mult… by the way, am uitat sa spun, dar fiica-mea si-a supt aratatorul, pana la trei ani….
go girl! eu m-am trezit la 33 de ani ca mi-am pus aparat dentar si sunt convinsa ca bine era sa imi pun de mica, dar cine stia? si cine avea acces la sisteme de tip Damon, care nu se vad, elegante si care nu impacteaza stima de sine scazuta a adolescentului ? :D
Si BRAVO, Rebecca! ;)
pai si eu tot pe la 32-33 de ani :) si mi-am pus din alea simple, metalice, nu m-am aruncat la ceramica transparenta etc, ca deja eu eram cu self esteemul sus, nu ma puteam impiedica de niste bracketuri :)))
Vai, saracuta! Si eu am purtat primul aparat dar cam atat, restul nici nu cred ca existau la noi in tara pe vremea aia. Cand am fost eu copil, in orasul in care locuiam era un singur dentist (la care nu mergea nimeni pentru ca se lucre fara anestezie, era un fel de camera de tortura). Asa ca dupa ce ne-am mutat (aveam vreo 11 ani) am recuperat intensiv vreo 3 ani de plombat, tratat si indreptat (iti dai seama ce era la mine in gura, nu fusesem decat o data la dentist pana atunci si singura plomba pusa imi cazuse dupa un an….). Am avut noroc, am gasit un dentist foarte bun in noul oras (Oradea) si acum ma duc la el la control de fiecare data cand am drum acolo :)
S-au rezolvat toate, dar stiu cat de chinuitor e. Mult curaj si rabdare la amandoua!
multumim mult de tot. ea e cea mai curajoasa dintre noi doua :)
Bine ca aveti posibilitatea financiara de a continua tratamentul! Bafta!
la capitolul asta, mi-e groaza efectiv. pentru ca nu avem posibilitatea asta, dar facem pe dracu-n patru :(
La mine incisivii de sus formau un fel de acoperis. M-a dus mama la stomatolog si mi-a pus aparat dentar, dar il puteam da jos cand vroiam. Il purtam cand si cand, si-a facut treaba si asa, ca acum incisivii mei sunt drepti. Bravo Bogdana, ca nu lasi copiii sa faca de capul lor, ca e chiar nasol sa nu poti zambi. Multa succes va doresc si dinti drepti fara probleme.
Daniela
Pfff, mie-mi spui? Toata viata mea, cum vedeam o camera de fotografiat in fata, cum bagam o grimasa din care sa nu se vada urma de dinti… Si mereu a fost ceva de care m-am jenat si a avut impact si asupra stimei de sine si asupra imaginii de sine si asa mai departe, mai ales la varsta adolescentei. Nu vreau sa pateasca si fiica-mea asta…. Dincolo de faptul ca toate problemele astea ne-reparate la timp duc la alte probleme. Asta nici nu mai incape in discutie…
Bogdana, mi.ai dat de gandit. Si eu stau foarte prost la capitolul asta si mi.am propus ca viitorii mei copii sa fie supravegheati indeaproape. Te felicit pentru rabdare! Si pe Rebecca pentru curaj! Multa bafta in continuare!
Multumim de sustinere! Si tine-ne pumnii in continuare, ca avem drum lung in fata! Voi mai povesti eu pe parcurs, asa ca sa va mai asteptati la capitole de roman pe subiectul asta :)
Gandindi-ma retrospectiv la experienta ta cu alaptatul ac are alt sens
Frenul labial are un rol esential on reusita alaptari
Simona
Nu stiu daca frenul labial sau cel lingual. Ca stiu ca sunt probleme mari la copiii cu frenul lingual foarte dezvoltat, ca nu permite limbii sa se miste cum trebuie in timpul suptului si de aceea nu pot prinde sanul ca sa creeze acel vid in gura…
http://blogulmeumediocru.blogspot.ro/2014/02/guest-post-cand-bebelusul-nu-vrea-sa.html acum cateva saptamani am citit art. asta
Simona
Buna Bogdana! Multumim pentru odiseea…succes si sanatate pe mai departe!
Poti recomanda medicul ortodont? La recomandarea medicul orl -ist trebuie sa ajungem si noi. multumesc! Diana
Diana, cum sa nu, Alexadru Petrut Darie il cheama, lucreaza in regim de colaborare in mai multe cabinete, noi mergem in cel din Lahovary (este chiar in blocul din fata pub-ului Old Nick’s Pub) pe diagonala cu teatrul Tandarica. Cabinetul se numeste Stephadent. Dar mai are colaborari si prin alte parti. Daca vrei, scrie-mi pe mail sa iti dau numarul lui de telefon, ca sa vorbesti direct cu el. Uite, il mai gasesti si aici: http://www.colordent.ro/medici_dentisti.html
Si eu am suferit/sufar de malocluzie. Si mie mi s-a explicat ca treaba e ereditara. Eu totusi sper din tot sufletul sa aiba sotul o gena mai puternica la capitolul dinti. :D
Aparat dentar nu am putut sa port in copilarie pentru ca imi venea sa vomit de la el. Asta se intampla prin 1989-1990. La 25 de ani mi-am pus insa aparat si la maxilarul de sus si la maxilarul de jos. Expertul, un ortodont de renume, mi-a dat termen de purtare de doi ani si jumatate.
Cam dupa un an de tratament, a inceput sa devina o obisnuita ca dintii mei sa fie supravegheati si ingrijiti de o rezidenta a respectivului ortodont de renume. Medicul de renume avea prea multi pacienti si era nevoita sa ii primeasca in acelasi timp in camere diferite.
Si uite asa, s-au facut 3 ani si jumatate de platit bani grei pe aparate ortodontice, pe controale, pe radiografii si pe doua extractii de premolari. Satula si de dureri si de stresul drumurilor la medic, am pus piciorul in prag. I-am cerut sa-mi elibereze dintii.
Frontal, dintii mei arata relativ bine, la cei din spate mai am insa ceva probleme. Insa buba cea mai mare de la mutatul dintilor de colo-colo este ca am ramas cu o mare sensibilitate. Mi s-a retras gingia de la baza unor dinti si nu suport sa simt acolo nici cald, nici rece, nici dulce.
O varianta de tratament ar fi o operatie costisitoare. Varianta ieftina e sa merg cam de doua-trei ori pe an la un stomatolog ca sa-mi dea cu un loc protector la baza dintilor cu probleme.
Ortodontia e parsiva. Iti promite ca te scapa de probleme, dar pe parcurs descoperi unele noi.
In fine… Mi-am varsat un pic oful.
Bafta multa Rebeccai!
Irina
Da, ai dreptate, e parsiva! Am o prietena care a purtat aparat dentar multi ani (adica mai mult decat trebuia), pentru ca pe primul i l-a gresit medicul ortodont (tot de renume in Bucuresti) si i-a modificat cu totul conformatia maxilarului.
A fost nevoie e multa munca, durere si bani pentru a repara ce a stricat primul.
Dar pana la urma s-a rezolvat!
Salut,
multumesc de informatii; am intrat la ideii si as vrea sa merg cu copii la control; cum as putea afla numele domnului doctor ?
Marius.
Marius, vezi ca i-am raspuns mai sus Dianei si i-am dat detalii despre doctor. Daca doresti si numarul, te rog sa imi dai un mail. Ezit in a-i pune numarul aici, public :)
am ratat comentariul; multumesc frumos.
Şi eu la 33 ani sunt în plin tratament ortodontic: bracketi metalici sus şi jos. Sus pentru că am avut strungareata din cauză de fren alungit, aşa că am bifat şi operaţia, iar jos pentru a aduna dinţii şi a face loc pentru două implanturi de molar. Aşa că Rebecca e o curajoasă.:)
Bun articol, este esential ca pacientului sa i se vorbeasca calm, sa fie linistit inainte de interventie.