Vorbeam saptamana trecuta de una din cele mai fericite descoperiri ale mele: birourile Moll aduse de Erika. Spun fericite, fiindca pe masura ce m-am documentat, am inteles din ce in ce mai bine, nu numai cat de bune sunt (calitativ vorbind) ci mai ales, cate de utile sunt. Tot datorita Erikai am aflat cateva informatii pe care poate, pe unele din ele le intuiam, dar pe care nu le constientizam. Iar pe altele chiar nu le stiam (cel putin cel cu fataiala) insa toate sunt extrem de practice daca ne dorim ca (virgulaaaa) copiii nostri sa beneficieze de o crestere sanatoasa si sa reziste in acelasi timp si la multele ore dedicate „temelor”:
- Copiii au nevoie de foarte multa miscare in aer liber, gen catarat, escaladat, alergat, de stimuli senzoriali si pentru exercitiile de echilibru si activarea functiilor motrice. Orice forma de miscare gen bicicleta sau leganatul pur si simplu pe un leagan de joaca va stimula corpul sa se dezvolte sanatos mental, fizic si psihic, pentru ca acestea sunt toate in legatura stransa. Atunci cand un copil nu are parte de suficienta miscare, un simplu scaun ergonomic poate sa substituie aceasta (efectiv lasat copilul sa se fataie pe scaun sau sa se roteasca cu el).
- Fataitul, un aspect foarte prost inteles mai ales la scoala. Copiii nu pot sta nemiscati si nici nu au fost creati pentru asta :) . Timpul in care un copil poate sa stea nemiscat este de maxim 5 minute pentru copiii intre 6-10 ani (pentru cei mai mici de 6 ani nu este deloc normal sa stea nemiscati). Mai mult, perioadele lungi de “nemiscare”” sunt foarte daunatoare dezvoltarii copiilor. Miscatul continuu nu este un semn de lipsa de concentrare sau hiperactivitate cum o considera majoritatea, iar cerintele scolii actuale de a petrece nemiscati cate 50 de minute sunt aberante. Miscarea aceasta cat se poate de naturala a copiilor are stransa legatura atat cu dezvoltarea creierului cat si a lui ca om. Studii recente au aratat cat de strans legate sunt toate planurile de dezvoltare (fizic, mental, psihologic, emotional, etc) ale unui copil. Recunosc ca eu nu prea rezist mult la Rebecca in camera , fiindca ma aduce la exasperare de cat se foieste in timp ce isi face lectiile. E o miscare browniana, continua, neintrerupta si mereu m-am intrebat cum de se poate concentra pe ce are de facut in conditiile in care se misca NONSTOP!
- Cea mai buna postura e una care se schimba continuu, adica cateva minute pe jos, apoi pe scaun, o rotire, in genunchi pe scaun si tot asa, daca privim copiii vedem ca ei se misca spontan pentru ca asa e normal. Creierul da mesaje spontane muschilor ca trebuie sa schimbe pozitia pentru ca asa este sanatos, pentru muschi si circulatia sangelui. Copiii se simt mai bine si se pot concentra mai bine. Circulatia sangvina are un rol important in oxigenarea creierului si deci acesta va functiona optim. Lasati copiii sa isi caute pozitia comoda, iar avand la dispozitie un mobilier dinamic si ergonomic ei vor beneficia la maxim in orice pozitie ar sta.
- Miscarea este la fel de importanta ca si aerul. Camera copilului trebuie sa fie un mediu propice ca el sa se dezvolte perfect, aici nu ma refer la tone de jucarii,nicidecum, ci la o buna aserisire, spatiu, climat placut,materiale cat mai natural, cu mobilier sau accesorii care sa ii stimuleze simturile si nevoia de miscare. Daca se poate biroul sa fie pozitionat la geam pentru stimularea vizuala (lumina sa vina din stanga!). De asemenea e important un mic colt linistit, gen scaun/sac pe care sa se poata relaxa cand citeste sau asculta muzica preferata.
- Este foarte important ca biroul si scaunul sa fie amandoua reglabile, spatiul lui de invatare sa fie placut, creativ, dinamic, asa cum noua ne place sa ne simtim bine la birou si lucram mai eficient asa au si ei nevoie de “relationeze” cu spatiul propriu. Specialistii de la moll pun mare accent pe intimitatea copilului, posibilitatea de a-si schimba ei culorile accesoriilor, diverse compartimente secrete ale biroului sau ale scaunelor, sunt detalii aparent mici, dar totusi atat de importante pentru copii, aduc un plus valoare emotionala in minunata lor lume proprie care e in curs de formare. El va crea efectiv o relatie cu spatiul propriu, si implicit va creste placerea de invatare si cunoastere cu care oricum ne nastem. Aveti incredere in copiii vostri, puneti-le la dispozitie spatiul necesar si o doza suficienta de libertate, atat cat e posibil sa oferim acum in zilele noastre intre tonele de activitati, ambele sunt absolut vitale pentru dezvoltarea lor. Pozitia ergonomica corecta la masa de birou il va scuti de probleme ulterioare de coloana (din pacate majoritatea ne confruntam la maturitate cu astfel de probleme pentru ca am studiat cate 12-16 ani la acelasi birou ramas de la fratii mai mari sau masa de bucatarie uneori)
- Blatul biroului ar trebui sa se regleze in functie de activitatile care le facem (pentru o buna sanatate a ochilor) si coloanei: 5 grade la desenat, aproximativ 10 grade la scris si aproximativ 20 grade la citit. Din pacate in general noi le facem pe dos, ridicam blatul la desenat cand de fapt nu asa este natural, mana are nevoie de sustinere, relaxare, in cazul citittului avem nevoie de inclinare de fapt. Suportii de carte cu care sunt dotate birourile confera posibilitatea aceasta de a sta correct si a citi lejer la masa de birou.
- Marea noastra problema desigur computerele, orice fel de device/gadget pe care il utilizam deja cu totii, ne afecteaza ochii semnificativ. Aici ar fi multe de spus dar voi atinge scurt cateva puncte sensibile:
- Atunci cand ne uitam la monitor drept sau in sus, privirea se seteaza pe “modulul distanta” creierul trebuie sa converteasca imaginile pentru a le trimite creierului si de aici pot aparea senzatiile de durere de cap. Nu este naturala aceasta pozitie pentru ochi. Monitorul trebuie sa fie 30 grade in jos. De asemenea o privire dreapta va face ochiul sa nu clipeasca si de aici senzatia de “ochi uscati”
- Lipsa se sustinere a mainilor atunci cand tastam este foarte daunatoare si va duce la probleme de sanatate cum ar fi sindromul de tunel carpian (sau mai simplu dureri articulare ale mainilor/degetelor/incheieturii)
- Iluminatul mesei de lucru este de asemenea foarte important, este necesara o intensitate de aproximativ 500 Lux si e foarte important sa nu fie umbre pe suprafata de biroului. (de aceea lampile moll au brate regabile si rotile)
V-am zapacit, nu-i asa? Multe din aceste lucruri le aud pentru prima data, desi am un tata arhitect care divinizeaza ideea de ergonomie si aproape totul in casa la mine respecta regulile de spatialitate/ergonomie/functionalitate si asa mai departe. Cred ca totusi la partea cu biroul a chiulit de la cursuri, ca in afara de faptul ca mi-a repetat obsesiv ca lumina trebuie sa vina din partea stanga (motiv pentru care am purtat discutii aprinse cand i-am decorat Rebeccai dormitorul), in rest nu mi-a mai impartasit nimic din toate cele de mai sus.
Mai multe informatii utile gasiti pe pagina mobilamoll.ro. Si iata ca ajungem la cea mai juicy parte a acestui articol, fiindca prin intermediul unui concurs pe acest blog firma Moll Germania va ofera un birou Joker de ultima generatie.
Si va trebui sa munciti putin pentru el. Nu e cu like si share, desi poate ar fi frumos sa dati si-un like paginii Moll, insa va trebui sa ne convingeti intr-o prima faza, pe Erika si pe mine, dar si pe restul cititorilor ca vreti cu adevarat acest birou. Asa ca:
1. Va asteptam sa ne povestiti intr-un comentariu aici, pe blog, cum este camera copilului vostru, ce ati avut in cap la inceput si de la ce ati pornit, ce atribute ati avut in vedere, ce restrictii ati avut si cum le-ati depasit sau cum v-ati adaptat la ele, ce ati reusit sa faceti bine, ce ati schimba si cum credeti ca s-ar integra biroul Joker in camera, presupunand ca il veti castiga.
2. In paralel, va rog sa imi trimiteti pe adresa de contact a blogului o poza cu dormitorul/biroul kinderului asa cum arata in acest moment (depinde cat si cum puteti incadra). Fara copilul din dotare, fiindca nu vrem sa apara copiii pe facebook, da? :)
Pozele si cu povestile aferente vor fi postate pe pagina de Facebook a Moll, intr-un album special, si vor putea fi votate. La final, votul popular va avea o pondere de 40% din nota finala, in timp ce votul nostru va avea restul. In felul acesta vom contracara si eventualii vanatori de concursuri :)
So, eu am emotii de pe acum, este poate cel mai valoros cadou pe care l-am dat vreodata pe blog, asa ca bafta!
Ah, concursul dureaza pana pe 17 iunie, ora 23:59 (valabil atat pentru comentarii cat si pentru fotografia trimisa pe mail), perioada de votare este pana pe 19 iunie, ora 23:59 (un vot inseamna un like la fotografia respectiva) si pe 20 iunie, adica in prag de vacanta un kinder norocos va fi pregatit deja pentru anul scolar urmator :)
pediatrul ne-a explicat ca este absolut necesar sa mergem pe jos pana la scoala si inapoi. Problemele medicale apar la copiii dusi/aduci cu masina – ajung sa fie ca o oala pe foc la ore pt ca nu si-au consumat energia, nu apuca sa puna sangele in miscare – circulatie periferica slaba, nu apuca sa vada lumina/soare- deci nu vitamina D – si uite cativa factori ce duc la imbolnaviri.
Ador ce spune, e un dr de moda veche, aproape 70 ani, dar uite ca suntem de 4 ani sanatosi cu totii – si e si meritul lui.
Nu te bagi si la concurs? Haide :)
Ce bucurosi ar fi miciti daca i-am lasa sa faca toate aceste lucruri!
Georgiana, nu vrei sa te inscrii in concurs?
Camera Elizei e mica, insa foarte luminoasa. Mi-am dorit sa fie decorata eclectic, cu tot felul de decoruri amestecate pentru ca asa e si personalitatea ei. Asa ca are si printese si balerine, si casute de pasarele si fluturi si harta lumii si tot felul de tablouri plus multe, multe carti. Cand i-am redecorat ultima oara (trecerea de la camera de prescolar la cea de scolar) am crezut ca o sa fie dificil sa integrez biroul, mai ales ca patul facut pe comanda e destul de lat. Nu l-am putut pune sa vina lumina din stanga, ii vine din dreapta, insa toata camera e luminoasa cea mai mare parte a zilei, asa ca nu-i problema. Singurul lucru care incurca acolo e sifonierul supradimensionat insa recunosc ca incap atat de multe chestii in el incat nu-mi vine sa-l scot. Oricum spatiul castigat nu ar fi chiar asa de mare. Nu concep camera de copil fara biblioteca, asa ca am transformat un corp care nu era destinat pentru asta, ca sa incapa zeci de volume in el. Imi place mobilierul simplu si multifunctional, sa nu aiba prea multe elemente decorative care mai mult incurca decat ajuta.
Foarte fain articolul si concursul. Camera baietilor, de patru si respectiv sapte ani, este in principiu un mare atelier de Lego. Are aproape 20mp si toata mobila e dispusa langa pereti, astfel ca tot covorul este spatiu pe care sunt piese mici de lego, uneori cuburi de lemn sau curse de masini. Initial am gandit ca vor mai imparti spatiu inca vreo 2-3 ani si de aceea totul e destul de spartan (mostly Ikea stuff): doua paturi, cate doua dulapuri pentru fiecare care gazduiesc haine sus, carti la mijloc si jucarii jos, un rastel cu lazi in care stau jucariile mai mari, un raft suspendat pentru creioane, plastelina, litere, etc si o masa cu doua scaune unde fac fise educative, puzzle sau coloreaza. Intre timp ne-am gandit ca in loc sa ii separam cu totul, am putea separa spatiul de somn de spatiu de joaca/studiu. Mai au trei ferestre si un pui de pisica :) Trimit o fotografie cat de curand.
Inca nu am poze de la tine, sa stii :)
Asa, mah, fetelor, ma bucur ca v-ati pus in miscare :)
Am ales camera cea mai mare pentru S. si fratiorul lui (care la momentul respectiv era in stadiul de vis si dorinta, acum e in carne si oase :) ), tocmai pentru ca am vrut sa aiba spatiu larg de joaca si de lucru. Am ales sa facem paturile supraetajate, pentru a salva spatiu, desi cred ca va trebui sa treaca ceva vreme pentru ca ele sa fie folosite la adevaratul lor potential, fiindca Baietelului de argint i s-a facut brusc frica de inaltime; asa ca il asteptam pe cel mic sa creasca sa se bucure de „etajul de la etaj”. Un ceas cu Micul Print si tablourile pictate de S. la cercul de pictura.O comoda pentru hainele de purtat pe langa casa, din care se poate servi singur, o biblioteca care acum e neincapatoare, deci am cumparat rafturi si pentru alte parti ale casei, iar acum, langa biblioteca, mai este si un dulap de panza cu materiale didactice si pentru arts and crafts, dar care isi are loc doar provizoriu in camera. Locul acela e perfect pentru birou, de care avem nevoie, caci S. incepe scoala la toamna, dar pe care nu il avem. Despre mobilierul Moll stiu de multa vreme de la prietena mea Camelia, pe Erika o stiu cititoare a blogului :) si de mult ma invarteam pe pagina ei, cu gândul macar la un scaun, asa ca nu puteam rata acest concurs!
Ah, presimt că voi scrie un roman întreg, căci amenajarea camerei copiilor e un mare of și un mare vis pentru mine… Și povestea noastră are două parți distincte:
În primul rând este povestea anevoioasă a mutărilor dintr-o chirie în alta deja de ani buni, încercând la fiecare mutare să găsim un spațiu cât mai potrivit pentru fetele noastre… Până în prezent am improvizat, fetele fiind încă mici, folosind mobilierul sumar al caselor în care am stat așa cum am putut mai bine. Fetele au o mulțime de jucării, cărți și materiale didactice, ele sunt îndrăgostite de lucrurile lor și de activitățile pe care le facem stând împreună acasă, așa că amenajarea unui spațiu potrivit pentru educația și joaca lor a fost mereu o mare provocare pentru noi.
Acum tocmai ne-am mutat într-un apartament nou, pe care l-am ales dintr-un lung șir având în minte câteva criterii importante, în capul listei fiind spațiul destinat fetelor. Așa că am reușit cu greu să găsim un apartament care ne-a oferit două încăperi distincte pentru fete, una obișnuită, cu mobilier de tineret, funcțională dpdv al dormitului, îmbrăcatului, jocului liber pe covor, iar cealaltă fiind mobilată în stil birou, cu multe rafturi și vitrine, iar în mijloc cu o masă de birou suficient de încăpătoare pentru amândouă. Din păcate lumina bate din față sau din spate, iar camera nu e prea luminoasă, în plus la birou folosim două scaune de sufragerie pe care fetele stau în genunchi și amorțesc repede, deci nicicare dintre principiile unei posturi sănătoase la masa de studiu nu sunt îndeplinite. Dar a fost cea mai bună soluție temporară găsită (pentru că ne mutăm dintr-un oraș în altul e complicat pentru noi să achiziționăm mobilă). Totuși, problema mă preocupă în continuare, pentrucă anul viitor fetele vor începe școala și vom avea nevoie de spațiu cât mai potrivit pentru studiu.
Dar ce mă doare cu adevărat e a doua parte a poveștii, cea despre apartamentul frumos al nostru, care ne așteaptă gol de ani buni într-un oraș în care tot visăm să ajungem să locuim, curând… Acel acasă, unde am decorat cu mâinile noastre, cu sufletul nostru, cu toată pasiunea și toți banii de care am dispus. :)
Acolo am rezervat fetelor cea mai mare dintre cele 3 camere, fosta cameră de zi, de aprox 24mp. Am vopsit pereții în culori pastel, apoi am achiziționat câteva corpuri de bibliotecă de la Ikea, căci nici eu nu-mi imaginez camera unui copil fără cărți, cum spunea și Laura mai sus. Ulterior am umplut camera, provizoriu, cu un mobilier de dormitor util când cineva ajunge să doarmă musafir acolo. Și… ne-am oprit. Căci eu visez un mobilier în lemn de stejar natur și alb, pigmentat cu puțină culoare ici colo, cu corpuri moderne, ergonomice, care să lase spațiu de respirat dar să fie cât mai funcționale… un mobilier pe care să-l construim, în timp, adaptat nevoilor de creștere ale fetelor noastre. Acolo, în visul meu frumos, mobilierul de birou de la Moll e deja pus la locul lui, lângă fereastră… și nu spun asta cu mare și reală convingere, căci de când am văzut pentru prima oară un catalog online Moll, am pus pe wish-list un birou și două scaune pentru fete și știu, simt că visul meu va prinde cumva formă, până la urmă!:)
De când am luat apartamentul, am ştiut că modern şi frumos mobilat nu va fi foarte curând, având în vedere efortul financiar pe care l-am făcut şi-l vom face ani buni de-acum înainte. Dar, atât cât s-a putut, ne-am străduit să-i amenajăm şcolăriţei un colţişor al ei. Biblioteca este rămasă de la fostul proprietar, ne-a întrebat dacă vrem ceva din apartament, iar eu asta am ales. Şi, deşi este veche, este zona din casă preferată de mine şi de fete. 90% din ce se vede sunt cărţi pentru copii, mi-e foarte drag şi sunt mândră că le-am transmis fetelor această pasiune. Cea mare are aproape 7 ani, dar deja citeşte singură romane pentru copii. Biroul este primit de la un văr de-al meu, s-a încadrat perfect între pat şi zid. Lumina vine din stânga şi e foarte bine, mai ales că este cam întunecoasă camera uneori. Şi este destul de mică, prea multe modificări, cu mobila actuală, nu se pot face. Însă ne este foarte bine aşa…Fata cea mică are aproape 2 ani, dar vine din urmă, deja a intrat în rechizitele surorii ei. Vom vedea mai târziu cum amenajăm spaţiul, să fie bine pentru activităţile amândurora. Mulţumim pentru concurs!
Marina, astept fotografiile. vezi ca azi e ultima zi de inscriere :)
Camera baietelului cel mare in varsta de 7 ani este jumatatea unui living de 26m2 pe care l-am impartit pentru a-i oferi copilului intimitate si micul sau colt.Camera este orientata spre est, numai bine de trezit in razele calde si puternice ale soarelui,dupa amiaza lumina fiind neutra studiul si joaca se imbina perfect.La decorarea camerei nu ne-am gandit la un stil anume, am dorit sa fie cat mai functionala si intima, adaptand dorintele copilului la ce mobila am avut.
Am tinut cont insa de cateva principii montessoriene, astfel incat am ales un modul cu trei rafturi din lemn de fag si o mobila cat mai joasa pentru a-i oferi baietelului posibilitatea de a-si lua singur ceea ce are nevoie sau doreste: de la jucarii la haine.
Ne plac si ne sunt de folos plansele didactice, colaje ,decupaje, mulaje de anatomie.In camera veti gasi si cutii al carui continut a fost sau urmeaza sa devina experiment stiintific specific varstei.
Biblioteca este mica deocamdata, continand carti noi si mai vechi pentru copii, dulapurile contin destul de organizat cutii, multe cutii cu lego, puzzle si diferite jocuri de perspicacitate.
Nu am achizitionat inca un birou pentru copil pentru ca nu am gasit pe cel ideal decat la Mobila Moll.Pe post de birou folosim masuta de toaleta a mamei :)care are 2 sertare in care stau manualele scolare si rechizitele.Iar langa pat avem o masuta mica pe care se odihneste lampa de citit si numaratoarea.
Ne dorim un birou ergonomic care sa-l ajute pe copil sa se dezvolte armonios pana la adolescenta, un birou la care sa invatam, sa desenam sau sa citim cu placere si fara a resimti oboseala musculara specifica perioadei scolare.Vom alege un loc de cinste biroului, astfel incat lumina sa bata din partea stanga si baietelul sa se bucure de un cadou asa de pretios.
Citit la birou!!! Cum vine asta? N-am facut-o niciodata! :)) In orice alte pozitii dar numai la birou nu, si am citit ceva :) In ultimii ani preferabil in pat, seara la culcate, minim jumatate de ora, carti de copii … pt cei doi pitici evident :)
Copiii, de 5 respectiv 7 ani, au primit, in urma unui brainstorming, acum vreo doi ani (la cea mai recenta reamenajare majora), o camera mult mai mare, adica dormitorul nostru. Este pe sud si am spus ca ii va satisface corespunzator, pentru urmatorii ani, cat vor mai vrea sa stea impreuna, atat ca spatiu cat si ca functionalitate.
Noi ne-am mutat in fosta lor camera.
Cameara lor actuala are aprox 20mp, cu pat etajat, sifonierul nostru cu 5 usi care a ramas pe pozitie, sa le deserveasca lor, si masute, langa fereastra, pentru fiecare. Si au primit si un tobogan, pentru miscare, ca era spre iarna si nu mai stateau atat de mult pe afara :)
Cred ca am scris la un moment dat, laudandu-ma cu toboganul si patul etajat … da, exista, ave blogusor! :) http://ungrauntedenisip.blogspot.ro/2014/02/tobogan-la-noi-acasa.html
Caut si poze cu camera integrala sau cu accent pe spatiul de studiu … Mobilele sunt combinate de prin casa, nu cred ca au doua corpuri de aceeasi culoare, dar se potrivesc, si ar fi destul de plictisitor altfel, pt noi :)
Pe jumatate din camera le-am pus mocheta din vechea camera (modelul stndard desenat cu orasel si stradute), sa se masinuteze pe ea, cealata jumatate a ramas cu parchetul gol, dar daca ma intreaba cineva spun ca a fost intentionat si ca sunt foarte mandra de cum arata, nu ca nu am mai avut mocheta :)
Biroul actual al scolarietei este cam de jucarie, luat de parintii mei acum vreo doi ani, cu mare entuziasm, dar mai mult de estetic decat de functional.
Peretii sunt relativ liberi pt ca mi s-a parut destul de incarcat peisajul si asa. A, ba nu! Pe peretele de langa usa (singurul care mai ramasese relativ neacoperit) am infipt recent un spalier :) Foaaarte util, si pt ei si pt noi.
Cartile lor sunt ascunse in sifonier-ul cu oglinzi (mare inventie asta cu oglinzile care „aerisesc” spatiul), doua usi intregi :) Jucariile sunt de regula cam peste tot, dar cand „e curat” stau aliniate intr-un micut corp de biblioteca partial cu usi, partial cu rafturi deschise. Acum jucariile mai sunt date la o parte de pe rafturile deschise, pentru a face loc medaliilor care incep sa se adune de pe la scoala sau karate.
Joker-ul ar fi tare bine primit de dra care incepe clasa I la toamna, sau de fratior care incepe clasa 0 in acelasi moment. Mi se pare genial ca poate fi reglat in atatea feluri! Arata atat de elegant si de simplu incat m-am indragostit instant :)
Am trimis mail si poze pe adresa de contact, sper sa fie totul in ordine, si multa bafta tuturor participantilor!
Concursul acesta pică la fix! Pentru că ne mutăm în casă nouă şi redecorăm!
Până acum 3 ani am locuit în Bucureşti… A. avea 8 luni când am hotărât să lăsăm capitala pentru un orăşel mai mic şi mai liniştit (Tulcea). În căsuţa noastră de la Bucureşti, totul era făcut după inima şi sufletul nostru, fiecare detaliu gândit şi bine pus la punct. Aici intră şi camera lui A., care a fost gândită după aceleaşi linii: clasice, mobilier lemn natural, culori deschise.
A urmat apoi mutarea, de la trei la două camere… Am hotărât atunci să îi păstrăm camera lui A., deşi aveam un spaţiu mai restrâns. S-au adunat de-a lungul celor trei ani multe jucării, măsuţă de colorat cu trei scăunele, tablă de colorat, cărţi şi multe jocuri…toate acestea pe lângă dulapul, comoda şi patul din lemn de fag.
Acum ni se pare un mobilier prea sobru pentru el, ne-ar plăcea să mai aducem câteva elemente de noutate, lucruri care să îi stimuleze creativitatea.
Deşi încă nu a împlinit patru ani, A. este fascinat de Lego: construieşte singur cutii întregi şi, mai nou, creează modele din imaginaţia lui.
Iî place, de asemenea, să coloreze şi să construiască blocuri… Are nenumărate modele de buldo-excavatoare şi tractoare. Este hotărât să devină constructor atunci când va fi mare: „mami, eu când o să mă fac mare, mă fac constructor. Ca să fac şi la Tulcea o Grădină Publică, cum e la Galaţi (la bunici), că aici nu este şi avem nevoie”.
În vara aceasta ne mutăm iar, de data aceasta la trei camere din nou (ne dorim şi un al patrulea membru al familiei… :) ). Am găsit un apartament pe placul nostru şi am hotărât ca A. să primească camera cea mai mare, astfel încât să o putem aranja cât mai aerisit (pe centre de activitate, aşa cum au la grădiniţă) şi să includem şi un birou. Măsuţa şi tabla vor ajunge în balcon, unde vom amenaja un loc pentru activităţile creative (zilele trecute ne-a spus că vrea să coloreze şi el pe pereţi, aşa cum face prietena lui Carla, la ea acasă). Aşa că am stabilit de comun acord ca „zona de colorat pereţi” să fie în balcon, în casa nouă. Să sperăm că ne şi iese figura! :)
Ne dorim un birou care să „spargă” monotonia mobilierului clasic, pe culori de bej cu verde (cum sunt şi pereţii camerei, culoarea preferată a lui A. în acest moment…săptămâna trecută era negru!! ).
Mi-ar plăcea un birou mulat pe cerinţele actuale: desenat, colorat, construit, dar care să fie util şi pe viitor, când va începe şcoala (scris, citit, învăţat).
În noua cameră, i-am potrivit deja locul, astfel încât lumina să bată din partea stângă. Vor mai fi ceva poliţe (în plus faţă de cele de acum, astfel încât A. să ajungă la ele)… Restul, se vor mula în funcţie de spaţiul rămas (biroul va fi acolo, indiferent de câştigarea concursului sau nu).
Şi, sper eu, acesta va fi ultimul apartament pe care îl mai schimbăm…
Sau cine ştie…?!? :)
Camera fetelor este destul de spațioasă și permite punerea în aplicare a multor idei, însă nu am ajuns încă la capitoul amenajării acestui spațiu. Ne-am mutat în noul apartament de un an jumate și am decis să amânăm amenajarea lui până în momentul în care cea mare va începe școala – adică în toamna aceasta. Deocamdată avem mobilier împrumutat, iar dacă am câștiga concursul am fi liberi să gândim amenajarea acestei camere în așa fel încât biroul să se potrivească perfect. Ne dorim să amenajăm o cameră prietenoasă, veselă, cu multe spații de depozitare pentru cărți și jucării, dar și cu o garderobă încăpătoare – având două fetițe trebuie neapărat să luăm în considerare și acest aspect.
Ce informații prețioase! Mulțumim!
Eu sunt într-o continuă luptă cu mine însămi deoarece locul meu preferat pentru citit/lucrat la computer(laptop), încă din liceu este…în pat! Sunt convinsă că dacă aveam un birou asemănător lucrurile erau altfel și de aceea vreau să îi ofer băiatului meu cel mare (5 ani), tot ceea ce are nevoie pt. a-și dezvolta obiceiuri sănătoase!
Camera lor (Adam și Armin), a fost gândită ca un spațiu cât mai aerisit (e o continuă provocare să îl păstrăm așa deoarece e un spațiu destul de mic) și structurat. Mobila e făcută la comandă și acum e incompletă, lipsindu-i tocmai…biroul!:) pe care vroiam să i-l facem când va avea nevoie de el, dar am amânat tocmai pt. a nu-i limita spațiul de joacă. Acum 2 ani am improvizat un loc pt. activități statice- o masa și un scaun de la Ikea, dar nu e nicidecum locul potrivit pt. scris/desenat, mai ales de când Adam a crescut, iar aceste activități se petrec la masa din sufragerie.
Așadar, camera copiilor este un loc de joacă acum- deoarece toți 4 preferăm să dormim împreună în dormitorul nostru, pt. a fi mai ușor de împărțit pupicii și îmbrățișările în toiul nopții și pt. a nu rata primele minute de după trezire, când cel mai potrivit loc în care poți fi e…în brațele cuiva! :)
Am citit demult despre mobilierul Moll, iar un birou și un scaun Moll e exact ce am avea nevoie acum.
Am fi foarte fericiți să câștigăm biroul! :)
Ca orice parinte dorim sa oferim tot ce e mai bun pentru copii nostril . In urma cu un an ne-am cumparat un apartament cu 2 camere si am decis sa lasam camera mare pentru copii. In momentul de fata este amenajata mai nesincronizata, pt ca am mutat o biblioteca si masa de toaleta din dormitor in camera fetitei pt a face loc patutului si mesei de infasat pt bebe2. “Biroul” fetitei noastre in prezent este format dintr-o masa de cafea & un taburet, nu-I ce mai otima si sanatoasa varianta, dar asta nu ne impiedica sa ne desfasuram o parte din activitatiile zilnice(colorat, pictat, cititul cartilor, vizualizarea de desene la laptop).
Planurile noastre pe viitor in ce priveste amenajarea camerei copiilor sunt : amenajarea unui spatiu cat mai atractiv si sanatos pt desfasurarea activitatiilor lor, format din 2 paturi, 2 noptiere, 2 birouri si dulap etc. Observand concursul pe grupul de mamici crestine passionate, am decis sa participam si sa includem aceasta varianta in planul nostru. Sitm % ca biroul Joker, datorita functionalitatiilor lui, indirect ar contribui la o crestere fizica sanatoasa pt copilasi nostri.
La inceput m-am gandit ca pruncii n-au nevoie de camera lor proprie, mai ales ca oricum nu dormeau singuri asa ca, pe principiul “ce folos sa ai o camera pt bebelus cu doar o comoda cu bodyuri si scutece” am ajuns sa amenajam in fiecare incapere cate un colt de divertisment copilaresc. Nu pot spune ca imi displace aceasta lipsa de organizare, insa au crescut si, atat cel mare cat si cel mic au ajuns sa aiba activitati care implica laptopul, uneori stau impreuna in scaunul cel mare si privesc filmulete. Dar, pasionat fiind de puzzle-uri, cel mare (3 ani si 10 luni) a inceput sa le faca si la computer (pe langa alte jocuri pe care le acceseaza- imi cer scuze pe aceasta cale amicilor de facebook care primesc invitatii la jocuri dubioase). Asa ca ma gandesc serios cum sa-i facilitez o pozitie corecta a corpului, asta e un birou pentru adulti (mai ales a cotului cand sta cu mana pe mouse). Si pentru ca aveam pe birou cartea asta si pe perete graficul de masurat, nu-mi ramane decat sa ma gandesc ca o sa “crestem impreuna” cu mobila moll
Eu am o fetita de 3 ani si jumatate si una de 8 luni si o „filozofie” despre camerele copiilor mei. Noi ne-am mutat cand eram eu insarcinata cu prima fetita la casa, la tara, in afara Bucurestiului( prima noasta locuinta). De spatiu nu ducem lipsa, casa are mult potential insa momentan nu am renovat decat parterul care este locuibil( motive de buget normal).
Am stiut de cand am luat casa ca va fi de vis pentru copii mici si ca vor avea camera lor abia cand vor fi scolari. Nu sunt de acord cu „aruncatul” bebelusului in camera lui, nu mi se pare natural. In plus, organizarea unei camere pentru bebelusi e ca si cum ai arunca cu banii si am pe ce sa arunc banii decat pe mobila si decoruri supraestimate la pret.
In schimb de cand am luat casa am stiut cum vreau sa arate fiecare camera din ea. La etaj avem doua camere mai mici, care vor fi camerele fetelor( momentant sunt „depozit”).
Pentru cea mare camera va avea putina mobila si sigur va fi organizata pentru nevoile de scolar. Citind articolul tau mi-am dat seama si de importanta locului de studiu( biroul)si detaliile la care trebuie sa fiu atenta. In rest va avea un dulap in perete pentru haine cu rafturi din rigips si doar usa montata. Va avea o „biblioteca” pe un perete intreg tot din rafturi de rigips asimetrice pentru carti si rechizite, doar incadrate cu o rama pictata manual cu diverse motive florale. Patul va fi normal fara diverse aplicatii, eventual cativa fluturasi pictati manual si un touch de tapet. Va avea un loc delimitat de a citi( un colt de citit). Va avea pe tavan si in colturi diverse figurine de origami(flori, fluturi).
Camera celei mici va fi simpla initial cu jucarii in ea dar pe acelasi principiu: un perete biblioteca, un colt de studiu, un dulap in perete de haine. In functie de personalitatea sa voi avea si la ea tapet, pictura manuala pe pat si origami.
Pe hol( camerele sunt paralele, exista mult spatiu( e destul de lat) voi amenaja o zona de joaca comuna cu ce jucarii isi doresc ele si cu rafturi pentru ele si cutii.
Ambele camere vor fi colorate, va exista cat mai putin roz si cat mai putine „personaje” pe pereti. Ambele camere vor avea langa usa, pe perete o rama mare- va fi locul de diplome, amintiri ce vor sa le pastreze in pioneze :).
Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa realizam tot ce ne-am propus si sa ne crestem copiii cat mai frumos!
Camera copiilor nostri (un El de 6,5 ani si o Ea de 4,5 ani) este dormitorul cel mai mare al apartamentului si are aproximativ 22 mp. Este amenajata minimalist: cele 2 paturi si un dulap mic in care sunt aranjate hainele lor de sezon. Restul hainelor, spre exemplu in perioada asta cele de vreme rece, le pastrez intr-un dulap mai spatios din dormitorul nostru. La sfarsitul toamnei le vom roti din nou.
Nu am vrut sa punem prea mult mobilier in camera lor din mai multe motive: pentru a pastra cat mai mult spatiu de joaca, acesta sa fie cat mai aerisit si pentru a nu deteriora prea mult peretii, intrucat noi locuim in chirie. Asa ca nu pot spune ca am gandit un loc pentru copii, ci mai degraba ca ne-am adaptat la ce am gasit aici. Desigur, avand in minte intai de toate confortul copiilor.
Dormitorul lor este unul din cele doua locuri de joaca in casa, si nu neaparat cel principal. Cea mai mare parte a jucariilor lor isi au locul aici (cuburi, Lego, trenuri si sine de lemn, Playmobil etc). Sunt mai mult sau mai putin organizate in diverse cutii de depozitare si in sertarele pe care le are unul dintre paturi. Mai avem si o parte de jucarii intr-o debara. Am observat ca e benefic sa rotim si jucariile, sa le punem la pastrare pentru cateva saptamani si apoi sa le scoata din nou la lumina si la joaca. Copiilor le place sa se autoserveasca de acolo din timp in timp, altfel se bucura de ele dupa o „pauza”.
In plus tot in acea debara, asezata langa dormitrul copiilor, tinem la indemana lor si obiectele de „arta si creatie” (hartie, acuarele, lipici, panglici, paiete etc).
Fereastra-usa a dormitorului nu este neaparat pe placul meu. Eu visez la o fereastra larga, lata, tipica locuintelor scandinave, speram ca o vom avea in cativa ani odata cu casa noastra. Pana atunci, va trebui sa gasim o solutie pentru a aranja biroul baiatului, care va incepe scoala la toamna. Din pacate nu prea exista o varianta optima de a aseza biroul in dreptul ferestrei asa incat lumina sa cada din partea dreapta. Partea buna totusi este ca dormitorul este indreptat catre sud, asa incat nu ducem lipsa de lumina.
Cel de-al doilea loc in care ne jucam (pentru ca si noi, adultii ne jucam uneori cot la cot cu ei) este reprezentat de cea ce ar trebui sa reprezinte locul de luat masa al sufrageriei. Aceasta e o camera foarte spatioasa, are aproape 40 mp. Este si foarte luminoasa. Cum spuneam, noi am lasat zona care e gandita pentru luat masa libera (bucataria, care e si ea mare, ne este de ajuns). Acolo e asezat un corp banal de la Ikea, cu rafturi unde sunt aranjate marea parte a cartilor copiilor si a jocurilor gen puzzle, piticot si altele de gen care pot fi stivuite in cutiile originale.
Avantajul acestui spatiu este ca este chiar mai larg decat cel din camera lor; aici isi pot insira toata imaginatia pe podea (daca ma pot exprima asa) fara a incurca pe nimeni. Isi construiesc tinuturi intregi, cu sine de cale ferata, cu castele, cai, oameni, lego etc. In plus, nu mai e musai sa le adunam seara de pe jos, ca sa nu calcam noaptea pe ele. Pur si simplu ne retragem, inchidem usa in urma noastra, ne vedem de somn in dormitoare, iar dimineata toate ii asteapta cuminti pe copii.
Sigur ca asta presupune ca jucariile respective se mai plimba din dormitor in living. Insa nu e ceva sa ne deranjeze.
Acum, stand si scriind acest text, realizez ca spatiul de joaca al copiilor nostri (si ma refer la tot ceea ce au la dispozitie in apartament) nu e maxim functional. Insa e unul suficient de larg (in comparatie cu ce am avut noi, spre exemplu) si cu siguranta liber.
Desigur, odata cu inceperea scolii functionalitatea incepe sa traga mai mult in balanta. Pe langa birou si scaun, as mai dori un raft in camera copiilor.
:) Noi sa fim sanatosi, sa le putem face pe toate!
La final, va marturisesc ca m-ati facut sa aflu o gramada de lucruri noi pentru mine, incepand cu aceasta marca despre care am auzit intaia oara la primul articol al Bogdanei, pana la o gramada de detalii legate de recomandarile pentru mobilierul copiilor. Si, cel putin pentru asta, concursul vostru a fost o ocazie fericita pentru mine, numai buna sa invat ceva nou. Multumesc.