Dileme

Nu ma incanta ca asistenta ramane in arest. Nu consider ca e un infractor periculos. Insa, nu consider nici macar o clipa ca nu e vinovata. Sau ca nu are partea ei de vina. Ca deja prea a devenit victima. Mama ei face turul televiziunilor, plange in direct, spune cat de minunata este fiica ei, toti dau din cap aprobator si o lauda, dupa ce in urma cu o luna o infierau. Ca de obicei, merge la sufletul romanului spectacolul, toti inclina capul, toti sunt impresionati de soarta asistentei. Toti sunt de acord ca (,) conditiile de lucru erau inumane, ca era absolut normal ca ea sa plece de langa zece nou nascuti prematuri si sa inchida usa si o absolva de orice vina. Dupa cum ziceam zilele trecute, mama ei de soarta, ca ea e de vina. Ma intreb totusi ce gandesc cei doisprezece parinti, ai caror copii au ramas inchisi pentru ca ea a plecat cum deja devenise o normalitate sa o faca, atunci cand vad pe toate televiziunile cum este ridicata in slavi asistenta. De acord ca lantul este lung, si ca nici o tragedie din lumea asta nu are loc decat atunci cand sunt indeplinite o serie de conditii. Mai exact cand o serie de erori (umane in majoritatea covarsitoare) converg spre un rezultat dezastruos si tragic. La fel ar trebui sa fie in arest electricianul, seful tehnic, asistenta sefa, seful de sectie, managerul spitalului si superiorul managerului spitalului. Iar ministrul demis instant. Dar faptul ca toti astia nu sunt in arest ci liberi nu exclude absolut deloc vinovatia asistentei. Insa asta e mentalitatea de...

Soarta e de vina

Mai jos este articolul unei prietene de a mea, scris pe smartwoman.honews.ro acum aproape o luna, la inceputul lunii septembrie. A zugravit, la momentul respectiv,  cum nu se poate mai bine intreaga atitudine a societatii fata de tragedia de la Giulesti si a anticipat in cel mai realist mod cu putinta reactiile care, in acest moment au inceput sa viruseze iar massmedia romaneasca. E adevarul gol golut. Dar e doar o alta piesa din puzzle-ul bolnav ce se numeste „Romania”. Timpul trece pe langa noi fara sa-l bagam de seama. Bebelusii de la maternitatea Giulesti au murit si aceasta informatie nu a fost decat o scanteie pe prima pagina a stirilor, numai pentru o saptamana. Mult mai interesant ca eveniment al lunii august a fost sinuciderea unei bolnave si barfa de joasa speta a diversilor care nu-si pot spala rufele decat in public. Se pare ca in ziua de azi nu mai este interesant o simpla moarte ci trebuie sa fie o moarte cu scandal, cu spectacol sa putem sa spunem “i-ai vazut bai p-aia…”. In cazul bebelusilor a fost simplu. Parintii nu au rispostat, ba din contra unii chiar s-au laudat ce ingrijiri extraordinare au primit cat au fost internati. Cei care au protestat nu au fost auziti – probabil nu au facut suficient spectacol si apoi… Asistenta era buna, nimic de zis, muncea peste program, avea grija de multi bebelusi, ajuta si colo si colo, toata lumea a recunoscut-o drept om bun. Si apoi 10 minute de lipsa nu inseamna nimic mai ales ca oricum se putea intampla orice. Doctorii de la spital, oameni buni, extraordinari, unii dintre ei...

Exercitiu de imaginatie

Ce as face daca as fi regina pentru o zi, via Tomata cu scufita. Din categoria “Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea intampla”? Ce frumos ar fi !  Pai, in primul rand m-as trezi foarte devreme, ca nu as vrea sa pierd nici macar o secunda lancezind. Ca divertisment, as organiza ad-hoc o serata, una caritabila pentru o cauza nobila sau poate chiar mai multe, pentru ca daca incep sa ma gandesc cat de cat incropesc imediat o lista interminabila.  In al doilea rand m-as ocupa sa detin puterea legislativa si eventual si pe cea executiva (fara a suna a dictatura). Asta pentru ca daca le-as avea pe cele doua, as legifera absolut tot ce a scris Tomata, pentru ca sunt de accord cu fiecare punct mentionat de ea. Si cred ca asta mi-ar ocupa toata ziua. Iar pentru final, m-as asigura ca dupa ziua respectiva, as fi tot eu regina. Nu de alta, dar cred ca mi-ar trebui mult mai multe zile ca sa realizez tot ce mi-as pune in cap sa fac. Ah, si mi-as comanda un taior clasic de la Chanel. PS: Zau ca mi-ar placea sa fiu regina, si nu oriunde, ci in...

SMURD

Jos palaria pentru Raed Arafat si pentru toti cei care alaturi de el au pus bazele a ceea ce a devenit cel mai eficient sistem din Romania, SMURD. Care parca e unicul care functioneaza in tara asta. Ieri au aniversat 20 de ani. 20 de ani de sacrificii, de fanatism, dupa cum s-a exprimat insusi...

Concertul in cateva cuvinte. Prea sarace.

Am auzit Where the streets have no name. Si One. Si Elevation. Si incaaaa vreo… 15 melodii. Si inca cum! Pentru ca, printr-o minune pe care nu ne-o explicam nici acum, am ajuns la doi metri de scena, in linia intai. Stiti locurile alea de „golden circle”, chiar in fata scenei care la noi se vand cu o galagie de bani? Eh, noi acolo am ajuns, habar nu avem cum. Am primit un pont sa ocolim tot gazonul si cand ajungem la bariere sa cerem sa ni se puna stampile. Si atat. Si ni s-au pus stampilele si ne-am trezit un pic mai in dreapta scenei, ce-i drept, nu chiar in fata. Nici nu a contat, pentru ca oricum Bono a facut plimbari dupa plimbari, a trecut pe langa noi, pe deasupra noastra si l-am vazut mai aproape de cat as fi crezut vreodata ca e posibil. Amandoi, si eu si Radu ne-am tot uitat unul la celalalt non stop sine-am zambit tamp intrebandu-ne, pe buna dreptate cum de am ajuns acolo. La fel si Chris si Sorana (sora lui Radu), care au fost cei care au primit pontul de la un vecin, fan ultras al U2, care a participat la nu mai putin de 20 de concerte din turneul 360. Concertul nostru a fost al doilea, pe 22 fiind primul in Bruxelles (la care s-au vandut biletele toate in trei ore). Cate 80000 de oameni in fiecare zi, do the math. Organizarea cand buna cand proasta. Nu pot sa spun decat ca daca asa e la toate, inseamna ca romanii nostri sunt buni organzatori, asa ca eu nu...