Tot despre Bibi

Sper ca nu ati uitat de Bibi. Baietelul cu ochii care au inghitit parca tot albastrul din lume. Am mai scris despre el. E prima imagine care apare pe blogul meu cand intrati. Chipul lui luminos. Stiu ca sunt multe cazuri cu probleme, stiu asta, peste tot dau de ele, fie ca sunt anuntate pe bloguri, facebook, ziare sau televizor. Nu vreau sa vorbesc despre ele. Vreau sa vorbesc despre Bibi, despre ochii lui albastri, despre cele noua luni ale lui, despre boala lui si  despre faptul ca e la un pas de vindecare. Pentru ca are inclusiv donator compatibil gasit pentru transplant. Nu are insa banii pentru procedura. Si are nevoie de noi si de banii nostri. Si are nevoie ca noi sa ii spunem povestea, ca ea sa fie auzita de cat mai multe persoane. Am mai incercat sa fac asta o data, nu cu foarte mult succes as zice. Eh, nu-i nimic, continuam si perseveram. Cel mai bine, va rog sa cititi cateva cuvinte despre Bibi, scrise de mama lui: „De ieri a venit primavara in Mangalia si e o incantare sa-l vad pe Bibi cum se bucura sa descopere lucrurile din jurul lui. Este deja un baietel de 9 luni, care a reinceput sa creasca – pe perioada prednisonului stagnase cresterea si prezenta trasaturile specifice terapiei cu steroizi- sa se ridice singurel si sa paseasca. ……… O primavara minunata tuturor! Va indemnam sa gasiti bucurie in toate gesturile si faptele marunte ale celor din jurul vostru, asa cum ne bucuram noi de fiecare secunda pe care o petrecem alaturi de zambetul lui Bibi.”   Pentru...

2% pentru SMURD

Pentru ca au dovedit in nenumarate randuri ca merita sa fie sustinuti, sa creasca. Pentru ca meritam sa avem un serviciu impecabil de...

HSM W1

Asaaaa, deci dupa o saptamana nu pot raporta mari progrese. Insaaaa, aruncand cate un ochi la suratele mele HSM in devenire  care deja sunt pe la a cincea saptamana, lucrurile au inceput sa se aseze cat de cat in capul meu. In primul rand, facand un mic flash back, am realizat ca ultima data cand am fost la coafor a fost pe 30 aprilie…. Mda, am 11 luni de cand nu am mai calcat printr-un coafor… Iar flash back. Ultimul tratament facial a fost in septembrie. Well, aici am niste  circumstante atenuante. Adica in decembrie am vrut sa merg, m-am si programat, insa am anulat-o pentru ca imi era efectiv imposibil sa stau pe spate doua ore nemiscata. La mani-pedi am mai dres-o cat de cat, ca m-am dus de vreo patru ori in ultimul an, deci la capitolul asta stau bine. Cu alte cuvinte, am nevoie sa lucrez si la capitolul asta. Ca orice ar fi, recunosc ca o vizita la coafor from time to time face tare bine la moral. Concluzia numarul unu este ca voi incerca macar una din trei pe luna. Sau make it two out of three. In al doilea rand, sambata am realizat ca ok, it’s about attitude, dar nu numai. Ca mergand la Fattoria (din lipsa de alte optiuni din diverse motive – dar e ultima data, ma jur) am realizat ca atitudinea nu ma ajuta 100%. Ca totusi, sa iesi cu ce ai apucat sa iti pui mai intai pe tine, spalata la repezeala si cu parul prins la o repezeala si mai mare intr-o coada boring de cal, nu da...