A dream

Vreau sa ii revad. Si eu, dar si Radu. Atat de tare incat suntem in stare sa fugim pana la Budapesta (cu avionul, ca sa lipsim cat mai putin de langa copii) pe 22 noiembrie. Ce te faci, pentru ca tarifele pana la Budapesta sunt din categoria „soc si groaza”. 639 de euro pentru doua persoane dus-intors? Pana la Budapesta? Are you for real??? Se gaseste vreo companie aeriana care sa aiba niste preturi decente pana...

Iubibilitatea

Nu am timp sa scriu. Nu am timp nici sa respir. Sunt way too busy, too tired, too inside out. Scoala se dovedeste a fi o piatra de incercare. Noptile sunt in continuare intrerupte. Dimineata trezirile sunt din ce in ce mai matinale. Ziua se scurteaza, mi-e dor de soarele de cinci dimineata si de apusul de noua seara. Momentele in care suntem doar eu si Radu mare se micosreaza si ele la fel ca zilele, dar devin si mai valoroase asa. Insa: am cei mai cei copii. Cei mai scumpi, dragi, cuminti, jucausi, veseli si voiosi. Cu rezerve de energie inepuizabile. Ma indragostesc de ei de 100000 de ori pe zi, si a doua zi o iau de la capat, cu si mai multa indragosteala.  Ma topesc de dragul lui Radu cand imi zice „Teteee, mmmmmm”. Chiar daca cere „tete” de zece ori pe noapte. Cand incepe sa repete, stalcit, cuvinte pe care le aude. „Nuna” (luna), „pacu” (capacul), „Becca” (Rebecca) sunt de ieri – alaltaieri. Si cand se lipeste de mine si ma mozoleste pe toata fata, cu pupici zemosi. Ma topesc de dragul lui David, cand vine si se urca pe mine sa ma iubeasca. Cand gaseste vreun semn la mine, si ma intreaba „Mama, aia e buba? De ce ai buba?” si imi da pusi ca sa treaca. Cand imi ia la probat pantofii si ma intreaba „Mami, sut pefet?” (mami, sunt perfect?) Ma topesc de dragul Rebeccai, cand nu i se mai opreste gura din palavrageala. Si care ne arata acum, cu toata vulnerabilitatea de care este capabila, ca ii este greu la scoala. ...

Fotografia. Acea fotografie.

Acum aproape doua saptamani m-am inscris si eu cu trei fotografii in primul concurs pe Instagram din Romania, #impreuna, organizat de Evensys si sponsorizat de Vodafone. Apai daca tot sunt maniaca cu Instagramul, macar sa fiu pana la capat. Well, se pare ca una din ele le-a placut mult celor cinci din juriu (Cabral, Petreanu, Costin Cocioaba, Vali Petcu si Cristian Sutu) si a ajuns in „cele 20”. Ce se intampla cu cele 20? Pai vor fi pe tricourile oficiale de la Webstock si mai mult vor „beneficia” de o expozitie in Vodafone Experience Store din AFI Cotroceni. Care e fotografia? Asta: Fotografia originala fiind asta: Mai jos aveti si un colaj cu cele douazeci de poze castigatoare: Nu e cine stie ce scofala, stiu, insa eu ma bucur :). Ah, si ca mania mea sa mai creasca un pic, tocmai am aflat de la Sutu ca la jumatatea anului viitor va aparea pe piata „Za camera”. Adica aia speciala pentru Instagram. Care se va numi Social Matic si va fi in 4 versiuni, cica: de 16 si 32 Gb, cu conectivitate Wifi sau Wifi si 3G. La un calcul simplu, jumatatea anului inseamna de ziua mea, asa ca e la fix :) Revenind la oile noastre (adica Webstock-ul care se apropie cu pasi repezi) sunt curioasa cu cine ma mai vad la Webstock dintre voi si daca ati aflat cine sunt speakerii. Daca nu, va spun eu, ca in afara de cei deveniti „de-ai casei” la genul acesta de evenimente (dar de care nu cred ca ma voi satura vreodata), vor fi cateva nume noi, din care se...

Daca aveti vie, fuga repede sa o culegeti!

Sambata am petrecut una din cele mai reusite zile de weekend de anul asta. Si asta datorita unor oameni fantastici, in frunte cu Dl. Valvis, de la Valvis Holding, care este proprietarul Domeniilor Samburesti, la invitatia caruia am evadat din oras, la vreo 170 de km de Bucuresti, ca sa culegem struguri si sa vedem cum se face vinul. Domnul Valvis face asta de patru ani de zile, si de la an la an numarul copiilor invitati la cules a crescut din ce in ce mai mult. M-a impresionat ca ne-a asteptat la poarta combinatului, si mai mult, ca i-a recunoscut si i-a strigat pe nume pe toti copii care au mai fost si in anii trecuti. Domeniile Samburesti sunt la aproape 60 de km de Pitesti, pe drumul spre Dragasani, iar peisajul este de vis. Cat vezi cu ochii, numai vita de vie. Cum a fost un eveniment dedicat copiilor (si au fost cam 120 de copii prezenti acolo, unii dintre ei pentru a patra oara!) noi, adultii, am fost mai mult cu titlu de insotitori :). Copiii au avut insa de lucru. Li s-a dat cate o galetusa, un cleste de taiat ciorchinii, un numar, si au intrat in concurs. Pe bani! Chiti a strans opt galetuse, la David eu avand voie sa il ajut. Insa David m-a sabotat, pentru ca desi incepusem in forta, la a treia galeata mi-a confiscat clestele, spunandu-mi „Mami,  si eu pot sa tai”. Asa ca s-a pus pe taiat. Orice altceva, in afara de ciochini :)). Nu au scapat nici frunzele nici carceii. Pana la urma, s-a prins cum e treaba...

Despre obiecte dragi

Intrebata fiind luni seara de catre o prietena „care a fost ultimul lucru care ti-a fost furat” am realizat ca nu mi s-a furat nimic important pana acum. Insa de pierdut am pierdut destule la viata mea. Legat de asta, nu pot spune ca sufar enorm de mult pentru lucrurile pe care le-am pierdut de-a lungul timpului. Filosofia mea este ca sunt lucruri mult mai importante in viata si ca nu este bine sa te legi de obiecte, chiar daca unele din ele au valoare sentimentala. Totusi, trebuind sa dau un exemplu, pana la urma am spus povestea caciulitei verzi a lui Raducu, pe care am pierdut-o intr-un magazin H&M (culmea, ea fiind cumparata tot dintr-un H&M) si a ochelarilor mei RayBan Aviator, de care am fost mereu tare mandra, pe care i-am uitat undeva in Grecia, in ultima zi de plaja. Dupa caciulita verde am bocit nitel, pentru ca Radu arata pur si simplu perfect cu ea pe cap. Dovada mai jos: Dupa RayBan nu mai zic, ca de fapt au fost mai mult nervi si suparare pe propria mea persoana, ca am dat dovada de mare neatentie. Dupa ce as plange cu adevarat? Daca mi-as pierde informatiile din laptop, si mai ales daca as pierde fotografiile. Am fotografii inca de prin 2003 in calculator, si, cu inima pe inima va spun ca desi au ajuns undeva pe la 50000 de bucati, imi amintesc cu exactitate unde si cand au fost facute. Mai ales la fotografiile kinderilor, imi amintesc si alte aspecte, vorbe, stari, senzatii. E ceva incredibil, e ca si cum mi-as fi stocat toate astea in...